În ciuda „granzilor” din domeniul educaţiei prezenţi în sondajul nostru, premiul categoriei Învăţământ a fost adjudecat de profesorul de electronică de la Palatul Copiilor, Dorel Nicoară. Cunoscându-l acum pe domnul profesor, acest lucru nu ne mai surprinde, mii de elevi trecând prin sala sa de-a lungul anilor. Dialogul purtat cu dânsul a luat forma unui interviu, pe care vă invităm să-l citiţi mai jos.
Reporter: Cum aţi primit recunoaşterea cititorilor exprimată în sondajul de pe Bistriţa24?
Dorel Nicoară: În primul rând, a fost o mare surpriză pentru mine, pentru faptul că toţi cei nominalizaţi de dumneavoastră sunt aproape titani în domeniu. Chiar i-aţi nominalizat bine şi absolut oricare dintre ei putea să fie pe primul loc la finalul acestui demers al dumneavoastră. M-a surprins şi pe mine, pentru că nici nu fusesem nominalizat, însă am fost votat, se pare, de cei care de-a lungul anilor au trecut prin aceste proiecte iniţiate de mine în cadrul Palatului Copiilor. Diploma primită de la dumneavoastră o consider foarte valoroasă şi mai degrabă e o apreciere a proiectelor mele, decât a mea ca dascăl.
Rep.: Ce ne puteţi spune despre omul şi profesorul Dorel Nicoară?
D.N.: În ’74, s-a infiinţat Liceul Electrotehnic şi am fost parte din prima promoţie. Am absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, m-am specializat în electro-radio-fizică şi am lucrat ca dascăl în şcoala din Sebiş preţ de 7 ani. Am încercat şi atunci să desfăşor cu elevii activităţi extracuriculare, iar directorul sprijinea aceste demersuri ale mele. Din ’90 mă ocup de electronică la Palatul Copiilor.
Să vă spun şi de proiectele care, cred eu, mi-au adus aceste voturi. În 2005 a fost Anul Fizicii. Eu, fiind profesor de fizică, m-am informat mult, am citit mult şi am văzut că la noi în ţară iniţiativele de promovare au fost destul de slabe, în România şi într-o ţară africană. Atunci am luat o hotărâre să iniţiez un proiect, un concurs interjudeţean. I-am spus atunci Concursul Interjudeţean de Fizică ”Universul Einstein”, care a debutat cu ediţia I în 2005.
Am văzut că participarea era peste aşteptări, deşi l-am promovat doar cu ajutorul ziarelor tipărite. Eu am crezut că se va opri la prima ediţie concursul, însă, în urma încurajărilor am hotărât să merg mai departe. Începând cu ediţia din 2007 am făcut un proiect pe care l-am înaintat ministerului, care l-a aprobat şi l-a inclus într-un calendar naţional al activităţilor.
Cei mai buni participanţi la concurs vin aici şi îşi susţin lucrările. Atât numărul de participanţi, cât şi numărul de judeţe a crescut de la an la an, ajungând la 28 de judeţe. Cred că acest concurs creşte pentru că le oferim puţin mai mult, vin elevii, socializează şi an de an, pe lângă programul cultural, le asigurăm câte o excursie: într-un an îi ducem la casele memoriale din judeţ, iar într-un an îi ducem la Castelul Dracula din Pasul Tihuţa şi la muzeul de la Livezile. Vrem să promovăm şi judeţul cât se poate. De-a lungul celor 7 ediţii ale concursului, au participat undeva la 3400 de elevi.
Rep.: Ştiu că în spatele proiectelor dumneavoastră stă şi o fundaţie, îmi puteţi spune câteva lucruri despre aceasta?
D.N.: În 1997 am constituit fundaţia Proelectron, care, din 2005, stă şi în spatele acestei competiţii. Cu ajutorul ei am reuşit şi să atrag tot felul de materiale, fie materiale electronice, fie calculatoare de la diverse firme. Am primit inclusiv suport tehnic, literatură de specialitate de la firma Siemens. Numărul de calculatoare primite de Palatul Copiilor cu ajutorul fundaţiei se apropie de 1000 de bucăţi de-a lungul anilor.
Calculatoarele care se pretau depanării şi instalării de soft, le-am dus pe Valea Şieului, în şcolile generale, cu excepţia localităţii Monor. De asemenea, observam elevi care nu aveau posibilităţi financiare şi le donam şi lor. Au fost donate undeva la 200 de calculatoare.
Rep.: Cum vă explicaţi controversa creată în jurul dumneavoastră ca şi câştigător al secţiunii Învăţământ?
D.N.: Nici nu ştiu ce să zic, cred că au avut o şansă mai mare profesorii de educaţie non-formală tocmai datorită relaţiei pe care o menţin cu copiii care le trec pragul. Aceştia m-au votat pe mine. Eu păstrez legătura cu mulţi dintre elevii care au trecut pe la Palatul Copiilor. În cadrul educaţiei extracuriculare, ne putem apropia copiii mai mult şi copiii, la rândul lor, ne fac nouă profesorilor reclamă.
Rep.: Cum vedeţi învăţământul non-formal? Cum transformă elevul?
D.N.: Învăţământul non-formal este un pic cu totul altceva. Efectele nu pot fi decât unele benefice. Pe lângă faptul că le cultivă talentele lor, pe lângă faptul că le descoperă noi gusturi şi pasiuni, îi canalizează şi îi sustrage de la alte activităţi distructive.
