Am asistat la discursurile oficiale rostite la Întâlnirea saşilor de pretutindeni şi trebuie să recunosc faptul că am fost plăcut impresionată de cele câteva fraze rostite în limba germană de primarul Ovidiu Creţu. De altfel, din acelaşi motiv, a fost aplaudat frenetic de asistenţă.
Situaţia m-a făcut să mă gândesc la cât de important este ca un politician să vorbească o limbă română curată şi cel puţin o limbă străină. Buna cunoaştere a limbii române dovedeşte respectul demnitarului respectiv pentru profesorii universitari şi doctorii în litere din oraşul respectiv (ca să dăm doar un exemplu), în timp ce stăpânirea unei limbi străine e respectul arătat mai întâi vorbitorilor nativi din comunitate şi apoi oaspeţilor străini, un respect nu doar personal, ci şi din partea oraşului, primarul unei localităţi fiind cartea de vizită a acestuia. În societatea actuală, părerea mea este că politicienii trebuie să vorbească măcar o limbă de circulaţie internaţională, de preferat engleza. Iar atunci când spun „să vorbească” nu mă refer la trei cuvinte, ci la o cunoaştere profundă a unei limbi care să permită formulări corecte şi din punct de vedere gramatical. Din păcate însă, unii dintre politicienii noştri „editează” cu greu câteva fraze chiar şi în limba română, au grave probleme cu utilizarea prenumelor relative şi nu numai, stau prost cu finalizarea unor fraze, iar punctul le lipseşte total din arsenalul lingvistic. Proporţia celor care ştiu sigur ce vor să spună atunci când încep să vorbească şi care îşi construiesc discursul pe formula narativă (introducere, cuprins şi încheiere) e foarte mică şi tinde chiar spre zero. Nu cred că stă vreunul acasă să se pregătească serios pentru o ieşire în public. Fiecare spune ce-i vine la gură şi, de regulă, aberează. Se întâmplă şi pentru că armatele de consilieri sunt formate, de fapt, din diverşi tineri care au lipit afişe în timpul campaniei electorale, iar apoi au nevoie de un job. Prea puţini dintre ei ar putea da un sfat pertinent legat de comunicare, iar, dacă-l dau, îl dau degeaba. Politicienii nu sunt dispuşi să asculte. Ei cred că ştiu mai bine ce au de făcut. De regulă, ascultă de profesioniştii care se ocupă de comunicare doar în timpul campaniei electorale pentru că miza e mare. Ori ascultă, ori pierd. După ce strategiile de comunicare îşi dovedesc utilitatea, pe noi, ceilalţi, ne aşteaptă de prea multe ori patru ani de „ăăă”, „îîîîîî”, „deci” şi multe altele, toate dovezi că omul nu stăpâneşte nici măcar limba maternă. Pentru că se întâmplă prea des astfel de lucruri, nu pot fi decât încântată atunci când aud un discurs într-o limbă străină rostit de un politician şi aplaudat de vorbitorii nativi.
