Home Diverse Vasile Şeicaru cântă la Colibiţa Folk Fest sâmbătă şi duminică

Vasile Şeicaru cântă la Colibiţa Folk Fest sâmbătă şi duminică

by B24
206 views

Peste 12 folkişti vor cânta la Colibiţa la final de săptămână iar capul de afiş fiind Vasile Seicaru. Câştigătorii premiului întai din cele doua seri, vor primi câte o chitară acustică iar cei clasaţi pe locurile doi şi trei primesc bani.

         Cum pregătirile pentru eveniment sunt gata, iubitorii naturii şi ai muzicii folk sunt aşteptaţi pe malul lacului Colibiţa, la scena amenajată în Campingul “la Zânu”, pentru a urmării recitalurile unor folkişti îndrăgiţi, capul de afiş constituindu-l, fără îndoială, Vasile Seicaru. Faţă de recitalurile anunţate iniţial de către organizatori, lista s-a completat între timp cu Gheorghe Ani,  Raluca Cizmaru, dar şi cu cei 12 tineri folkişti care s-au înscris ulterior (lista rămâne deschisă până la începerea spectacolelor) pentru secţiunea “open stage”, rezervată celor care doresc să se afirme.
 
         Cei mai buni cântăreţi, ce se vor situa pe locul întai, vor primii câte o chitară electro-acustică (în fiecare dintre seri) iar cei care se clasează pe locul doi şi trei  primesc bani. De asemenea, celui mai tânăr aspirant folk ce va evolua pe scena festivalului îi va fi acordată o a treia chitară acustică.
 
         Recitalurile acestei a doua ediţii a festivalului “COLIBITA FOLK FEST” vor fi susţinute, vineri, 16 august, de către  Vasile Seicaru şi Nicolae “Nae” Matei (clape), Vali Serban şi Florin Sasarman, Didina Curea, Florin Tomics, Paul Gogancea & friends, iar sâmbătă  vor cânta  Magda Puskas & Friends, trupa Punct Rom (Ioan Onisor, Ionut Mangu, Roxana Zapartan si Razvan Krivach), Adi Bezna & Adi Maftei, trupa Icarus, Lavinia Adam si The Boulevard.   
        Zona campingului “La Zânu” permite amplasarea de corturi, “Colibita folk fest” fiind un foarte bun prilej pentru iubitorii de munte să viziteze zona Lacului Colibiţa şi să se delecteze cu două seri de muzică de cea mai bună calitate! Preţul biletului de intrare la spectacole este de 5 lei pe seară.

You may also like