Rotaract Club Bistriţa, alături de cluburile sponsor Rotary, în parteneriat cu CPECA şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud organizează în perioada 15 octombrie – 4 noiembrie 2012 proiectul “Leave It to Live” de conştientizare a efectelor nocive ale tutunului, alcoolului şi drogurilor în rândul tinerilor.
Proiectul constă într-un concurs de campanii organizate de echipe, formate atât din elevi, cât şi din profesori, din cele nouă licee participante din Bistriţa: Colegiul Naţional Liviu Rebreanu, Colegiul Naţional Andrei Mureşanu, Liceul Teoretic Sanitar, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Tehnic Infoel, Grupul Şcolar Agricol, Grupul Şcolar Forestier Bistriţa, Liceul de Arte Corneliu Baba şi Colegiul Tehnic Grigore Moisil.
Dorim să ne implicăm din ce în ce mai mult în comunitatea bistriţeană, acţiunea de faţă fiind prima noastră încercare în lupta împotriva consumului de stupefiante, tutun şi alcool în rândul tineretului bistriţean. Suntem conştienţi că o astfel de problemă nu se va rezolva cu un singur proiect, însă totul are un început, iar stimularea şi implicarea mai frecventă a tineretului în astfel de acţiuni de voluntariat este primul pas, spun cei de la Rotaract Bistriţa, organizatorii acţiunii.