Bucuria revenirii acasă de peste hotare a fost destul de păcătoasă pentru patru tineri care au terminat petrecerea într-o poartă din localitatea Rebrişoara. Cele patru victime au ajuns la spital după ce maşina în care se aflau a luat din plin un stâlp de pe marginea drumului, oprindu-se în poarta unui localnic.
Cei patru tineri sunt toţi din Parva şi se întorceau acasă după o petrecere de bun venit pentru doi dintre aceştia. Cum cheful nu e chef fără băutură, şoferul nu a rezistat tentaţiei şi a băut câteva pahare după care s-a urcat la volanul unui autoturism de teren.
Ceaţa extrem de densă de afară i-a limitat şi ea câmpul vizual deja afectat de alcool. Într-un moment de neatenţie, şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului şi s-a oprit într-o poartă, avariind maşina în proporţie de peste 60 %.
Din primele cercetări reiese faptul că şoferul avea o alcoolemie de 0,62. Dintre cei patru tineri cu vârste cuprinse între 25 şi 26 de ani, doar şoferul se află internat în stare foarte gravă, în timp ce ceilalţi trei au suferit doar răni superficiale.
foto:crimetime.ro