Încă de la primii paşi în viaţă, adoptăm atitudini şi comportamente corespunzătoare mediului în care ne aflăm. Prin reacţia noastră la mediul ambiental, ne creem o poziţie, suntem percepuţi de ceilalţi într-un anume fel, care ne conferă o anumită poziţie în cadrul grupurilor în care ne adunăm laolaltă cu ceilalţi semeni ai noştri.
Începând de la grădiniţă. Cu banalul joc în care copii se învârt în cerc în jurul scăunelelor puse în centru (cu unul mai puţin decât ei) şi apoi, brusc, la un semnal, se reped şi se aşează, şi invariabil unul dintre copii rămâne în picioare, fiind eliminat din joc. Apoi, copii se ridică, se mai scoate un scaun din centru şi copii se rotesc din nou… şi din nou unul rămâne în picioare şi este eliminat. În final, doi finalişti, ageri, clocotind de dorinţa de a fi PRIMII, se rotesc în jurul unui singur scaun, cu ochii ţintă unul la altul, aşteptând semnalul, îmbrâncindu-se să ocupe unicul scaun liber.
Este primul contact cu concurenţa, cu dorinţa de a câştiga, DE A FI CÂŞTIGĂTORUL.
Odată trezit acest instinct al poziţiei (dominante sau dominate) în cadrul grupului, totul devine o chestiune de poziţie: A fi primul sau a nu conta. Cum se mai spune şi în atletism: Doar locul 1 contează ! Locul 2 = locul 222.
Desigur, simplific aici un pic chestiunea, dar o fac din interesul dictat de subiectul abordat: Masculul alfa.
În mod normal, am putea discuta despre nuanţe mult mai fine ale comportamentului indivizilor ce formează un grup. În raport cu ceilalţi, fiecare are tendinţa să ocupe o poziţie ce se va regăsi în fiecare grup: liderul, tăcutul (observatorul), glumeţul, criticul, etc. În total sunt 9 tipologii ce se regăsesc în orice grup suficient de mare, iar indivizii componenţi tind să se armonizeze natural de pe poziţiile acestor 9 tipologii, descrise în amănunt în ceea ce Gurdjieff numea Eneagrama. S-au făcut şi teste amănunţite. Dacă formezi 9 grupe de câte 9 oameni şi apoi iei pe cei 9 indivizi care s-au plasat spontan, firesc în poziţia de observatori, iar apoi creezi un grup distinct din aceştia, ei îşi vor asuma spontan rolurile cuvenite fiecărei poziţii din cele 9, unul singur rămânând observator…
Dar, aşa cum spuneam, nu despre asta vreau să scriu acum (deşi tema e interesantă, ar putea face obiectul unui eseu separat).
Care e treaba cu masculul alfa ?
Vorbim aici despre individul mascul dintr-un grup mixt (masculi şi femele, din nu contează ce specie de mamifere). Pot fi lupi. Sau oameni. Dinamica grupului este aceeaşi.
Să luăm spre exemplu o haită de lupi, unde fenomenul este mult mai evident. Există un mascul, liderul grupului, care conduce haita. El este cel mai puternic, cel mai agil, cel mai agresiv dintre lupii masculi. Şi-a câştigat poziţia prin lupta cu ceilalţi lupi învingându-şi oponenţii cu puterea colţilor, pe unii ucigându-i, pe alţii alungându-i din haită, pe alţii supunându-i, dar aratându-le cine este şeful. El este liderul necontestat al haitei, el singur are dreptul de a se împerechea cu oricare dintre lupoaice. Ceilalţi lupi trebuie să se abţină pur şi simplu, dacă nu vor să aibă de-a face cu colţii lui. Natura, în înţelepciunea ei, a creat mecanisme prin care Viaţa să prolifereze şi să se perpetueze, într-un continuu proces de adaptare şi perfecţionare. În ordinea naturală, numai cel mai sănătos, mai puternic, mai agil, mai curajos, are dreptul de a procreea.
Dar cum acţionează Natura asupra celor ce nu au tras acest loz câştigător, de lideri cu drepturi depline ? Despre asta vreau să scriu aici.
Forţa, agresivitatea, tenacitatea, virilitatea, sunt toate atribute ale masculinităţii, ce sunt definitorii pentru poziţia de mascul Alfa.
