Baieţii se visează eroi. Fetele se cred prinţese. Noi putem transforma visele lor în realitate. La graniţa dintre Transilvania şi Ţara Românească deschidem o poartă spre timpuri în care chiar existau cavaleri şi domniţe iar valorile erau reprezentate de onoare, prietenie şi corectitudine.
Temperatura medie într-o zi caniculară de vară în mijlocul oraşului este de 45 de grade la nivelul asfaltului. În oraş nu există nici dealuri, nici păduri destule să ne încapă pe toţi. De aceea, organizăm expediţii într-o lume a poveştilor, într-un loc unde nu ajunge chiar oricine.
Ne oferim să îţi ridicăm copilul de pe scaun şi să-l dezlipim de ecranul calculatorului sau al televizorului. În schimb, îl vom învăţa mesteşugul spadei (de lemn) şi al penei (de gâscă), îi vom arăta cum se fac lucrurile cu propriile sale mâini şi-i vom da ocazia să respire aer curat.
Desigur, nu-l vom lipsi de tot confortul cu care l-ai obişnuit. Condiţiile de cazare şi masa pot rivaliza cu cele din orice pensiune de patru stele de pe aglomerata vale a Prahovei.
Aşadar, oferim:
- Aer curat
- Apa limpede
- Profesori şi parteneri de joaca reali (nu personaje din jocurile pe computer)
- Timp
- Atenţie
- Istorie
- Artă medievală
- Amintiri pentru o viaţă
Dacă vrei să afli mai multe despre condiţiile de participare şi despre programul de activităţi din cadrul taberei, contacteaza-ne prin intermediul site-ului www.tabara-
În curand, deschidem porţile taberei medievale – prima serie va începe pe 23 iunie.
Copilul tău te va iubi pentru această vacanţă!