Home Actualitate Școala pentru un copil sănătos și vesel FOTO

Școala pentru un copil sănătos și vesel FOTO

by B24
204 views

     ,,Când un tânăr creşte frumos, iese parcă din strâmbătate o întreagă lume.,, C-tin Noica

Copiii se nasc genii creative. Conform unui studiu, când vine vorba despre inteligenţă, există fenomenul numit ,,Efectul Flynn,, care spune ca fiecare generaţie nouă obţine un scor mai bun cu până la 10 puncte deoarece mediul din ce în ce mai favorabil ,,produce,, copii mai inteligenţi.

       Educaţia extracurrriculară (realizată dincolo de procesul de învăţământ) îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii copiilor noştri. Educaţia prin activităţile extracurriculare urmăreşte identificarea şi cultivarea corespondenţei optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viaţă civilizat, precum şi stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoştinţe punându-i în contact direct cu obiectele şi fenomenele din natură.

        Pe de altă parte, aceste activităţi pot contribui la creşterea încrederii în sine, la creşterea spontaneităţii şi creativităţii, la dezvoltarea unor opinii şi a unor iniţiative. Copilul are capacitatea de a ne transmite în ce se poate implica, ce poate păstra, ce nu îi este de folos sau ce nu este atractiv pentru el. A experimenta şi a cunoaşte liber îi poate permite apoi să simtă ceea ce este potrivit pentru el.

       Clasa I Step by Step îndrumată de învăţătoarele Pop Sorina şi Diaconu Carmen de la Şcoala Gimnazială nr. 4 Bistriţa se află implicată într-o serie de parteneriate care le permit copiilor să experimenteze situaţii şi trăiri noi.

       Astfel, parteneriatele cu Cercul de Pictură – ,,Fantezie şi culoare,,  coordonator profesor Diana Morar,  şi Cercul de Modelaj – ,,Din lut…cu dragoste,,  coordonator profesor Maria Găină, ambele  de la Palatul Copiilor Bistriţa,   parteneriatul cu ,,Asociaţia inACTION,,  –  ,,Sportul pentru un copil sănătos şi vesel,, coordonatori coregrafi Salomeea şi Cristian Vrăzmaş, asigură o dezvoltare psihică şi fizică optimă pentru un stil de viaţă sănătos şi activ. Elevii îşi pot dezvolta simţul ritmic şi creativitatea fără a fi îngrădiţi de pasii standard, dimpotrivă, sunt încurajaţi să se exprime liber prin desen, modelaj,dans, prin mişcare.

            La nivelul dezvoltării fizice, copiilor li se va spori rezistenţa împotriva bolilor cardio vasculare, li se va mări rezistenţa fizică – se previn leziunile musculare. Se va remarca o mai buna coordonare si echilibru si se vor înlătura tendinţele de supraponderabilitate. Mai mult, copiii vor adopta o ţinută corectă, elegantă.

           La nivelul dezvoltării psihice, sunt multe studii care atestă faptul că un copil care face mişcare este mai atent, responsabil şi creativ, deoarece practicarea unei forme de sport   îl va face să îi crească încrederea în forţele proprii. De asemenea, se dezvoltă simţul disciplinei, copiii vor învăţa să accepte regulile şi vor fi răsplătiţi pentru fiecare reuşită a lor.  Copiii  fac exerciţii de gimnastică aerobică combinate cu paşi de dans, jocuri educative, competiţionale, tehnici noi de realizare a unei activităţi distractive iar coordonatorii care îi  învaţă şi îi ghidează pe parcursul antrenamentelor şi al activităţilor le dezvoltă simţul de competiţie, de auto-depăşire, totodată cu cel al spiritului de echipă, datorat apartenenţei la grup.

You may also like