Home Naţional O ieşeancă a murit în urma unei operaţii de mărire a sânilor

O ieşeancă a murit în urma unei operaţii de mărire a sânilor

by B24
160 views

Femeia care a intrat în comă după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi, a murit, sâmbătă dimineaţă, la spital, după ce a intrat din nou în stop cardio-respirator. 

Femeia, în vârstă de 30 de ani, era internată în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, unde a fost transferată vineri seară de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Tânăra a fost adusă iniţial în stare critică la Spitalul „Sfântul Spiridon”, după ce a fost operată la clinica privată Omini din oraş, medicii acordându-i şanse minime de supravieţuire.



Potrivit medicilor, în noaptea de vineri spre sâmbătă, femeia a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator, iar în pofida intervenţiei medicilor, ea a murit în cursul dimineţii de sâmbătă.



 Medicul legist va fi cel care va spune exact cauza exactă. La noi, i s-a făcut un computer tomograf, dar nu am putut trage o concluzie. Tânăra prezenta un edem cerebral şi a intrat de câteva ori în stop cardio-respirator. Nu a mai putut fi salvată, a declarat, sâmbătă, medicul Florin Grămadă, purtător de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.



Cadavrul tinerei va fi dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru necropsie.



Femeia, care era era însărcinată şi avea şase copii, a fost supusă joi seară unei intervenţii chirurgicale pentru mărirea sânilor, la o clinică privată din Iaşi, iar după operaţie a intrat în stop cardio-respirator, fiind necesară resuscitarea acesteia.

Mai multe aici. 



Sursa: gandul.info

You may also like