Echipa din fruntea Primăriei Bistriţa s-a întărit, nu de mult, cu forţe proaspete care, oriunde au fost solicitate să intervină, au lăsat o amprentă solidă. Este vorba de forţele viceprimarului liberal Ioan Peteleu, cel care a fost numit în conducerea administraţiei publice locale după ce Andrei Rusu s-a retras. Este un tip ambiţios, valoros, al cărui curaj şi perseverenţă pot fi un model pentru generaţiile de astăzi şi viitoare, dar preferă modestia. Nu agreează să vorbească despre viaţa sa. Este un om căruia îi place să tacă şi facă. La cei 45 de ani ai săi, proaspătul viceprimar al Bistriţei se poate mândri cu realizările profesionale şi personale. Începând cu şcoala primară, în toate domeniile în care a activat, Nelu Peteleu a fost remarcat şi încurajat să progreseze. A fost premiantul clasei, făcând o pasiune pentru materiile reale. Pe timpul efectuării stagiului militar la unitatea cu cel mai mare poligon din România, a fost mâna dreaptă a şefului infirmeriei, a fost apreciat şi propus pentru promovare peste tot unde a activat. Lucru mai puţin ştiut, viceprimarul este tatăl lui Andrei Peteleu, tânăra speranţă a fotbalului românesc, care, de la vârsta de 15 ani, nu a ratat nicio selecţie la lotul naţional de juniori al României.
Bistriţa24 vă prezintă, în exclusivitate, un interviu cu viceprimarul Ioan Peteleu, IT-istul pasionat de geometria în spaţiu care a creat primele reţele de PC-uri în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Reporter: Cine este Ioan Peteleu?
Ioan Peteleu: Vin dintr-o familie modestă din Albeştii Bistriţei, o familie simplă, dar respectată. M-am născut la Lechinţa, prin 1967, luna aprilie, şi mai am o soră, mai mică. Am fost un copil liniştit şi cam timid, însă ambiţios şi căruia i-a plăcut cartea. În clasele I-IV nu am luat premiul I, aveam o colegă mai bună decât mine, la rezultate mă refer… învăţătorul nostru locuia în chirie la părinţii fetei şi am avut un pic de suferit, dar în clasele V-VIII pe care le-am făcut la Dipşa, eram primul din clasă. Cred că de aici mi se trage ambiţia. Îmi plăcea foarte mult matematica, în special geometria în spaţiu, eram as pe materie, de aceea profesoara de mate m-a îndrumat să fac liceu pedagogic. La Năsăud nu se putea la acea vreme şi am mers la Mureş, unde, din păcate, am ratat vizita medicală… poate nu era pentru mine. Însă a fost o experienţă frumoasă la acele examene de admitere… dintre toţi candidaţii eram doar doi băieţi, restul fete… am fost puţin răsfăţaţi, după două zile fetele ne-au invitat la discotecă.
Rep.: Şi, totuşi, aţi mers pe alt drum…
I.P.: Mi-au plăcut foarte mult matematica şi fizica, dar am mers pe partea tehnică. Am intrat la Liceul Electrotehnic, am făcut doi ani profil electrotehnic, apoi, după treaptă, m-am axat pe mecanică. Pe vremea când eram eu licean, doamna Doina Pană era tânără profesoară, acum am ajuns să fim colegi în politică…, Paula Bâzu era profa de fizică, materie la care am luat cea mai mare notă la Bac, iar doamna Herţan era îndrumătorul de la mate.. frumoase vremuri. Îmi plăcea şi muzica, am făcut Şcoala Populară de Arte, chitară şi clape. Am fost şi într-o trupă rock, ”Linia I” se numea, am fost la clape. Am fost coleg cu proful de geografie Nelu Bâca, el era cu chitara clasică. Am avut şi plete, dar nu pentru mult timp, pentru că am fost chemat la Postul de Poliţie din Galaţii Bistriţei, iar şeful de acolo mi-a luat buletinul, promiţându-mi că mi-l dă înapoi doar când o să am părul ca în poză, ca la 14 ani adică. Am ciupit un pic din păr, am jonglat şi mi-am recuperat buletinul de la adjunctul postului.
Rep.: Cum a fost după Bac?
I.P.: După examenul maturităţii, m-am relaxat un pic. Am dat la Universitatea Tehnică din Cluj, dar n-am intrat. Am fost angajat o perioadă la Iproeb, apoi am intrat în armată, loc unde am învăţat extrem de multe lucruri care m-au ajutat în viaţă. Am fost trimis în judeţul Călăraşi, la Jegălia, unitatea militară cu cel mai mare poligon din ţară. După ce am ajuns în armată, la doar 3 luni am intrat pe partea sanitară, fiind asistentul unui medic chirurg.
Rep.: Aţi învăţat chirurgie? De ce nu aţi rămas în sistem?
