92 de km în serpentine ameţitoare, 27 de viaducte şi poduri, 3 milioane rocă excavată, 290.000 metri cubi de zidărie, 20 tone dinamită, 3573 tone de ciment, 89 tone de oţel beton, 24.000 de ancore, 129 tone de plase sudate, 14.200 metri pătraţi de cofraje, 1750 metri liniari de tuburi din beton, 50 tone confecţii metalice, 6900 metri cubi nisip, 6000 metri cubi pietriş, 3000 tone cribluri, 740 lămpi de iluminat. Am ameţit citind, aflând, informându-mă. Nu este reţetă de prăjitură, nici reţetă de post. Este reţeta Transfăgărăşan. Impresionant şi copleşitor dacă stai să analizezi truda celor patru ani de muncă în perioada 1970 – 1974.
Patru puncte de atracţie se afă pe traseul care sfidează legea gravitaţiei: Lacul şi barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Lacul glaciar Bâlea şi Cascada Bâlea. Superbe toate, motivaţia supremă pentru un traseu spectaculos şi pentru fotografii care pot vorbi despre turism extrem, peste generaţii. În ce ţară? Care alta decât România, cea incredibilă, paradoxală, uluitoare, mereu surprinzătoare, fascinantă, dovada vie a unor extreme situaţii limită, o ţară care la fel ca şi oamenii te face să te redescoperi cu fiecare kilometru pe care îl parcurgi, te face să te reinventezi cu fiecare situaţie prin care treci. Cred că de fapt acest ultim aspect mai ales îi face dependenţi pe străini de locurile noastre.
Transfăgărăşanul este indicat să-l traversezi dinspre sud spre nord, spun specialiştii, iar prima oară când l-am traversat în această vară, nu m-am întrebat de ce. A doua oară am înţeles. Era toamnă târziu şi am avut probabil mai multă atenţie la peisajul care te zăpăceşte pur şi simplu, era mai cald, paradoxal, şi am avut probabil răbdare şi disponibilitate să ies mai des din maşină pentru fotografii şi schimburi de impresii.
Cea mai celebră şosea a României începe în judeţul Argeş în localitatea Arefu la kilometrul 61 al DN7C şi se termină în judeţul Sibiu lângă localitatea Cârţişoara la intersecţia cu DN1. Are două benzi pe o lungime de 92 de km dar desele serpentine, pe care sincer nu le-am numărat, nu te lasă să traversezi locul cu o viteză mai mare decât un 40 km pe oră.
Au murit aici foarte mulţi oameni în timpul lucrărilor, aşa se spune, iar ideea genialei lucrări i-a venit fostului preşedinte comunist Nicolae Ceauşescu traversând comuna Arefu, se gândea atunci (nu se ştie exact anul) că ar da tare bine o şosea care să taie munţii. Din păcate documentele vremii nu au păstrat pentru istorie numărul real al victimelor, şi e păcat într-un fel, pentru că dincolo de măreţia şi spectaculosul la care ai acces într-o plimbare lejeră din comoda banchetă sau scaun de şofer al maşinii, adevăratul sacrificu al celor care ne permit bucuria simţurilor a fost uriaş. Poate dacă am şti aceste informaţii, am traversa mai pios munţii sau mai conştienţi de noroc. Nu pot decât să-mi imaginez cam ce-a fost. Dar e puţin comparativ cu realitatea. Spun cei bătrâni care încă mai trăiesc şi au supravieţuit. Mulţi dintre cei care au murit în prăpăstiile în care au alunecat nici nu au mai fost scoşi, probabil sute de victime stau mărturie la ceea ce-a fost dacă este sădăm crezare doar la una dintre poveştile care circulă despre minerii care se ocupau de montarea explozibilului la construirea tunelului Capra-Bâlea, de exemplu, că se ţineau unii de alţii câte 20-30 ca să nu fie luaţi de suflul exploziei şi aruncaţi în prăpastie.
Dincolo de tristeţea preţului plătit de ei pentru ca noi să ne bucurăm de ceea ce avem astăzi, m-a impresionat cu adevărat Transfăgărăşan, mai mult probabil decât Transalpina, şi încerc cât pot să nu fiu subiectivă, din cauza numeroaselor puncte de atracţie şi din cauza încărcăturii şi valorii locului, istoric şi de ce nu, chiar energetic vorbind. Dincolo de bizareria descrierii. Iată la ce mă refer.
