Nu cu mult timp în urmă, am fost impresionat de slăbiciunea Primului Ministru Boc în relaţia cu reprezentanţii UDMR. Sub presiune permanentă şi crescândă guvernul îşi cedează şi dinţii din gură. Suntem o ţară sub presiunea unei organizaţii culturale. Secretariatul General al Guvernului, adică STATUL MAJOR al guvernării a fost oferit celor care le este ruşine şi păstrează doliu în ziua naţională a ţării în care au devenit milionari în euro şi unde li s-au oferit funcţii mari şi demnităţi naţionale sau europene (cazul Tokes). Al doilea om în guvern aparţine tot ungurilor, dar şi românii şi ungurii uită să-l facă vinovat de proastă guvernare. Românii i-au arătat cu degetul doar pe păpuşile trase de aţă de maeştrii promovării spiritului antinaţional. Ungurii sunt păpuşarii, iar membrii guvernului Boc sunt nişte păpuşi scâlcite. Gyorgy Frunda sub mitul eleganţei diplomatice ne-a urecheat pe români că nu înţelegem cât de bine dădea în Europa dacă noi atribuiam şi funcţia de Preşedinte al Senatului tot lor, adică UDMR-ului. Subliniez faptul că eleganţa lui Frunda e vizibilă doar când are alăturii, în platourile televiziunilor, oameni de anvergura lui Tămăceanu, Igaş, Eba, Vişan sau Funeriu. În prezenţa unui Nastase, Athanasiu, Antonescu sau Haşoti este un lipsit de stralucire, liniştit şi umil. O organizaţie culturală reprezentând 7% din populaţia României deţine 30% din funcţiile importante în stat. Nu este nevoie să mai subliniez că toata lumea ştie că banii publici sunt împărţiţi comunitaţilor ungureşti cu nemiluita, nu pentru alte scopuri decât pentru a ţine electoratul maghiar captiv. Marea masă a ungurilor sunt prizonierii unei grupări de profitori pe care nu îi poţi dezlipi de Parlamentul României decât cu elicopterul ca pe Ceauşescu. Oare ştiu toţi cei pe care îi păpuşeriţi ca voi, ungurii, nu vreţi să vă transformaţi în partid politic pentru a nu pierde posibilitatea finanţării din surse internationale? Oare ştiu cei cărora le-aţi pus în mână “Raportul de condamnare a comunismului “ ca voi aţi adus aceasta pecingine în România? Da chiar voi în chip de lipitori pe tancurile lui Stalin. Vasile Luka, Gizela Vass, Alexandru Moghioros, Valter Roman, Ignacy Szilagy (Leontin Salajan), Ianoş Vincze şi mulţi alţii au deţinut funcţii în statul român după 23 august 1944 şi au trimis intelectualitatea şi floarea armatei în temniţe, la canal şi la moarte. Oare nu Vasile Luka a luptat împotriva românilor în anul 1919 şi apoi s-a pricopsit cu funcţia de ministru de interne? Oare nu el a venit cu Divizia Tudor Vladimirescu sub steag străin? Oare voi ungurii nu ştiti ce a făcut Nicolschi ca ministru de interne şi unde a găsit protecţie după 1989? De ce oare nu ştiţi? De ce oare nu participaţi voi de ziua holocaustului la festivitatile organizate de administraţia publică din nordul Ardealului? Aveţi mâinile pline de sânge evreiesc, voi sunteţi autorii acestei mârşăvii. Aţi crezut că aţi prostit toţi românii făcându-l vinovat pe MAREŞALUL ANTONESCU? Voi şi evreii ungureşti v-aţi dat mâna. Oare ştiu toţi cei pe care îi păpuşeriţi că voi l-aţi pârât pe Gheorghiu-Dej la ruşi când v-a prins cu mâţa în sac. Oare ştiu toţi cei pe care îi păcăliţi că voi aveţi a vă spovedi pentru începuturile comunismului în Romania?. Oare ştiu toţi cei păpuşeriţi că atunci când aţi adus în România comunismul l-aţi adus sub steagul Cominternului şi acum ne daţi lecţii de democraţie sub steagul Uniunii Europene? Oare ştiu românii că dacă ar vota toţi, voi, liderii UDMR nu aţi mai face parte din Parlamentul şi Guvernul României? În fond ar fi o reparaţie istorică. Voi aţi făcut parte din guvernele lui Dej şi v-aţi acoperit de glorie.
Voi nu lucraţi decât împotriva românilor dar şi a maghiarimii cinstite faţă de care nu am decât compasiune. Oare nu este un român curajos să vă pună la punct trimiţându-vă în Ştirbei Vodă la vestitul DNA. În această clădire şi în biroul în care lucrează şeful DNA a lucrat Generalul ANTONESCU când îndeplinea funcţia de Şef al Marelui Stat Major. Aţi avea ce amintiri depăna. Boc nu ştie că liderii UDMR nu pot fi îngenuncheaţi. Cum să îngenunchezi o clică de oameni care doar se târăsc dintr-o guvernare în alta. A-i îngenunchea înseamnă să-i ridici şi ei nu merită. Români mergeţi toţi la vot şi lăsaţi conducătorii UDMR să reflecteze de pe margine la rolul, poziţia şi atitudinea pe care au avut-o faţă de noi, cei care i-am scăpat de comunism în anul 1919.
Ar trebui să ştie toţi românii că voi, liderii UDMR, indiferent cu cine aţi guvernat, LUCRURILE BUNE LE-AŢI FĂCUT RĂU, IAR LUCRURILE RELE LE-AŢI FĂCUT BINE.
Col. (rez.) Ioan Gaftone
Marea neruşinare
previous post