I.P.: Am fost norocos, a fost primul meu mare noroc să zic aşa. Am avut onoarea să lucrez cu un bun medic chirurg care activa şi la Spitalul Militar din Bucureşti. Venea la infirmerie 3-4 zile pe săptămână, iar cât timp era la Bucureşti, totul cădea în sarcina mea. Aveam doar funcţia de subofiţer, grad am primit cu 2-3 luni înainte de a veni acasă. Aici am avut o experienţă extraordinară, am învăţat chirurguie de la acest om, am citit tratate şi cărţi de profil, mi-a plăcut foarte mult. Pe undeva regret că nu am mers pe medicină, pe chirurgie, dar aşa a fost destinul. A fost ciudat, la început, adică eu nu puteam omorî o muscă, nu puteam asista la sacrificarea unei găini şi am ajuns să activez în acest domeniu delicat al medicinei… am început să fac injecţii la perne, apoi încet, încet, am ajuns să fac chirurgie mică, mai bine de un an. Am ajutat mulţi soldaţi şi civili din unitate. Am fost felicitat de comandantul UM pentru un caz mai aparte. La un tânăr care a făcut o criză de epilepsie, nefiind diagnosticat cu aşa ceva, el nu ştia că suferă de această boală, i-am făcut procedurile de resuscitare, l-am transportat la Spitalul din Feteşti, apoi la cel militar din capitală. După 2-3 luni a revenit la muncă, am fost omul potrivit, la locul potrivit. Nu am rămas în sistem, deşi mi s-a propus să fac şcoală de profil, pentru că nu mi-a plăcut haina militară. Pur şi simplu, nu suportam să am aceeaşi ţinută în fiecare zi. Dar, trecând peste toate neplăcerile, a fost un moment important în viaţa mea.
Rep.: Aţi fost obsedat de curăţenie?
I.P.: Nu chiar, dar ţineam mult şi mă ocupam singur de acest aspect. Niciodată nu îmi puneam subalternii să facă ordine acolo unde eu şi medicul de care vă spuneam activam. Noi doi făceam curăţenie în infirmerie şi nu era uşor deloc, numai mozaicul de jos care trebuia ceruit câtă bătaie de cap ne dădea. Am avut o comisie de control şi îmi amintesc că unul dintre generali a fost foarte impresionat de curăţenia de la noi. Am fost şi bucătar, cam o lună de zile, dar când am ieşit din armată mi-am promis că nu mai fac mâncare şi curăţenie.
Rep.: Ce s-a întâmplat după armată?
I.P.: Am venit acasă şi, pentru că familia se descurca destul de greu cu banii, mi-am căutat de muncă. Era doar tata cu salariu, muncea din greu în agricultură. M-am angajat din nou la Iproeb, la secţia distribloc, unde câteva luni făceam blocuri de comandă necesare unui combinat din Ucraina. Aici am fost remarcat de un inginer care mi-a propus să urmez un curs de IT. Aici s-a dat startul cursurilor, am făcut foarte multe, majoritatea pe IT, management, sisteme integrate sau resurse umane, apoi am făcut facultatea, iar acum urmez şi un master. Timp de 6 luni, prin Institutul de Cercetare Informatică Cluj, am invăţat să lucrez în IT. Şi aici am fost remarcat de unul dintre lectori, am ţinut aproape de el. Îmi este naş de cununie. Aveam tot felul de ambiţii, dar mi-a şi plăcut. Am stat în chirie, la mătuşa mea, am început să câştig, cu primii mei bani am reparat casa părintească, era una dintre ambiţiile mele. În Iproeb am fost pe partea de proiectare pe calculator. După Revoluţie, la insistenţele lui Emil Platon, am venit la Comelf, la oficiul de calcul… cei de la Iproeb nu m-au lăsat cu una cu două. Şi aici am învăţat foarte mult, era pasiune, stăteam nopţi întregi să facem proiectare, programare.
Rep.: Aţi dezvoltat un sistem pe care Garda Financiară îl mai foloseşte şi astăzi?
I.P.: Prin 1993, am luat un concurs organizat pentru funcţia de IT la Garda Financiară. După un an şi ceva, mi-am pierdut obiectul muncii şi am vrut să plec. Cât am stat acolo, împreună cu şeful de la acea vreme, domnul Beudean, am dezvoltat un sistem integrat care înregistra toată activitatea instituţiei, procese verbale, hârtii, documente. Acel sistem a mers ani de zile până când s-a implementat unul la nivel naţional… încă unele date sunt extrase şi acum din sistemul creat de mine. După ce l-am terminat, m-am plictisit, aveam de făcut doar operare… eu vroiam să creez, să inovez.
Rep.: Sunteţi unul dintre pionerii reţelelor de PC-uri din judeţ…
I.P.: Nu prea îmi place să vorbesc despre mine, dar tot ce ţine de IT, de software, mi-a plăcut şi îmi place, mă reprezintă. Pe lângă locul de muncă, prin 1992, împreună cu doi colegi, am făcut o firmă de IT, făceam programare, vindeam calculatoare. În Comelf am construit prima reţea de PC-uri din Bistriţa-Năsăud, a fost mult de lucru, dar a fost o provocare. Pe atunci nu era tehnologia de acum, la fel nici viteză, dar a meritat.