La noi, la mamifere, gradul de masculinitate al unui individ este determinat de cantitatea şi proporţia a doi hormoni: testosteron (hormonul masculin) şi estrogen (hormonul feminin). Masculul Alfa este prin excelenţă un exemplar cu o puternică secreţie de hormoni masculini, în defavoarea celor feminini.
Dar ce se întâmplă când un mascul puternic, bine definit din punctul de vedere al masculinităţii, intră în conflict cu masculul Alfa (liderul grupului) !? Inevitabil, apare conflictul, apare lupta, măsurarea forţelor celor doi. Conflictul nu trebuie văzut întotdeauna ca o confruntare fizică. Poate fi vorba de simpla concurenţă, de afirmarea poziţiei în interiorul grupului. O întrecere sportivă. Concurenţa pentru cucerirea unei femele…
Cel care pierde, suferă o schimbare. La lupi, spre exemplu, dr. Hummer (autorul celebrei lucrări ”Noua Medicină”), a remarcat că natura a instaurat un mecanism de protecţie atât pentru masculul alfa cât şi pentru ceilalţi masculi. Atunci când aceştia din urmă sunt dominaţi, învinşi de masculul Alfa, aceştia cunosc un fenomen denumit ”pat hormonal” (după denumirea remizei din şah). Cu alte cuvinte, secreţia de hormoni masculini se reduce crescând în schimb secreţia hormonilor feminini, la lupii dominaţi. În schimb, lupul dominator îşi păstrează (şi amplifică) cu fiecare reconfirmare a poziţiei sale de mascul alfa, conţinutul crescut de hormoni masculini, care îi asigură virilitatea, forţa şi agresivitatea necesare poziţiei de lider.
Logica acestui proces natural este evidentă. În lipsa lui, masculul alfa ar fi permanent obosit şi tracasat de provocări neâncetate ale celorlalţi masculi, iar cu timpul uzura l-ar face vulnerabil, în faţa unor concurenţi mai puţin virili, dar mai odihniţi, încălcându-se astfel o lege naturală, nescrisă, a primatului celui mai puternic, mai iute, mai agresiv, care guvernează Viaţa la acest nivel. Aşa, masculul alfa are forţa şi vigoarea de a copula cu mai multe femele, în timp ce masculul dominat, confruntat cu un deficit de testosteron în defavoarea estrogenului crescut, îşi pierde atracţia puternică faţă de femelele din grup.
Fenomenul are o ciclicitate a lui, fiind cunoscut faptul că primăvara, creşte producţia de hormoni masculini, moment în care la lupi, spre exemplu, au loc provocările şi confruntările între masculi pentru poziţia de lider în haită.
Să lăsăm acum regnul animal de-o parte şi să revenim în lumea oamenilor:
Am un prieten care avea o iubită, cu care îşi făcuse planuri de viitor, dorea să se căsătorească. Problema e, că ei urmau un anumit curs, unde instructorul (bărbat) obişnuia să se culce cu toate femeile pe care le putea convinge din acel grup, prin poziţia lui de lider (comportament tipic de mascul alfa).
Invariabil, a pus ochii şi pe iubita prietenului meu, şi după o ”muncă de lămurire” destul de anevoioasă (fata îşi iubea perechea) aceasta i-a cedat (există o anumită fascinaţie a liderului fată de femei – fenomen despre care voi scrie cu altă ocazie).
Bineânţeles că fata respectivă nu a avut o relaţie de durată cu respectivul instructor, dar pentru prietenul meu, totul se sfârşise. S-a simţit trădat, nenorocit, şi s-au despărţit. Era într-o depresie cumplită, nu îşi mai revenea. A făcut nişte analize şi a descoperit că din punct de vedere hormonal, stătea prost: valorile testosteronului în cazul lui, scăzuseră mult sub valorile normale, iar cele ale estrogenului erau prea ridicate. O confirmare clinică a fenomenului de “pat hormonal”, descris mai sus. După un an, când a reusit sa depăşeasca cu bine trauma emoţională şi a cunoscut o nouă iubire (de aceasta data într-un cuplu monogam), analizele hormonale i-au ieşit în limitele normale. Şi se simţea din nou, BĂRBAT.
Până la urmă, atitudinea creează aptitudinea, cum se spune. O viaţă activă, cu multă mişcare, eventual sport, chiar ceva adrenalină (emoţii), şi un comportament de supravieţuitor, de învingător (dorinţa de a câştiga) indiferent în ce domeniu, sunt atitudini şi obiceiuri de viaţă ce ce conferă masculinitate şi poziţia de lider alfa.
