Şi în acest an, Asociaţia Ascendent aduce împreună specialişti cu experienţă şi tineri voluntari, antrenaţi pentru a pune în practică noi proiecte şi activităţi de educaţie nonformală pentru sănătate.
Astfel, prin proiectul „Ascendent şi Nonformal la C.S.E.I. Nr. 1 Bistriţa”, au fost iniţiate activităţi dedicate copiilor şi tinerilor cu cerinţe educative speciale de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (C.S.E.I.) Nr. 1 din Bistriţa. Proiectul este cofinanţat din bugetul local al municipiului Bistriţa şi urmăreşte creşterea accesului copiilor şi tinerilor la educaţie pentru un stil de viaţă sănătos şi promovarea voluntariatului „tineri pentru tineri”.
Prin proiectul „Planificare familială versus copii care nasc copii”, au fost iniţiate activităţi de informare şi educare a adolescenţilor şi tinerilor din judeţ privind planificarea familială şi prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală. Proiectul este cofinanţat de Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud şi are la bază formarea asistenţilor medicali comunitari în utilizarea unor metode de educaţie pentru sănătatea sexuală şi a reproducerii.
„Viaţa la 16 ani – distracţie şi responsabilitate” este titlul proiectului cofinanţat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa Năsăud, prin care 17 elevi de la liceele şi şcolile postliceale sanitare din Bistriţa au fost formaţi ca „mesageri” în promovarea stilului de viaţă sănătatos şi responsabil şi urmează să pună în scenă activităţi de educaţie nonformală.
Şi pentru că sunt multe de făcut, principalii partenerii în aceste proiecte sunt: Asociaţia Ascendent (iniţiator); Direcţia de Sănătate Publică; Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) nr. 1 Bistriţa, Centrul Judeţean de Planificare Familială, Liceul Teoretic Sanitar şi Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila”.
Corina Ernst, coordonator de proiect