Subiectul mi-a atras atenţia printr-un complex de sincronicităţi, acele aparente întâmplări, toate pe acelaşi subiect. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost afişul celor de la Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care şochează prin ataşarea unei banderole la mâna unui nou născut ALB, de rasă caucaziană, pe care este inscripţionat cuvântul „ţigan”.
Primul gând care mi-a trecut prin minte la acel moment a fost deloc reverenţios, cu privire la mama imbecilului care a avut ideea asta. Ţigancă o fi ea, în nici un caz acel bebeluş!!! Eu, dacă aş fi în locul mamei acelui copil, i-aş fi dat în judecată pe autorii acelui afiş. Nu este de ajuns faptul că o întreagă Europă ne vede drept „ciori” datorită furişagurilor şi criminalităţii etniei ţigăneşti care a năpădit Vestul după deschiderea graniţelor ?! Ca o ironie a sorţii, românii care îşi fac concedii în Europa, plătite cu bani grei, au ajuns să fie discriminaţi şi ostracizaţi, din cauza minorităţii ţigăneşti cu care sunt identificaţi şi confundaţi. Nu pot să nu remarc modalitatea insidioasă în care se inoculează această idee, conform căreia: toţi ţiganii Europei vin din România şi români = ţigani. Căutând referinţe pe acest subiect, am descoperit că sursa principală a acestei vaste operaţiuni de manipulare media se face prin trusturi şi ONG-uri afiliate magnatului George Soroş, exact ca şi în cazul organizaţiilor fantomă care au tipărit afişul despre care vorbeam. Chestiunea cade bine ungurilor care conduc CNCD-ul, în condiţiile în care şi ei au o problemă cu populaţia de etnie ţigănească din Ungaria (vezi recentele linşaje făcute în ţigănime de Garda Maghiară), dar această problemă este acoperită mediatic de ţiganii din România, mai salbatici şi mai necivilizaţi decât cei din Ungaria, Italia, Spania (după cum se apără comunităţile din aceste ţări, în declaraţiile lor). La acest moment, se cuvine o precizare. Se vor găsi voci care mă vor acuza de rasism şi xenofobie. Oricine se leagă de ţigani sau de evrei, primeşte automat eticheta de rasist sau xenofob. Tocmai de aceea, vreau să lămuresc câteva chestiuni, pentru a înlătura „spălarea pe creier” pe această temă, care îî face pe mulţi români, altfel oameni de bun simţ, să întoarcă spatele subiectului, zicându-şi: „eu nu sunt rasist, eu sunt tolerant, şi nu vreau să am de-a face cu astfel de atitudini extremiste”. Deci, revenind, întrebarea mea este: sunt rasist sau xenofob dacă pun în discuţie problema ţigănească ? Căci este o problemă, fără nici un dubiu. Faptul că Europa încearcă tot felul de variante pentru a scăpa de ţigani (fizic), prin retrimiterea lor în România, chiar dându-le bani pentru a-i convinge să plece, dovedeşte că problema este reală. În opinia mea, nu sunt rasist, sau cel puţin, nu în sensul oferit de Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (Ediţia 1998) potrivit căruia definiţia cuvântului rasism este aceea de „Teorie social-politică care susţine inegalitatea biologică şi intelectuală a raselor umane.” Acum, o să încălcăm puţin legea (devenind rasişti), amintind al cea de-a doua sincronicitate pe acest subiect. Deunăzi citeam cartea lui Jacques Bergier, scrisă în 1971, intitulată „Cărţile blestemate” (publicată în limba română de editura Pro Editură şi Tipografie – anul apariţiei 2006). Aici mi-a sărit în ochi un pasaj deosebit de interesant, în legătură cu subiectul nostru. Citez, de la pagina 14 a cărţii. Iată ce afirmă Bergier: „La scrierea acestui text (Cărţile Blestemate – 1971 n.n), şi chiar mai recent, am auzit adeseori, la congrese ştiinţifice, teoria conform căreia descoperirile prea periculoase ar trebui să fie cenzurate sau eliminate. La începutul acestui an, la reuniunea Asociaţiei engleze pentru progresul ştiinţelor, a fost citată ca exemplu al unei asemenea descoperiri