Home Evenimente Un poliţist şi un jandarm, reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc VIDEO

Un poliţist şi un jandarm, reţinuţi pentru trafic de droguri de mare risc VIDEO

by B24
243 views

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud a reţinut, luni, zece persoane, printre care un poliţist şi un jandarm, care sunt acuzate de consum şi trafic de droguri de risc şi mare risc.

Un subofiţer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, cercetat în acelaşi caz, nu are voie să părăsească localitatea timp de 30 de zile, iar un elev al Şcolii de Subofiţeri Câmpina, implicat în traficul de droguri, este cercetat penal la rândul lui. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Bistriţa-Năsăud, Claudia Rădoi, a informat, luni noaptea, că cei zece fac parte dintr-un grup infracţional aflat în monitorizarea DIICOT, a SRI şi a Poliţiei încă din data de 11 mai a.c., ei fiind acuzaţi de trafic de canabis, rezină de cabanis şi mefedronă, cunoscută sub numele popular de „sare de baie”. Potrivit sursei citate, gruparea infracţională îşi procura drogurile din Spania şi Ungaria şi le comercializa în România la preţul de 50-60 de lei/gr de canabis şi rezină de canabis, respectiv 100 -180 de lei/ gr mefedronă. Claudia Rădoi a declarat că cei zece au fost reţinuţi în urma a 33 de percheziţii care au avut loc duminică la domiciliile mai multor persoane, ocazie cu care au fost aduse la secţia de Poliţie pentru audieri 52 dintre ele. În timpul percheziţiilor, s-a găsit, în total, la domiciliile lor, suma de 110.000 lei, aparate foto şi video, cântare electronice, instrumente de consumat droguri, dar şi 40 de grame de mefedronă. Urmare a audierilor care au avut loc în cursul zilei de luni, Secţia Bistriţa-Năsăud a DIICOT a reţinut zece persoane printre care poliţistul de la Ordine Publică şi un jandarm de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bistriţa-Năsăud care au fost prezentaţi, împreună cu alte opt persoane, Tribunalului Bistriţa-Năsăud pentru emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru consum şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. Claudia Rădoi a precizat că, în ceea ce-l priveşte pe poliţist, colegii lui au primit informaţii de la cetăţeni anonimi că ar fi fost văzut în cluburi şi baruri drogându-se cu „sare de baie”. „Am primit multe sesizări anonime de la cetăţeni indignaţi de ce vedeau şi am început ancheta. Am colaborat cu DIICOT pentru ca acest caz să fie dus la bun sfârşit. Colegul nostru riscă excluderea din Poliţie”, a declarat Rădoi. Sarea de baie, comercializată în „magazinele de vise” sub denumirea „Special Gold” este o substanţă extrem de periculoasă, care conţine mefedrona, un drog sintetic ce creează dependenţă. Praful s-a comercializat liber până la începutul acestui an. Ulterior, consumul şi vânzarea acestei substanţe a fost interzisă.

You may also like