Rep.: Aveţi un trecut profesional destul de nuanţat…
I.P.: Da, am schimbat multe locuri pentru că vroiam să inovez mereu, după ce realizam ceva simţeam că îmi pierd obiectul muncii şi vreau altceva, mai bun, mai progresiv. De la gardă m-am angajat la o firma de design şi publicitate, aici am făcut cursuri pentru copiatoare color, au fost paşi importanţi. Am fost la Elcom, apoi m-am ocupat de partea de IT la centrul de zonă Elvila, când am făcut o altă firmă, tot pe IT. Iar schimbări, alţi asociaţi, m-am reprofilat pe software, am dezvoltat câteva aplicaţii importante, dar mi-am dat seama că piaţa încă nu e pregătită să absoarbă astfel de inovaţii să le spunem, era prea mult pentru acea perioadă. De pildă, am creat un sistem integrat pentru avocaţi, mulţi băteau pe atunci la maşina de scris, însă prea puţini au agreat ideea, de regulă doar cei tineri. Una peste alta, din 1997 sunt pe picioarele mele, am colaborat cu o firmă din Franţa, apoi am luat-o pe dezvoltare de software în regim de outsourcing pentru companii din afară, precum Germania, Anglia sau Franţa. Am fost propriul meu angajat, până acum, în iulie 2012, când am preluat funcţia din administraţia publică.
Rep.: Ce alte activităţi mai întreprinde Ioan Peteleu?
I.P.: Pe lângă firma de software, m-am ocupat şi de consultanţă pentru accesarea de Fonduri Structurale Europene şi sunt component al Clubului Lions. Am avut şi două mandate de preşedinte al acestei structuri, am fost şi preşedinte de zonă. Ne place să ajutăm oamenii, în special copiii şi vârstnicii. Ca şi rezultate mai deosebite, în mandatele mele am reuşit să implementăm un program de screening oftalmologic la copii, iar din postura de lider zonal am reuşit înfiinţarea Clubului Lions la Sighetu Marmaţiei.
Rep.: Când şi cum aţi intrat în politică?
I.P.: Sunt în politică din 1994, numai în PNL am fost. Era Elvila, era Dorin Popescu… conjunctural am intrat în politică. Mi-au plăcut şi doctrina, viziunile. Am fost în campania Asociaţiei pentru Sprijinirea Preşedintelui Emil Constantinescu. L-am cunoscut şi personal, un om deosebit, cu mult altfel decât a fost prezentat de media. Mi-a plăcut spiritul liberal, de la tata l-am moştenit, cred. El vroia să aibă tractorul lui, nu să muncească pe cel al vecinului. Am fost mereu membru în PNL, din 1996 sunt în Biroul Municipal, fiind propus pentru funcţia de viceprimar.
Rep.: Cum a fost trecerea în administraţie?
I.P.: Este o diferenţă majoră, dar sper să-mi aduc contribuţia la optimizarea unor procese din sistem sau a unor fluxuri din administraţia publică. Vreau să văd că rotiţele merg de la bine spre foarte bine. Nu mă refer doar la domeniile de care răspund, direcţiile Tehnică, Servicii Sociale, respectiv Patrimoniu, ci la toate planurile. Noi moştenim o avere, burgul a fost construit de nişte oameni care aveau respect pentru lucrul bine făcut… cred că sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite, de exemplu esteticul blocurilor izolate sau spaţiile dintre blocuri.
Rep.: În încheiere, vorbiţi-ne puţin şi despre soţia şi fiul dumneavostră, eroul naţionalei de juniori.
I.P.: M-am căsătorit în 1991, soţia mea fiind învăţăcel la unul dintre cursurile de calculatoare organizate de Camera de Comerţ, la care eu predam. Totul s-a derulat repede, în 1992 a venit pe lume Andrei, care a dat semne că ar fi pentru sport pe la 5 anişori. Veneau acasă copii mai mari ca el, să-l ceară afară. Cum îl chemaţi, că el e mai mic?… Da, dar e bun la fotbal. Mereu Andrei venea de afară plin de praf, ud la picioare. După un prim sezon petrecut la echipa din spatele blocului, l-am intrebat dacă vrea să facă treabă serioasă, răspunsul a fost afirmativ şi uite aşa a început povestea lui Andrei Peteleu. A început la echipa antrenată de marele jucător Doru Nicolae, un ochi foarte bun pe acest segment. Îmi pare rău că am greşit îndrumându-l la alt liceu. Oarecum l-am forţat să facă şi altceva, să aibă o meserie. A intrat la Colegiul Infoel, la info, dar nu îmi seamănă, nu-i tehnician, apoi s-a transferat la Liceul Sportiv. E ambiţios ca tatăl său, a avut momente grele când a vrut să se lase, dar le-a depăşit, munceşte mult. De când avea 16 ani nu a lipsit de la nicio selecţie. A fost componentul echipei naţionale de juniori U16, U17, U19, fiind unul dintre liderii celor de 19 ani. Acum joacă la Gloria Bistriţa, recent debutând în prima ligă împotriva Astrei Ploieşti. Suntem mândri de el şi îl susţinem. Nu lipsesc de la niciun meci, sunt alături de el peste tot.
