În ciuda faptului că vara nu ţine cu noi şi ne enervează cu vreme schimbătoare, eu mă încăpăţânez să vă propun reţete răcoroase. Astăzi vă invit să încercaţi: îngheţată Malaga cu stafide.
Pentru această reţetă aveţi nevoie de: 80 de grame de stafide, 70 de mililitri de vin Malaga sau alt vin dulce, 400 de mililitri de lapte, 4 gălbenuşuri, 130 de grame de zahăr, o lingură de zahăr pudră, două plicuri de zahăr vanilat, 200 de mililitri de frişcă lichidă bătută.
Stafidele se pun la înmuiat în vin, timp în care laptele se fierbe cu un praf de sare. Gălbenuşurile se bat cu zahărul, zahărul pudră şi cel vanilat până devin o cremă. După ce a fiert laptele se toarnă peste crema proaspăt făcută şi se lasă la fiert pe aburi puţin.
Se lasă apoi compoziţia să se răcească şi se adaugă stafidele şi frişca. După câteva ore la congelator este numai bună pentru savurat!