Performanţa şi rezulatele se pot obţine nu numai în şcoală, iar profesorii care şi-au dat seama la timp că nu sunt compatibili cu sistemul de învăţământ au încercat să schimbe acest lucru. Soluţia pentru majoritatea a fost să plece din ţară sau să înghită în continuare vorbele goale care vin de la minister la fiecare început de an. Doar unul a reuşit să devină independent şi să predea aşa cum doreşte fără a fi controlat de cineva sau ceva. Ioniţă Dorin este primul şi singurul care şi-a deschis un cabinet de meditaţii de matematică şi afacerea îi merge de minune.
Profesorul de matematică, care printre altele a predat şi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucucreşti, a fost parte a sistemului de învăţământ pănă în urmă cu câţiva ani când i s-a acrit de tot ce se întâmplă în şcoli şi şi-a dat seama că i-ar fi mult mai uşor să dea meditaţii şi să renunţe slujba de la catedră.
În urmă cu patru ani şi-a deschis un cabinet particular de meditaţii care funcţionează după bunul plac al domnului profesor.
„În ultimii ani de învăţământ lucram cu jumătate de normă şi eram foarte solicitat aşa că la un moment dat nu mai îmi rămânea timp pentru odihnă motiv pentru care am renunţat şi am început să lucrez doar la cabinet. A fost o chestiune care mi-am dorit-o de foarte multă vreme.”
Rezultatele nu au întârziat să apară, profitul „afacerii” fiind direct proporţional cu dăruirea pe care o are în acest domeniu : „când lucrezi pe liberă practică, dacă îţi faci treaba ca lumea este rentabil. Rentabilitatea unei activităţi este direct proporţională cu munca pe care o prestezi.”
Clienţi are, elevii fiind de toate vârstele şi cu diferite aspiraţii. Pe mâna lui ajung corijenţi, elevi care se pregătesc pentru examenul de admitere la liceu, elevi care se pregătesc pentru bacalaureat, pentru licenţe de facultate sau simple pregătiri. Metodele sunt cel puţin unice.
Casa domnului profesor este tranformată în sală de clasă cu bănci şi chiar două table pe care elevii fac exerciţii. Orarul pare unul infernal pentru meditaţii dar este foarte util şi eficient. De luni până vineri elevii pot veni între orele 14 şi 18 iar în weekend între 8 dimineaţa şi 18. Întrebat câţi elevi are, Ioniţă Dorin a răspuns : „ Câţi vreau! Eu nu am elevi la care nota de la clasă să depindă de ce fac cu el aici. Pentru că eu nu mai predau în şcoală. Elevi am câţi pot, vreau şi duc. Nu am o limită, cât duce trenul. Câştig cât vreau şi plătesc şi la stat cât îmi cere. Momentan sunt singurul autorizat să meditez.”
Reuşita şi numărul de elevi care îi trec pragul se pare că depind de vechimea în domeniu şi renumele pe care ţi-l faci, acesta fiind şi motivul pentru care alţi profesorii nu îşi deschid astfel de cabinete.”Fiecare e adus aici de un altul care m-a recomandat mai departe. Dintre cei care au venit consecvent toţi au avut rezultate excelente ”
Sedinţele de meditaţii ale „Profului”, aşa cum îl alintă elevii, au un specific propriu, aşa cum ne dezvăluie şi domnul profesor: „Secretul reuşitei este să lucrezi cu mulţi copii dar cu fiecare în parte. Sunt care lucrează radicali, fracţii, inecuaţii, teste de politehnică, grafice de funcţii şi alte grupe la fel. E imposibil ca unul să facă aceaşi lecţie cu un altul din sală. ”
În prezent are peste 300 de elevi care vin consecvent. Elevi de toate vărstele învaţă de la domnul profesor, care de-a lungul timpului a dat mai departe studenţi peste graniţe care acum se întorc la el pentru a cere ajutor în elaborarea de lucrări de diplomă, doi dintre ei la o facultate din Danemarca.
Despre bacalaureat şi genul acesta de examene, Ioniţă Dorin are propria filozofie, pe care vă invităm să o descoperiţi în articolul următor unde vor fi dezbătute toate probleme învăţământului românesc şi cum ar putea fi el salvat.