Cu acest titlu atat de direct,cu inima zdrobita dar sperand,ma alatur si eu cu acest material tuturor celor ce iubesc omenia si facerea de bine,nu doar teoretic,ci practic,in general.
Nu,nu am gresit numindu-l „tata”,nu am exagerat numindu-l supraom,am vrut doar sa evidentiez realitatea ,orfanii si toti aceia care i-a ajutat o stiu foarte bine,chipurile care s-au luminat de binefacerile lui ,desigur,imi vor da dreptate.Probabil Dumnezeu are ratiunile Lui pentru care pedepseste un om,probabil eu nu inteleg prea bine aceste ratiuni,insa un lucru imi este cert:de as colinda pamantul in lung si in lat,de as urca muntii cei mai inalti,de as inota oceanele toate,nu as gasi o fiinta careia sa ii acord toata admiratia pe care i-am acordat-o acestui om.A depasit prejudecatile,a rupt lanturile rautatii,a emotionat prin omenia si facerea sa de bine fetele bisericesti,a adus zambetul nemancatilor carora foamea le schingiuia fata,a facut sarbatorile mai frumoase celor ce l-au colindat,a aprins lumina in sufletele intunecate,eu personal am ras de cate ori l-am vazut razand,am fost trista cand a schitat semne de deznadeste ,iar acum tot ce am in suflet se rezuma la o lacrima si la speranta pt tatal sarmanilor supraom.Nu imi voi pierde aceasta speranta niciodata ,ea imi va sterge lacrima ori de cate ori este nevoie si am increderea ca acest om pentru care scriu acum se va bucura in curand de ceea ce Dumnezeu i-a dat si a dat fiecarui om de fapt ,iar voi cei ce-l iubiti faceti ca speranta mea sa fie si speranta voastra !