care trebuie cenzurată, posibilitatea că diversele tipuri ale rasei umane nu sunt la fel de inteligente. Savanţi de prim ordin au afirmat că o asemenea descoperire ar încuraja rasismul în asemenea măsură, încât ar trebui împiedicată publicarea ei prin orice mijloace.” Evident, o astfel de posibilitate, în 1971 contravenea proaspetei Carte Universale a Drepturilor Omului (1948) care statuta egalitatea ÎN DREPTURI a tuturor oamenilor indiferent de rasă, culoare sau religie, și se apropia periculos de mult de tezele nazismului privind supremația rasei albe, ariene. Faptul că savanţi de renume britanici au avut surpiza să constate că oamenii de ştiinţă germani aveau dreptate când spuneau că nu avem cu toţii acelaşi înzestrări (calităţi), iar acestea diferă în principal în funcţie de rasă şi în subsidiar, în funcţie de caracteristicile genetice (teorie mai nouă, dar necontestată), ar trebui să nu ne surpindă. Constatarea privind existenţa mai multor tipuri rasiale umane e veche de când lumea. Cea mai veche clasificare a raselor se datorează vechilor egipteni care au divizat populatiile umane in patru categorii: Roşu – pentru egipteni; Galben – pentru oamenii din Est; Alb – pentru oamenii din Nord; – Negru – pentru africanii din Sud. A treia coincidenţă s-a petrecut când ochii mi-au căzut pe versiunea engleză a volumului „Rasă şi Realitate”, apărut sub auspiciile fostului congressman american David Duke. Cartea reprezintă concluzia unor studii – trecute sub tăcere la nivel oficial, privind „punctele tari” şi „punctele slabe” ale fiecărui grup rasial. S-a demonstrat statistic, în urma testărilor efectuate pe grupuri de persoane etalon din cadrul fiecărei rase (caucaziană – albă, mongoloidă – galbenă, negroidă și australoidă), că dincolo de calităţile inerente fiecărui individ, apar anumite constante, ce determină constanta rasei respective. Nu vreau să intru în detalii, cred că am suscitat destul interes pe acest subiect încât să vă determin să citiţi cartea. Problema este că, la nivel oficial, refuzăm să privim realitatea aşa cum este. Când ai văzut ultima dată un campion de culoare albă la atletism, pe podiumul olimpic ? Care este proporţia inventatorilor (din nu contează ce domenii ale ştiinţei şi cunoaşterii) de rasă neagră ? Deci, diferenţele rasiale nu se opresc la culoarea pielii sau la forma nasului, indiferent cât ar ţine ştiinţa oficială la această teorie. Revenind la problema ţigănească, ne întrebăm cum de ea mai există ? De ce nu au fost asimilaţi ţiganii din punct de vedere social, în România, nici după 50 de ani de comunism – sistem cunoscut ca fiind de un egalitarism extrem, în care şcolarizarea, igiena, accesul la educaţie, învăţământ şi mai ales, DREPTUL LA MUNCĂ erau asigurate tuturor !? Inițial, am fost înclinat să dau vina pe subcultura ţigănească, pe acel bagaj identitar, propriu etniei ţigăneşti. Pentru că, la nivel fundamental, ţiganii nu sunt o rasă în sine, ci o etnie, chiar dacă au totuşi în comun multe caracteristici fizice şi intelectuale comune (putând reprezenta cel mult o sub-diviziune rasială, un genotip aparte, specific etniei). Comunitatea etnică este definită în DEX ca fiind un „Grup uman de aceeaşi origine, limbă şi tradiţii culturale.” Interacţiunea socială dintre membrii unei comunităţi sau etnii şi un alt grup (comunitate/etnie), se realizează potrivit bagajului cultural (şi valorilor sociale aferente) caracteristici fiecăreia dintre acestea. Ţiganii sunt (încă – din fericire) minoritari în sânul populaţiilor cu care coabitează, valorile lor reprezentând în fapt o subcultură. Ce este o subcultură ? Potrivit D.E.X., definiţia termenului de subcultură este aceea de „Cultură a grupurilor şi subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnică.”, definiţia termenului cultură, fiind aceea de „Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire şi a instituţiilor necesare pentru comunicarea acestor valori.” Problema este că această etnie, ca şi etnia evreiască, este NEASIMILABILĂ de populaţiile în rândul cărora trăieşte. Acești oameni, prin bagajul lor rasial și cultural-ideologic (piramida valorilor), se mențin segregați, separați din proprie voință de populația majoritară. Aceşti ţigani şi-au păstrat timp de sute, poate chiar mii de ani un set de valori, ce se pare că sunt în concordanță cu caracteristicile rasiale pe care le au, și care se transmit de la o generație la alta prin amalgamul de credințe și obiceiuri țigănești. Prin rasa se intelege un grup de oameni care au o mostenire biologica comuna si pe care o transmit generatiilor urmatoare. Rasa este definita in functie de anumite caracteristici fizice cum ar fi: culoarea pielii, structura parului, forma nasului, etc. Conform studiilor despre care face vorbire volumul „Rasă și realitate”, devine limpede că nu numai caracteristicile fizice se transmit genetic, ci și aptitudinile, inclusiv cele intelectuale. Conform teoriei câmpurilor morfogenetice, enunțată de savantul britanic Rupert Sheldrake, se pare că există un așa numit câmp infomațional, care coordonează dezvoltarea organismelor vii în raport cu caracteristicile speciei respective. Această teorie, aplicată chestiunii raselor, lămurește și mai explicit modul în care părinții transmit urmașilor pe linie de sânge, caracteristicile lor, inclusiv abilități și deprinderi. Sunt aspecte de notorietate dezvoltarea anumitor deprinderi sau calități în rândul unor etnii sau ramuri particulare ale unei rase. Ţiganii au o afinitate specială cu muzica și prelucrarea metalelor, asiaticii sunt disciplinați, ordonați și obedienți, rasa albă-caucaziană excelează în gândirea rațională proiectivă (pe termen lung), evreii sefarzi au un deosebit talent la limbi străine și negoț, acestea fiind doar câteva caracteristici etnice sau rasiale ce sunt evidente pentru orice observator obiectiv. Dreptul la prezervarea identității culturale a unei etnii este garantat de lege. Ce ne facem însă atunci când setul de valori transmise prin intermediul acestei identități etnice se află în contradicție cu valorile sociale general acceptate ale majorității în cadrul căreia viețuiește minoritatea ? Reacția de cauzalitate este simplă. Apare segregarea (voluntară, prin refuzul adoptării normelor de comportament colectiv, de către minoritari), apoi respingerea (de către majoritari), iar în final discriminarea. Aşa cum este în mod evident situaţia şi în cazul etniei ţigăneşti în raport cu etnia majoritară cu care aceasta convieţuieşte (indiferent că este vorba de majoritatea românească, franţuzească sau germană), sunt vizibile diferenţele dintre valorile culturale şi morale dintre aceste două grupuri umane. Din păcate, multe dintre valorile culturale şi morale specifice subculturii ţigăneşti sunt de multe ori opuse ca sens valorilor culturale şi morale ce caracterizează majoritatea. Fără a avea pretenţia unui studiu sociologic, doresc să evidențiez totuşi căteva chestiuni de notorietate publică, cum ar fi: infracţionalitatea ridicată în cadrul etniei ţigăneşti, comportamentul zgomotos, vulgar şi deranjant al membrilor ei în spaţiul public, tendinţa către agresiune a membrilor săi, refuzul adoptării şi respectării regulilor generale de comportament decent, etc. Sursa acestor comportamente deviate în raport cu normele de comportament general se regăseşte în bagajul valoric al subculturii ţigăneşti, care constituie sursa acestor comportamente anormale. Elementele valorice ale unei culturi sau subculturi se întrevăd cel mai uşor în bagajul folcloric al etniei respective, în conţinutul unor cântece, poveşti, legende, etc. Modul specific de transmitere al acestor