Cascada Bâlea. Situată în Munţii Făgăraş este una dintre cele mai renumite din Europa şi vorbim aici despre o altitudine de 1234 de metri, căderea apei făcându-se de la înălţime de 68 de metri.
Lacul glaciar Bâlea, un adevărat monument al naturii, are o lungime de 360 m, lăţime de 240 m, adâncime de 11 m, se află la o altitudine de 2034 metri, e populat cu păstrăv (paradox maxim dacă ne gândim că apa nu cred să aibă mai mult de 4 grade vara), se află situat între Defileul Oltului şi Poalele Munţilor Piatra Craiului. Din 1932 lacul şi aproximativ 180 de hectare din jur au fost declarate rezervaţie ştiinţifică iar în anul 2006 a fost construit în premieră pentru ţara noastră primul hotel de gheaţă din Europa de Est. Vara se poate practica pe suprafaţa lacului canotajul în timp ce iarna se poate patina sau juca hokey. De la cascadă se poate coborâ cu schiurile vreo 10 km şi vorbim de o diferenţă de nivel de 600 m. Este ceva. Cunoscătorii ştiu.
Cabana Bâlea Lac a fost construită în anul 2000 pentru că cea veche a fost distrusă de un incendiu în anul 1995 dispune cazare formată dintr-un un apartament, camere duble, camere cu patru paturi sau chiar şase, restaurant propriu şi posibilităţi de închiriere echipament sportiv de sezon. Şi mai avem Cetatea Poenari pe care v-am descris-o într-un episod anterior şi Lacul Vidraru cu al său baraj.
Sunt doar câteva aspecte descrise extrem de sumar din ceea ce găseşti real, de fiecare dată când traversezi şoseaua. Cireaşa de pe tort a sosit în dar cu siguranţă prin impresia lăsată de realizatorii emisiunii Top Gear care au afirmat despre Transfăgărăşan că este cel mai uimitor drum pe care l-au văzut vreodată! Şi cum poate să fie altfel decât aşa? Priviţi vă rog fotografiile. Citez chiar din ceea ce declara retoric Clarkson după traseul efectuat ”Acesta este cel mai bun drum din lume! România îţi mulţumim că ai acest drum. Putem să rămânem aici pentru totdeauna?”. Vă spun sincer că atunci când am urmărit emisiunea mi s-a părut puţin bombastic, flatant până la exagerare, simţul măsurii m-a făcut să încadrez mărturisirea în stilul de marketing occidental. Sau să-i acuz de subiectivitate. Recunosc că asta m-a făcut mai tare să-mi doresc să mă conving încăo dată, româncă fiind la mine acasă, chiar şoferiţă între timp, că realizatorii arhi-celebrului Top Gear, nu sunt plătiţi să zică asta! Adică ce sens ar avea? Mă întrebam de data asta, eu, retoric! Şi m-am convins. În vara asta. Şi nu o dată ci chiar de două ori. Filmările de vis făcute de cei trei muşchetari ai emisiunii britanice de top sunt cu adevărat spectaculoase din elicopter, regia tehnică excelează prin frumuseţea surprinsă pe peliculă. M-am simţit teribil de flatată, indirect vorbind, de atenţia starurilor de primă clasă, acordată frumosului traseu. Dar fiecare să se convingă singur.
Doar în perioada iulie – octombrie se poate circula prin minunea numită Transfăgărăşan. Traseul e periculos fiind înzăpezit pe timp de iarnă. Multe viraje, viteză limitată, acces rutier permis în timpul anului doar pe versantul sudic şi până la cabana Capra iar pe cel nordic până la Lacul Bâlea. Există şi telecabină dacă doreşti pntru acces doar pe timpul verii dar doar din zona numită Bâlea Cascadă. Unul dintre cele mai dificile trasee este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de fix 13 kilometri. Dar vorba lungă sărăcia omului, cum spunea o zicală populară din bătrâni. Aşa că multe să mai spun e de prisos, inutil şi gratuit. Perfect ar fi să vă încumetaţi, chiar iarna de ce nu, să vedeţi minunea cu ochii, nu prin intermediul altora. Pentru că merită, e chiar un termen mărunt, ca exprimare.
