Reprezentanţa diplomatică a României de la Berna a fost atacată în dimineaţa zilei de 15 februarie 1955. În ziua respectivă grupul terorist s-a deplasat de la Konstanz la Berna, iar doi dintre membrii săi au intrat în apartamentul şoferului legatiei, Aurel Şteţu, unde au găsit-o numai pe soţia acestuia. După acest prim moment, membrii grupului au trecut la cercetarea discretă a documentelor din reprezentanţa diplomatică.
Cu o zi înainte, în după amiaza zilei de 14 februarie 1955, ataşatul legaţiei Miron, secretarul instituţiei Şandru şi şoferul Aurel Şeţu, subofiţer de securitate, s-au deplasat la Zürich pentru a prelua curierul diplomatic, venit din România cu trenul Arlberg-Express. După indeplnirirea misiunii de preluare a poştei diplomatice cei trei funcţionari ai legaţiei s-au întors la Berna la 15 februarie, ora 1.30, noaptea. După ce au predat poşta diplomatică însãrcinatului cu afaceri în Elveţia al Republicii Populare Române, Stoffel, fiecare şi-a văzut de treburile lui, s-au dus să se odihnească.
Secretarul legaţiei, Şandru, s-a reîntors la apartamentul său de la reprezenţanta comercialã a României din Brunnadernstrasse, însoţit de şoferul Aurel Şeţu, cu automobilul, acesta revenind apoi singur la sediul Legaţiei României din Şchlösslistrasse, în jurul orelor două dimineaţa.
În acelo moment Aurel Şeţu, cadru de securitate, a fost somat de Stan Codrescu, care împreună cu Ochiu stăteau de pază după ce ocupaseră sediul Legaţiei României din Berna. Aurel Şeţu nu a răspuns somaţiei si a încercat să ajungă la automobilul Buick parcat în curtea legaţiei, moment în care Codrescu a deschis focul asupra lui, rănindul grav. Premeditat sau nu, l-au lăsat în starea aceea extrem de gravă aproape şase ore. Aurel Şteţu a ajuns la spital, în jurul orelor 9.00, când nu s-a mai putut face nimic pentru el. A murit la Inselspital din Berna în jurul orei 10.
După focurile de armă trase asupra lui Aurel Şteţu, funcţionarii legaţiei au reuşit să fugă din clădire.
A fost anunţată poliţia elveţiană, care a sosit la faţa locului cu mare întârziere. Forţele speciale ale poliţiei au încercuit clădirea legaţiei, dar nu au declanşat nici un atac în forţă, deşi în cladire nu se mai afla nici un membru al legaţiei.
Grupul atacatorilor şi-a formulat primele revendicări, a cerut eliberarea din închisoare a mai multor personalităţi române, printre care figura numele lui Dinu Brătianu, aflat în închisarea din Sighet. În noaptea de 15-16 februarie, Dumitru Ochiu a părăsit clădirea ambasadei, ducând cu el un număr de documente diplomatice, dar a fost imediat arestat de poliţia elveţiană. Restul grupului s-a predat a doua zi.
Atacul după cu am mai arătat a fost pus la punct de Oliviu Beldeanu. Acesta avea un trecut destul de aventuros în spate, la 15 ani devenea membru al organizaţie de tineret “Frunza Verde”, organizaţie asociată cu mişcarea legionară “Garda de Fier”. După al doilea război mondial, Beldeanu s-a alăturat mişcării anticomuniste româneşti. În 1949 dupa fuga din ţară si periplul prin Iugoslavia, s-a stabilit în Konstanz, Germania de Vest.
Pregătirile pentru atacarea Legaţiei României din Berna au fost demarate în 1954, când Beldeanu a călătorit de mai multe ori în Elveţia, a făcut rost de armele şi dispozitivele de care considera că va avea nevoie şi a organizat şedinţe de antrenament cu ceilalţi membri ai grupului, Ion Chirilă, Stan Codrescu, Dumitru Ochiu şi Tudor Ciochină, în special şedinţe de tragere la ţintă cu armamentul de care făcuse rost.
Mai târziu, aflat în arestul poliţiei elveţiene, Beldeanu a afirmat că atacul asupra Legaţiei României, avea drept scop să atragă atenţia autorităţilor din Occident asupra abuzurilor, nedreptăţii şi violării drepturilor omului comise de autorităţile comuniste române, dar şi asupra activităţilor de spionaj ale membrilor ambasadei române din Elveţia.
Guvernul român din acele vremuri a acuzat structurile Gărzii de Fier şi pe Horia Sima, dar şi agenţiile de informaţii ale statelor occidentale pentru punerea la cale, cu complicitatea autorităţilor elveţiene, a unui complot antiromânesc de factură fascistă.
Unii istorici au sugerat că grupul a acţionat într-adevăr în folosul unui serviciu străin de informaţii, care dorea să găsească documente legate în mod special de programul de paraşutare a agenţilor români sub acoperire în ţările din blocul răsăritean şi identificarea “cârtiţei” care transmitea Securităţii Române aceste informaţii.
Securitatea V. Atacul terorist de la Berna 2