valori în cadrul etniei țigănești (datorat talentului muzical nativ al membrilor săi) îl constiuie muzica ţigănească (astăzi asimilată în mare măsură curentului muzical numit manelism), ce constituie o radiografie sinceră a valorilor promovate şi acceptate de comunitatea ţigănească în ansambul ei. Bagajul lingvistic sărac al versurilor manelelor şi mai ales mesajul social al acestora, de multe ori profund negativ din punct de vedere moral, a constituit şi constituie în continuare o sursă majoră de îngrijoare pentru toţi cei ce ţin la prezervarea valorilor sociale şi culturale specifice tradiţiilor native româneşti (respectul pentru autoritatea publică, hărnicia şi respectabilitatea mijloacelor de trai obţinute prin muncă cinstită, cultul muncii, bunul simţ ca manifstare a respectului pentru cei din jur, o profundă credință ortodoxă etc.), aflate în contradicție cu „pseudo-valorile” subculturii țigănești (câștigarea facilă a banului, chiar și prin mijloace ilicite, etalarea unei bunăstări artificiale – mașini luxoase, palate cu turnulețe, salbe de aur, petreceri costisitoare, lăutari plătiți cu sume fabuloase, ce nu pot fi justificate prin muncă cinstită, apetența pentru scandal, de cele mai multe ori în public, lipsa de respect față de autorități, respectul și admirația acordate infractorilor, apologia infracțiunii văzută ca un mod de a reuși în viață, lipsa evidentă a oricăror valori de natură spirituală, lipsa de raportare la Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos). Din păcate, asistăm la un transfer valoric negativ, prin intermediul manelelor, dinspre etnia țigănească, către majoritatea românească, fapt de natură să deterioreze fondul moral şi cultural al culturii româneşti. Personal, sunt pentru prezervarea tradiţiilor culturale româneşti, fapt pentru care atrag atenția asupra pericolului reprezentat de preluarea fără discernământ a unor modele comportamentale şi a unor valori subculturale aflate de multe ori în opoziţie cu cele ale majorităţii. Asistăm cu îngrijorare la instalarea în sfera normalului a unor comportamente şi obiceiuri anormale, imorale şi, de ce nu, revoltătoare, neacceptate ca fireşti în nici o ţară civilizată. Căteva antiteze dintre cele două grupe de valori sunt de notorietate publică, şi au caracter general, putând fi întâlnite ca sursă a problemelor de intergare pe care etnia țigănească le are peste tot în lume. Sub impactul mass-mediei, datorită frecvenţei cu care le întâlnim, am ajuns să privim aproape ca fireşti şi normale fenomene specifice etniei ţigăneşti, ca cerşetoria organizată a minorilor, cordonată de părinţi, cedarea de minori terţilor în vederea exploatării lor, prostituţia, vânzarea de copii, aservirea pentru datorii, cămătăria, promisiunea femeii şi darea ei în căsătorie, căsătoria copiilor, etc., aspecte întrunite în practica CEDO sub definiţia de „persoană de condiţie aservită”, constituită ca sinteză a situaţiilor de robie (fila 259 – Corneliu Bârsan – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – Comentariu pe articole – Vol I). În aceste condiții, o concluzie se impune de la sine: Vina preponderentă pentru starea lor actuală, o au țiganii. Dacă liderii lor nu vor lua hotărârea să schimbe ceva la nivel principial în rândurile țigănimii, cercul vicios al ne-integrării și discriminării nu va fi întrerupt, oricâte condiții și facilități vor oferi guvernele europene etnicilor țigani. Desigur, este o discriminare ticăloasă deportarea țiganilor din Franța în țările de origine. Carta Drepturilor Omului interzice deportarea unui grup sau comunități de persoane, pe criterii rasiale, etnice sau religioase. Mituirea cu câte 300 de euro de persoană a sărmanilor țigani, lipsiți de orice resurse financiare, ce vegetează la marginea orașelor europene în tabere ilegale, este o stratagemă