După multele zile de campanie electorală aţi intrat iarăşi în „Casa Poporului”. V-aţi adunat atât de mulţi (aţi ajuns cu numărătoarea la 588) încât nu mai este loc pentru scaunele voastre nici în faţa uşii.
Şi venit-a la voi mult popor, mulţi care nu aveau locuri de muncă (voi aţi creat noi locuri de muncă, mai mulţi parlamentari şi miniştri), cu felurite necazuri, dar nu s-au putut apropia din pricina mulţimii voastre. Au venit cu speranţă, crezând că vor desface „acoperişul casei cele mari”, crezând că vor fi ajutaţi şi înţeleşi.
S-au aşteptat să li se repete ceea ce li s-a promis: „Fraţilor, rezolvate vor fi problemele voastre!”
Dar, acolo în „casa cea mare” plină cu mulţi cărturari, dar şi cu penali, care stau în jilţuri, oare ce vor fi cugetat domnii în inimile lor?
Nu! Cugetele lor devenit-au blasfemie, făcându-şi în continuare păcatele.
Ce este mai lesne, zis-a poporul: multe aţi promis, dar acuma ne trimiteţi acasă că toate se vor rezolva?
Ne ziceţi: luaţi-vă traista în băţ, puneţi-vă pofta-n cui, mergeţi la casa voastră, dacă nu, pe alte plaiuri?
Veni-v-a vremea că poporul se va ridica, vor ieşi afară şi toţi veţi fi uimiţi când vor zice:
Dacă ţara asta ar fi gospodărită de nişte oameni pe care îi doare sufletul şi inima pentru frumuseţea acestei ţări, nu am avea nevoie de nimic, asemenea lucruri nu s-ar mai întâmpla niciodată!