Artele marţiale sau orice alt sport ce implică disciplină şi combativitate, duc la acelaşi rezultat.
Ce se întâmplă însă când în cadrul unui grup (de prieteni care merg pe munte, să spunem) se impune un astfel de lider, car începe să exercite toate atributele masculului, inclusiv faţă de femeile din grup ? Chiar dacă ceilalţi bărbaţi, situaţi pe poziţii secunde, nu se află, ca într-o haită de lupi, în situaţia de a fi ucişi sau alungaţi de masculul dominant, fenomenul de ”pat hormonal”, mecanismul ancestral de ierarhizare, intră în funcţiune. Iar femeile simt acest lucru.
Nu contează dacă cel care îţi ”suflă” femeia o face provizoriu, sau din raţiuni pe care ai putea, în mod paradoxal, să le accepţi. Fenomenul de ”pat hormonal” se instalează invariabil, scăzând masculinitatea celui ”încornorat” de liderul grupului.
Caracteristica definitorie a modului de dominaţie în grup a masculului este raportarea la femele. Cu cât un lider are o poziţie mai puternică, cu atât influenţa lui asupra femelelor din grup, şi disponibilitatea acestora din punct de vedere sexual faţă de el, creşte. Valabil şi la animale, şi la oameni.
Mai apare un alt fenomen interesant. Atunci când în cadrul unui grup mai mare, există grupuri mai mici (cu un lider absolut peste o mulţime de lideri mai mici), liderii mici tind să nu interfereze între ei, intrând unii pe teritoriul celorlalţi (o reacţie de egalitate pe orizontală, un gen de ”pat hormonal” de grup) ca autoritate asupra femelelor din alte grupuri, însă ”cedează” în faţa liderului suprem al tuturor grupurilor, acceptat ca atare de liderii mai mici.
Morala acestui mic monolog (sper eu, instructiv), este următoarea: dacă în viaţa ta de cuplu apare unul care se dă la femeia ta, LUPTĂ PENTRU EA. Nu te lăsa îmbrobodit de ”texte” despre ”cuplul deschis” şi alte bazaconii. Cel care ţi-o ia, îşi va consolida faţă de tine poziţia de mascul alfa, iar tu vei deveni doar o altă femelă din punct de vedere hormonal (un fătălău, în limbaj popular). De multe ori m-am întrebat de ce unii lideri de grup au nevoie de această confirmare ”sexuală” a poziţiei lor în grup !? Este un atavism comportamental provenit din milenii de experienţă acumulate de specie. Aşa merg lucrurile în Natură. Nu este vorba de dragoste, acele relaţii nu durează. Este vorba doar de confirmarea poziţiei. Şi despre distrugerea relaţiei de încredere în ”cuplul” care tocmai s-a estrămat astfel.
De aceea relaţia monogamă, creştină, bazată pe încredere reciprocă între soţi, este preferabilă. Ea ”sparge” acest tipar comportamental ancestral, ”ţine” în cuplu femeia care înţelege că respectarea jurământului de fidelitate fata de sotul ei are implicatii mult mai ample decat ar parea la prima vedere (chiar faţă de un bărbat aparent inferior din punct de vedere masculin, in raport cu un ”el lider maximo” apărut la orizontul relaţiei).
Aviz celor care încearcă de ani buni să devină mai “bărbaţi”, frecventând tot felul de grupuri “iniţiatice” exclusiviste masculine. Nu uitaţi că Natura şi hormonii nu cunosc teorii elaborate şi nu prea ascultă de vocea “raţiunii”. Dacă liderul grupului respectiv îţi ia femeia, chiar şi simbolic, fenomenul de “pat hormonal” îşi face apariţia, şi nu devii altceva decât un “fătălău” dominat de liderul grupului. Un astfel de lider nu trebuie să fie în mod necesar mai puternic sau mai viril decât ceilalţi membrii ai grupului. În societatea umană, faţă de animale, poziţia dominantă poate fi dobândită şi păstrată şi prin inteligenţa, viclenie şi lipsă de caracter.
Închei cu un citat semnificativ al lui Brâncuşi: “La umbra marilor stejari nu creşte nimic”.