jalnică, ce nu poate disimula adevăratul caracter al operațiunii, și anume DEPORTAREA ŢIGANILOR ÎN ŢĂRILE DE ORIGINE. Potrivit acestui principiu, România ce ar trebui să facă ? Să le dea câte 300 de euro și să-i trimită în India ? Din perspectiva Tratatului de la Lisabona, ţiganii sunt înainte de toate, ca și noi toți, că vrem sau că nu vrem, CETĂŢENI EUROPENI, care au dreptul să îşi stabilească reşedinţa în oridce țară a Uniunii Europene. Deci, nu poate să existe un temei legal al deportării lor. Europa „democrată”, Europa „drepturilor omului”, care acum câțiva ani ne dădea lecții aspre în materia toleranței față de țigani, francezii consturind chiar case pentru „bieții țigani” izgoniți din localitatea Mihail Cogălniceanu din jud. Constanța (iar țiganii le-au distrus în două luni, băgând caii în casă și făcând focul în mijlocul camerei, pe podea), se vede acum în situația de fi mai discriminatorie decât România – la adresa țiganilor. De ce nu implementează francezii la ei programele Uniunii Europene privind integrarea socială a comunităților de țigani ? Răspunsul este simplu: pentru că au înțeles un adevăr; țiganii nu vor să se integreze; nu vor să muncească; nu vor să respecte legea. Vor să fie liberi să facă ce vor, liberi de orice obligații față de lege sau autorități. Atâta timp cât își vor păstra această atitudine, vor fi obligați să plătească prețul ei. Neintegrarea și discriminarea. Soluția este una singură. Schimbarea valorilor general acceptate în rândul etniei țigănești. Aceasta se poate face numai prin educație. Deci, SOLUȚIA FINALĂ, TRIMITE-ȚII LA ȘCOALĂ ! Nu în ultimul rând, sincronicitatea finală care m-a determinat să scriu acest articol este reprezentată de emisiunea din această seară, la care am participat la Vox TV. Inițial, fusesem invitat pentru prima parte a emisiunii, având ca temă cărțile de identitate cu cipuri boimetrice. Dar, înainte de pauză, Mbela – gazda emisiunii România în alb și negru, mi-a sups că urmează și o a doua parte, privind țiganii. Uimit deja de aceset coincidențe, am decis să rămân și la această parte a emisiunii. Înregistrarea o aveți alăturată. În încheiere, nu pot trece cu vederea nici apetența etnicilor țigani pentru hoție și banul nemuncit afectează și așa-zisele ONG-uri țigănești, care de ani de zile toacă banul public și fondurile europene nefăcând nimic pentru integrarea țiganilor. Actuala situație din Franța este mană cerească pentru liderii acestor ONG-uri, care salivează deja la gândul milioanelor de euro pe care îî vor primi pentru a face „programe” sociale pentru confrații lor cei amărâți. Aceștia dau năvală pe la televiziuni, acuzând de nepăsare și discriminare ba Guvernul, ba populația majoritară, ba rasismul și xenofobia. Numai țiganii nu poartă nici o răspundere pentru situația lor. Nu știu decât să facă copii pe care să îi trimită la cerșit, să cânte prin metrouri, să fure, să vândă droguri sau să învârtă orice altă afacere ilegală din care ies bani. Cu rare excepții, sunt familii care nu au prestat o muncă cinstită de generații. Ce să facem noi pentru ei cu banii europenilor ? Să le dăm locuri de muncă, plătite „românește” ? Păi, ce țigan va munci 10 ore pe zi pentru 120 lei pe lună (cât e un salariu mediu), când afară, în europa, el scoate din cerșit sau furtișaguri, un minim de 50-60 de euro pe zi ? Să construim la fiecare familie de țigani câte un palat cu 10 turnuri ? Să le cumpărăm la fiecare câte un mercedes ? Se plâng că nu își pot trimite copii la școală pentru că nu au ce încălța. Bunicii mei au fost în aceeași situație. Dar au muncit și în timp, au propășit. Averile adevărate se fac în generații. Sunt și acum țărani care cultivă pământul din respect pentru muncă, chiar dacă nu își scot nici măcar investiția în semănătură, arat și treierat. Aici este diferența…
