Home Administraţie Sângeorz-Băi: Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”(foto)

Sângeorz-Băi: Inaugurarea Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea”(foto)

by B24
358 views

Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi va fi inaugurat săptămâna viitoare. După trei ani de muncă şi investiţii considerabile, lucrările au fost finalizate, astfel că tinerii din zonă, dar şi din alte judeţe, se vor putea bucura de un loc al lor. 

Aici vor fi organizate tabere, activităţi diverse, sesiuni de comunicări, conferinţe sau training-uri.

Momentul inaugural va avea loc marţi, 7 iulie 2015, de la ora 17:00 în prezenţa ÎPS Părinte Andrei, care va oficia o slujbă de binecuvântare. Sunt aşteptaţi să participe la eveniment şi ierarhii din Mitropolia Clujului, consilierii eparhiei, preoţi şi părinţii protopopi din Arhiepiscopie, precum şi oficialităţi locale şi centrale.

De asemenea, de săptămâna viitoare centrul de tineret de la Sângeorz-Băi va găzdui şi prima tabără de tineret, la care vor participa copii şi tineri din judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Ei, împreună cu tineri voluntari vor susţine un mini-recital de muzică uşoară, populară şi folk.

Tot cu ocazia inaugurării centrului va fi deschisă şi biblioteca „Sfântul Ioan Iacob”,  filială a Bibliotecii judeţene „George Coşbuc”, care va funcţiona în cadrul in acel spatiu. Tot atunci va avea loc şi lansarea unui volum memorial dedicat Părintelui Ioan Bunea.

Centrul de tineret de la Sângeorz-Băi are o capacitate de 70  locuri de cazare şi a fost dotat cu o bibliotecă, sală multifuncţională, sală de mese şi cabinet medical. În plus, spaţiul de joacă şi recreere este unul atractiv, cu acces la terenuri de sport şi zone de relaxare. 

Scopul acestui centru este de a oferi tinerilor şi copiilor un climat corespunzător în vederea desfăşurării de activităţi non-formale, care să permită o perpetuare a educaţiei spirituale. Astfel, proiectul presupune un act de dăruire prin care Biserica «îi răsfaţă cu bunătate pe tineri», conturându-le o viaţă mai bună, finalitatea fiind aceea ca, la rândul lor, tinerii să dăruiască mai departe bunătate comunităţii în care se regăsesc.

Coordonator proiect,

Inspector pentru tineret

Pr. Tudor Mudure-Iacob

You may also like