,, Dincolo şi dincoace se râu,, sau… invers, oricum ai privi demersul literar al Marianei Irimia, din acest volum( recent apărut la Editura Karuna din Bistriţa) pare a face posiblă trecerea acestui veritabil Styx al cuvintelor, a tinde spre o călătorie de-a dreptul iniţiatică. Grupajul de proză scurtă, şi densă aş adăuga eu, pentru că autoarea a condensat realitatea evidentă într-un spaţiu dublat de timp şi care deţine toate ingredientele pentru a putea fi numită capsulă-a-timpului său, grupajul de proză scurtă din cartea sa recent tipărită, are savoare, suspans, intrigă, istorie şi dialog perfect dirijat.
Ştiam că scrie bine, îi citisem sporadic textele în peisajul revuistic, apoi a venit cu Păpuşa cheală, o carte frumoasă, calată pe lumea reală dar care îşi avea eşantionele sale de proză cu o seamă de sclipiri lirice, şi unde, autoarea îşi plasa personajele într-o lume oarecum ideală. Nu putea să fie doar o întâmplare cartea aceea. Era bine scrisă, developa o lume interesantă. Mariana Irimia avea ce spune şi o spunea cu decenţă şi admiraţie pentru ceea ce descoperea la începutul carierei sale literare.
Atunci mi-am zis, că Maria Irimia va reveni foarte repede cu texte noi, cu o altă carte, care să ne şocheze, ( prin limbaj frust şi construcţie postmodernistă) poate, aşa cum au făcut-o mai aproape toţi colegii ei de generaţie. Nu a fost asa, tânăra autoare scria, scria în tăcere, rar ieşea în reviste, şi aproape credeam că scrie doar pentru bucuria sa interioară. Când publica în reviste de prima mână, textul era incitant şi şlefuit ca un diamnat. Fără cusur. Critica literară a dat clar un semnal, aveam de-a face cu o prozatoare formată deja, cu un scriitor matur prin modul în care construia pagina epică.
M.I. face parte dintre creatorii care se folosesc de instrumentele de scris pentru a dezvălui lumii paralele, pe lângă care oamenii trec fără săle vadă, ea este un martor cinstit al zilelor noastre, şi ceea ce lasă pe pagini de carte este un simbol. Dincolo de fraza bine conturată, de forma deja personală, de stil, mesajul cărţii de faţă este clar, nu lasă loc pentru echivoc.
Toată scriitura din cele peste 200 de pagini este unitară, creionează o lume, un timp, dar modul cum autoarea a ştiut să gliseze planurile personaj-timp-spaţiu mi s-a părut fascinat în proza Dincolo sunt gloanţe. Aici este marea eliberare a scriitorului, libertatea de exprimare într-un spaţiu pe care îl stăpâneşte perfect, cu emoţie echilibrată, fără poticneli în frazare şi mai ales, cu pricepre şi simţ de observaţie a detaliilor, extrordinar pentru un prozator tânăr. Mariana Irimia semnează deja a doua sa carte de proză, eliberându-se de acel,, ce va spune lumea,, / ea este Scriitorul care mai păstrează prospeţimea ideilor şi lamura aceea de bucurie inocentă, chiar şi acolo unde mizeria umană nu poate fi neutralizată prin liric, lasă impresia că ai de a face cu un creator cu experienţă certă. Şi aşa şi este, M.I. a exersat destul pe fila de hârtie, a construit poteci şi refugii, a făcut paşi minunaţi în desăvârşirea sa literară.
Acum, se simte ca peştele în apă în faţa paginii , pe care construieşte poveşti contemporane, în care cititorul se poate regăsi.
Un scriitor care promite o carieră specială, un om frumos cu idelauri pentru care munceşte fără să iasă prea des în luminile rampei. Când vine în faţa publicului, vine cu o carte nouă, cu o lume pe care a descifrat-o după vrerea şi puterea sa de înţelegere. Nouă, cititiorilor, colegilor de breaslă nu ne rămâne decât s-o citim cu atenţie, să ne bucurăm că există, şi că lumea din jurul nostru se developează în artă adevărată, şi datorită Marianei Irimia.
Felicitari, Mariana!
