Grigore Preoteasa, singura victimă a accidentului aviatic de la Vnukovo a fost un activist comunist, ziarist şi politician român.
S-a născut la Bucureşti, tatăl său fiind muncitor la Căile Ferate Române . În anii ’30, în decursul studiilor universitare, a aderat iniţial la Frontul Studenţesc Democratic, devenind membru al partidului comunist în anul 1933, cu ocazia grevelor ceferiştilor de la Griviţa, fiind condamnat la închisoare în mai multe rânduri. A fost arestat împreună cu alţi oponenţi ai regimului Antonescu şi, în perioada perioada petrecută la Jilava, Doftana şi Văcăreşti, a cunoscut mai mulţi membri de frunte ai PCR. Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a simpatizat pe Grigore Preoteasa datorită faptului că l-a cunoscut pe tatăl acestuia.
Grigore Preoteasa a fost redactorul-şef al ziarului România Liberă (1944 – 1946), director al Agerpres, Ministru de Externe (1956 – 1957) şi membru supleant al Biroului Politic şi Secretar al C.C. al PMR. Ca o curiozitate, fiica lui sa fost prima soţie a lui Adrian Năstase.
Potrivit memoriilor lui Mihai Novicov, aflat în avionul care s-a prăbuşit, în cartea “Moartea lui Grigore Preoteasa – catastrofa de pe aeroportul Vnukovo”, Preoteasa era singurul pasager în picioare la momentul accidentului şi se bucura că piloţii nu le-au cerut să poarte centura de siguranţă. Când s-a pierdut controlul avionului, acesta ar fi spus: „Asta nu era în program”.
Călătorii şi-au dat seama că ceva nu era în regulă după o primă smucitură, care nu semăna a fi contactul roţilor avionului cu solul. De fapt, aeronava se lovise de vârfurile copacilor. A urmat un al doilea impact, şi mai puternic, ce a smuls pasagerii de pe locurile lor. Scaunele nu erau prevăzute cu centuri de siguranţă la aterizare şi asta a favorizat rănirea lor. După ce avionul a atins solul, românii au reuşit să sară şi să fugă cât mai departe, evitând suflul exploziei. Şi-au dat seama că Grigore Preoteasa nu era cu ei în momentul primei bubuituri cauzate de aprinderea rezervoarelor.
Accidentul a ridicat mari semne de întrebare încă din momentul producerii catastrofei. De ce aeronava a primit acordul aterizării în condiţii de vizibilitate proastă, în condiţiile în care delegaţia Ungariei fusese întoarsă din drum, cu câteva minute inainte?
Cât de sigur era echipajul sovietic care deservea avionul primit cadou din URSS?
Accidentul a fost anchetat în Uniunea Sovietică de către o comisie guvernamentală condusă de Alexei Kosîghin, prim-ministru al URSS între 1964 şi 1980, cu un exces de zel cel puţin ciudat. S-a stabilit că echipajul asigura transportul demnitarilor români în Uniunea Sovietică din anul 1954. Membrii acestuia erau angajaţi ai Ministerului Apărării al URSS. Până în 1954, ei au pilotat un avion „IL-12″, donat guvernului român în 1949.
Aeronava care s-a prăbuşit, IL-14, a fost primită în 1954, iar membrii echipajului au fost recalificaţi să lucreze pe noul aparat. Ei trăiau la Bucureşti împreună cu familiile, având locuinţe în zonele de protocol ale Capitalei. După incident, rudele acestora au fost scoase cu o grabă suspectă din România.
Echipajul pregătea singur avionul pentru zbor, contrar oricăror norme în domeniu. Fără controlul Ministerului Apărării de la Moscova, echipajul nu a respectat nici o procedură. Nu aveau parcurse orele de zbor necesare pentru tipul de transporturi pe care le operau. Mai grav, zborul de probă din 2 noiembrie l-a făcut doar comandantul, fără pilotul 2 şi fără navigator.
Abaterile au fost constatate la Kiev, însă aeroportul din Moscova a dat aprobare echipajului să efectueze zborul în capitala Uniunii Sovietice. Acolo, condiţiile meteo ridicau gradul de risc. În timpul manevrelor de aterizare la Vnukovo, comandantul Sleacov l-a asigurat pe dispecer că nu va avea probleme. Însă nu a ascultat comenzile de a nu se lăsa prea mult. Atingând vârfurile copacilor, avionul a căzut pe pământ, cu înclinare spre stânga.
Raportul comisiei guvernamentale sovietice a stabilit că aeronava nu prezenta nici un fel de defecţiune înainte de prăbuşire. Vinovat de producerea catastrofei a fost exclusiv echipajul, care nu avea pregătirea necesară pentru aterizare în condiţii de intemperii ale vremii.
Incidentul în care a fost implicată delegaţia română s-a analizat cu mare atenţie de către conducerea sovietică. În seara de 4 noiembrie, răniţii au fost vizitaţi la spital de către Bulganin, prim-ministrul URSS. „Scînteia” n-a publicat vestea accidentului imediat. Anunţul morţii lui Grigore Preoteasa s-a făcut în ediţia din 6 noiembrie. PMR a trimis la Moscova o delegaţie condusă de secretarul CC al PMR, Vladimir Gheorghiu, pentru a aduce acasă rămăşiţele lui Preoteasa.
Sicriul a fost depus la Casa Sindicatelor din Moscova. Din gărzile care au vegheat la căpătâiul acestuia au făcut parte cei mai importanţi lideri sovietici: Hruşciov, Bulganin, Kosîghin, Mikoian, Voroşilov. Dar şi demnitari din „ţările frăţeşti”: Gomulka, Kim Ir Sen, Ţedenbal, Ho Şi Min, Kardelj etc. Corpul lui Grigore Preoteasa a fost adus în ţară cu trenul, delegaţia sovietică ce-l însoţea fiind condusă de Leonid Brejnev (viitor preşedinte al URSS, între 1977 şi 1982).
Că a fost sau nu accident este greu de crezut că se va stabili vreodată. Tulburătoare rămâne peste ani asemănarea dintre cel două catastrofe aviatice, cea de la Vnukovo si de la Smolensk. Gheorghiu-Dej, bănuind ca se pune ceva la cale nu a făcut deplasarea şi a scăpat. Nu avea să scape câţiva ani mai târiu, când conform unei teorii a conspiraţiei, a fost iradiat, iar apoi datorită apariţiei unui cancer galopant a decedat.
Dacă Securitatea, înfiltrată de sovietici, a ştiut sau nu a ştiut, despre dedesupturile accidentului aviatic, aproape că nu mai are nici o importanţă.
Foto: Historia.ro
