Home Practic Vezi care sunt rutele alternative pentru strada Dornei (Foto)

Vezi care sunt rutele alternative pentru strada Dornei (Foto)

by B24
199 views

Închiderea străzii Dornei le-a dat bătăi de cap şoferilor care aveau de traversat centrul istoric în această dimineaţă. Printre rutele viabile pe care puteţi ajunge în apropierea centrului istoric se numără străzile Nicolae Titulescu, George Coşbuc, Gheorghe Şincai, Mihail Kogălniceanu sau Bulevardul Republicii.

Cea mai liberă şi bună variantă de a ajunge lângă centrul istoric rămâne Bulevardul Republicii, unde traficul se desfăşura normal în această dimineaţă. Şoferii care vor să ajungă în apropierea centrului istoric sau a străzii Dornei mai pot opta pentru strada George Coşbuc sau Mihail Kogălniceanu. A rămas practicabilă şi strada Gheorghe Şincai, şoferii care vin de pe strada Nicolae Titulescu putând să vireze prin faţa primăriei ca să ajungă pe fosta stradă Teilor.

Strada Dornei a fost închisă în această dimineaţă, accesul fiind interzis pânâ când lucrările de reabilitare vor fi finalizate. Aceasta este cuprinsă, alături de alte străzi din zona istorică, într-un proiect bazat pe fonduri europene.

You may also like