Un rus care aparţinea unei secte ortodoxe fundamentaliste s-a mutat cu familia sa în inima Siberiei, în 1936, de teama persecuţiilor. Următorul contact cu alţi oameni pe care l-a avut familia a fost în 1978, când o echipă de geologi a dat peste Karp Lykov şi rudele sale.
Geologii ruşi au constatat cu suprindere că rusul Karp Lykov şi familia sa n-auziseră de cel de-al Doilea Război Mondial, scrie smithsonianmag.com.
În 1936, Karp Lykov, membru al unei secte ortodoxe fundamentaliste, şi-a luat soţia şi cele două fiice în vârstă de 9 şi, respectiv, 2 ani de zile şi s-a refugiat în taigaua siberiană de teama persecuţiilor. În sălbăticie, cuplul a mai conceput doi copii, în anii ’40.
Copiii familiei Lykow n-auziseră că existau alte ţări în afară de Rusia şi nu ştiau că existatu locuri numite oraşe în care oamenii trăiau înghesuiţi în clădiri înalte. Singurele lecturi pe care le avea la dispoziţie erau Biblia şi o carte de rugăciuni. Au supravieţuit mâncând rădăcini, iarbă, ciuperci şi coajă de copaci.
La sosirea geologilor, în 1978, doar Karp Lykov şi cei patru copii ai săi mai erau în viaţă. Chiar dacă Lykov nu i-a crezut pe oamenii de ştiinţă că americanii au reuşit să ajungă pe Lună, s-a împăcat cu ideea că oamenii reuşiseră să trimită sateliţi în spaţiu. „Am văzut asta încă din anii ’50, când stelele au început să traverseze repede cerul”, le-a spus bătrânul.
La început, familia Lykov a primit din partea geologilor doar sare, însă cu timpul a acceptat şi alte daruri: cuţite, furculiţe, făină. Mai mult, din când în când, membrii familiei Lykov veneau în tabăra geologilor pentru a se uita la televizor.
Citeşte mai mult aici.
Sursa/Foto: realitatea.net