Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat societăţilor de asigurare informaţii referitoare la posibilele cazuri de fraudă semnalate la decontarea poliţelor RCA între intermediari şi societăţile de asigurare.
ASF îşi rezervă dreptul de a solicita informaţii suplimentare societăţilor de asigurare, în vederea maximizării protecţiei asiguraţilor, ori de câte ori instituţii ale statului demarează investigaţii cu privire la piaţa asigurărilor.
Din răspunsurile la solicitările adresate celor 11 societăţi autorizate să practice asigurarea RCA, oferite până la data de 23 octombrie 2013, zece societăţi chestionate au comunicat că până acum nu au făcut plângere penală pentru astfel de cazuri. O singură societate a informat Autoritatea de Supraveghere Financiară că a făcut plângere penală împotriva unei persoane fizice şi a două societăţi unde aceasta este administrator, care are la bază nedepunerea primelor de asigurare subscrise pe segmentul RCA. Primele de asigurare ar fi trebuit să fie depuse conform contractelor de colaborare încheiete de cele două societăţi de intermediare cu societatea de asigurare respectivă.
Societatea de asigurare care a făcut plângerea s-a constituit parte civilă într-un proces penal.
Demersul Autorităţii de Supraveghere Financiară, care are în vedere maximizarea protecţiei oferite asiguraţilor, a fost iniţiat după ce, în data de 18 octombrie 2013, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 6 persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de “înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi uz de fals”. Parchetul cercetează dacă sumele încasate în urma emiterii unor poliţe de asigurare au fost însuşite şi cum de către persoanele cercetate, în dauna societăţii de asigurare.
Din informaţiile primite, cazul se referă la două societăţi de intermediare care au avut contract cu societatea şi nu au depus primele conform contractului.
Neplata primelor de asigurare de către intermediar către societatea de asigurare nu afectează în niciun fel valabilitatea poliţelor de asigurare emise în numele societăţii de asigurare. Decontările între societăţile de asigurare şi intermediari ţin strict de contractul între părţi, fără să afecteze valabilitatea poliţelor.
Autoritatea de Supraveghere Financiară doreşte să aducă la cunoştinţa publicului următoarele informaţii relevante pentru proprietarii de vehicule care au obligaţia încheierii asigurării RCA:
Poliţa de asigurare RCA încheiată prin intermediul unui agent/broker de asigurare garantează despăgubirea prejudiciilor chiar dacă agentul/brokerul de asigurare nu depune la asigurător primele de asigurare, conform contractului pe care îl are încheiat cu acesta.
Poliţa de asigurare RCA se eliberează de un asigurător în schimbul unei prime plătite de proprietar sau utilizator. Este recomandat ca asiguratul să păstreze dovada plăţii primei de asigurare.
Asigurătorii au obligaţia de a transmite, în baza de date CEDAM, informaţiile privind poliţele RCA încheiate, în termen de cel mult 5 zile de la data emiterii acestora. Astfel, orice asigurat are posibilitatea să verifice poliţa de asigurare RCA prin interogarea bazei de date CEDAM. Baza de date poate fi accesată la adresa: cedam.csa-isc.ro
În situaţia în care poliţa de asigurare nu figurează în baza CEDAM, asiguratul se va adresa direct societăţii de asigurare în numele căreia a fost emisă poliţa de asigurare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă să monitorizeze atent modul în care societăţile de asigurare îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale faţă de asiguraţi/păgubiţi şi eventualele pretexte invocate de către asigurători care pot conduce la distorsionarea procesului de despăgubire a asiguraţilor. În acest sens, Autoritatea de Supraveghere Financiară încurajează consumatorii de servicii aferente pieţei financiare non-bancare să semnaleze ASF, prin sesizări, orice posibilă neregulă observată.
Foto:realitatea.net