Securitatea 9. Nicolae Ceauşescu, vânător de spioni 1

Un fapt mai puţin cunoscut şi trecut voit sub tăcere se referă la activitatea lui Nicolae Ceauşescu, înainte de a ajunge conducătorul partidului şi al statului, de “vânător de spioni”.


Nicolae Ceauşescu a condus acţiunea prin care au fost identificaţi spionii serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României.


Gheorghe Pintilie, cunoscut şi sub porecla de “Pantiuşa”, primul şef al Securităţii, era capul reţelei serviciilor secrete sovietice descoperite la Bucureşti.


Încă din perioada interbelică, URSS a infiltrat în România spioni pentru a obţine informaţii de natură politică şi militară. Agentura sovietică a prins forţă si s-a extins, mai ales după staţionarea Armatei Roşii şi instalarea consilierilor de la Moscova în toate domeniile de activitate ale tânărului „regim de democraţie populară”. Infiltraţi până în aparatul politic central şi în ministere importante, „cârtiţele” sovietice raportau orice mişcare a conducerii comuniste de la Bucureşti. În vara anului 1963, cu ocazia vizitei lui Nikita Hruşciov în România, pentru prima dată s-a pus problema lichidării reţelei informative ale serviciilor secrete sovietice din România. Românii au solicitat oprirea operaţiunii Kremlinului în maniera în care ceruseră şi plecarea trupelor sovietice, în urmă cu 5 ani. Cu tact şi cu multa băgare de seamă pentru a nu irita şi mai mult pe sovietici.


În intervalul 24 – 25 iunie 1963, Nikita Hruşciov a vizitat România. În cadrul discuţiilor, din partea română s-a pus şi problema agenturii sovietice ce avea rezidenţă în România. Alături de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş, categoric a fost atunci în discuţiile despre agentura GRU şi a KGB, Nicolae Ceauşescu.


Hruşciov a fost surprins şi iritat de propunere, nerecunoscând faptul că URSS-ul ar avea aşa ceva pe teritoriul României.


Totul fusese ticluit în prealabil de mai-marii Partidului Muncitoresc Român, după cum a povestit ulterior Alexandru Bârlădeanu, vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi responsabil al Comitetului de Stat pentru Planificare .


„Conform tacticii ştiute, a fost desemnat Ceauşescu s-o ridice, pentru că el răspundea pe linie de partid de asemenea probleme. Lucrurile s-au derulat conform planului. Răspunsul lui Hruşciov a fost că nu există nicio agentură de spionaj în România şi totul s-a terminat în coadă de peşte”.


La 26 iunie 1963, Biroul Politic a comentat ecourile vizitei lui Hruşciov, ce tocmai se-ncheiase. Despre problema informatorilor şi-a spus părerea şi Nicolae Ceauşescu. Sovieticii au fost surprinşi când au ascultat cererea României de a fi anihilată reţeaua informativă sovietică.


„Au fost nevoiţi să recunoască cel puţin că după plenară şi-au reactivizat agentura, că după plenară au reacţionat, că sunt oameni ai muncii cinstiţi şi devotaţi Uniunii Sovietice, care le-au spus ce se întâmplă la noi”, a spus Ceauşescu.


„În viitor, ei nu vor renunţa la asta, vor căuta să facă acest lucru, mai deghizat poate, dar vor continua. Acest lucru ne impune nouă să fim mai atenţi şi să reacţionăm mai ferm. (…) Ştim cine sunt şi asta într-adevăr le va da lor de gândit”. Începând din 1962, viitorii ofiţeri de informaţii români, nu au mai fost trimişi la stagiul de pregătire pe care îl făceau în URSS, la Institutul de Informaţii „Felix Dzerjinski”, al KGB, din Moscova.


Cei care apucaseră deja vremurile bune ale relaţiilor româno-sovietice şi studiaseră la Moscova au fost instruiţi câteva luni acasă, prin „cursuri de reciclare”. În alte state din lagărul comunist, practica şcolirii în URSS a continuat, fiind o condiţie aproape obligatorie pentru ascensiunea în funcţii importante. În 1962, la iniţiativa lui Gheorghiu-Dej, s-a înfiinţat un nucleu de ofiţeri de contraspionaj care să „vâneze” agenţii sovietici rezidenţi în România. În anul următor s-a înfiinţat o unitate cu acelaşi profil, în cadrul Direcţiei de Contraspionaj.


Sub titulatura „Biroul Ţărilor Socialiste”, această unitate supraveghea activitatea angajaţilor ambasadei sovietice, contactele lor, recruţii. O atenţie deosebită s-a acordat românilor care au fost pregătiţi de serviciile secrete sovietice înainte de 1945. În atenţia Biroului au intrat foşti cominternişti şi combatanţii în războiul civil din Spania.


În august 1963, potrivit istoricului american Larry Watts, Biroul Ţărilor Socialiste a întocmit şi a prezentat spre analiză Comitetului Central o listă de 149 de persoane, considerate „agenţi sovietici infiltraţi în România”.