Rep.: După părerea dumneavoastră, noua lege a educaţiei, susţine educaţia non-formală?
D.N.: Demersurile care s-au făcut şi modul în care a ieşit această lege, cu toate patimile şi cu toate calităţile ei, pentru noi, ca furnizori de activitate non-formală, este destul de reuşită. Ne regăsim acolo ca formatori de educaţie non-formală şi se regăseşte şi Palatul Copiilor. De asemenea, vin elevii, urmează activităţile noastre şi revin şi cer o adeverinţă, pe care până acum nu puteam să o oferim, iar în noul regulament, unităţile noastre au voie să elibereze un certificat de competenţe. Chiar mă gândeam şi am să supun consiliului de administraţie un curs, o specializare să spun aşa de cunoaştere a electronicii, a echipamentului IT, care să se concretizeze la sfârşit printr-un certificate de competenţe.
Imediat după ’90 a fost un aflux de elevi, pe urmă a scăzut, pentru că au apărut şi tot felul de alte noi tentaţii. În ultima perioadă văd o creştere şi din fericire şi statul susţine, atât cât poate în perioada asta, activităţile acestea. Poate că elevii conştientizează şi că acest tip de educaţie trebuie să îi formeze pe ei ca individ complex, cu capacităţi morale adecvate. Noi nu încercăm să facem doar educaţia domeniului, noi încercăm şi o dezvoltare individuală. Eu zic că reuşim şi pentru că lucrăm cu grupe micuţe, spre deosebire de clase şi altfel de ocupăm de ei.
Rep.: Mulţi spun că Palatul Copiilor a intrat într-un con de umbră, dumneavoastră ce ziceţi?
D.N.: Poate că Palatul Copiilor a intrat într-un mic con de umbră, în ciuda rezultatelor deosebite, care sunt la toate activităţile. Avem rezultate deosebite, de la vicecampioni mondiali la jocuri logice, până la premii pentru pictură obţinute în Japonia, sau premii la festivaluri internaţionale de folclor. N-aş vrea să dau numele unor colegi, pentru a nu-i nedreptăţi pe alţii. Cu toţii muncim la cote înalte de performanţă, iar cei ce nu au rezistat în sistemul nostru de-a lungul anilor, au plecat spre alte domenii. Ceea ce a lipsit a fost poate promovarea instituţiei noastre în mass-media, dar poate din acest punct de vedere am fost mai reticenţi pentru a nu lăsa loc interpretărilor.
Rep.: Aţi mai făcut şi alte lucruri pentru comunitate de-a lungul anilor?
D.N.: Imediat după evenimentele din decembrie 1989, am fost vizitat la Sebiş, unde eram profesor, de o delegaţie a concetăţenilor mei din Mărişelu. M-au luat, m-au adus la primărie şi m-au învestit ca secretar de primărie, dar această profesie nu era de mine. Am fost doar o noapte secretar de primărie. Fac, de asemenea, de circa 16 ani ceva muncă în folosul comunităţii, în sensul că sunt preşedinte sau vicepreşedinte din patru în patru ani în comisia de alegeri la nivel de comună şi chiar şi acolo, unde eram om neutru, am fost acuzat că favorizam un partid sau altul. Din acest motiv, această activitate în folosul comunităţii nu mi-a prea adus bucurii. A rămas aşadar să fac ceea ce îmi place şi pentru care am chemare: educarea şi instruirea copiilor.
Rep.: Cât de greu vă este ca profesor de electronică să ţineţi pas cu tehnologia?
D.N.: Se spune că aceste cunoştinţe din domeniu s-ar dubla undeva între 7 şi 10 ani. Este foarte dificil să ţii pasul cu progresul şi atunci printre puţinele instrumente care ne ajută este Internetul. Înainte de Revoluţie era o revistă şi acolo erau strecurate unele lucruri foarte discret, foarte general, dar citeam atunci despre televizorul foarte mic, despre cristalele lichide, despre televizorul plat, dar deşi la astea hai să zic că visam, nu mă gândeam că vor ajunge computerele atât de accesibile, la o atât de mare capacitate de stocare şi viteză. De asemenea, nici prin gând nu-mi trecea că telefonia mobilă o să ajungă la o asemenea performanţă şi nu îmi dau seama nici acum cum a fost totuşi posibilă tehnic. Nu credeam c-o să fie atât de rapid saltul şi totuşi s-au construit şi nu s-a construit nici pe departe totul.
Rep.: Sunteţi tentat să părăsiţi ţara?
D.N.: Am avut ocazia să plec în Canada, dar am refuzat. Cred că doar financiar mi-ar fi mers mai bine, lăsam acasă familie, lucruri dragi mie. Chiar e curios, colegii mei au fost plecaţi în diferite ţări, iar eu chiar nu am ieşit din ţară, deşi aveam ocazia să plec. Totdeauna găseam în timpul acela ceva mai bun de făcut aici. Chiar mă gândesc să vizitez, măcar spaţii mai apropiate, dar până acum am găsit mereu lucruri mai importante de făcut
Rep.: Ce le transmiteţi cititorilor noştri?
D.N.: Mulţumiri este puţin spus, mă bucur enorm că m-au votat. Le transmit să rămână fideli aceloraşi valori şi să vă citească în continuare, pentru că aveţi o structură foarte bună, aveţi de toate şi vulgarităţi nu prea. Mă bucur enorm şi o să rămân un cititor fidel al ziarului dumneavoastră.
