Pe Valea Oltului în drumul călătorului, străjuieşte mai bine de şase secole Mănăstirea Cozia situată pe drumul naţional Râmanicu Vâlcea – Sibiu, pe partea dreaptă a râului Olt. La poalele munţilor toate sunt mai frumoase. În acest peisaj al frumuseţii se nasc doinele şi tradiţiile, se scrie istoria, cutumele şi legendele străbune.
Nu cred că există locuri mai frumoase ca în ţara noastră. Nu întâmplător Mănăstirea Cozia este asezată în acest paradis al frumuseţii. Avem munţi cu piscuri înalte unde se plimbă nestînjenite animalele sălbatice, păduri bogate în conifere, câmpii intise de un verde strălucitor, soluri fertile şi binecuvântate, zăcăminte şi izvoare cu ape dulci.
Mănăstirea Cozia a fost construită intre anii 1387-1388, de către Mircea cel Bătrân, la indemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care era „sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”. Biserica mare, închinată Sfintei Treimi, a fost sfinţită în ziua de 18 mai 1388.
Aerul curat de munte fiind o binecuvântare pentru oamenii din zonă dar mai ales pentru călători. La poalele munţilor toate sunt mai frumoase. Peisajul miraculos cu piscuri încă inzăpezite transmit trecătorului simţiri binecuvântate iar Râul Olt care îşi urmează cursul de-a lungul drumului, parcă dorind să ţină companie trecătorului, fiind mai mult decât o apă curgătoare, fiind un izvor dătător de viaţă şi prosperitate şi parcă voind să spună că nu întâmplător a fost aşezat aşa.
Credinţa în D-zeu şi toate aceste bogăţii ale naturii sunt de fapt aurul cu care ne mândrim. În acest peisaj al frumuseţii se nasc doinele şi tradiţiile, se scrie istoria, cutumele şi legendele străbune. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin in cale, Se cobor la vale Trei turme de miei, Cu trei ciobănei.
Oricât aş vrea, nu pot să îmi scot din minte mirosul pământului proaspat arat, este mirosul copilăriei mele, clinchetul clopoţeilor din turmele de oi abea ieşite la păscut după iarnă, parfumul ghioceilor şi a brânduşelor de primăvara.
De acolo de pe munte de lângă oiţele care pasc, clopotul bisericesc fiind o chemare la rugăciune, o chemare la iertare. De fapt, de acolo de sus, de pe deal, parcă cerul este mai aproape iar ingerii suflă binecuvântări cereşti nenumărate.
Conform wikipedia:
„Mănăstirea Cozia este un complex monahal medieval, situat în oraşul Călimăneşti, pe malul râului Olt. Este o ctitorie a domnului Mircea Cel Batran extinsă şi renovată d-a lungul istoriei sale multiseculare. Paul de Alep, (calator şi cronicar ortodox sirian) în jurnalul călătoriei sale în Tara Romaneasca scria despre Cozia: „În limba lor înţelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este „fortăreaţă de pământ din pricina nenumăraţilor munţi din această ţară”. Mănăstirea fiind inclusă în Lista monumentelor istorice din România”.
Manastirea a construit de-a lungul timpului un puternic univers de cultură românească. Prin hrisoavele domneşti se atestează că aici funcţiona o şcoală mănăstirească încă din 1415.
Aici se odihneşte în pace Mircea Cel Bătrân şi familia lui Mihai Viteazul.
Trecând cu vederea peste sfintele morminte, mi-a rămas impregnat în minte : Aici se odihneşte monahia Teofana mama lui Mihai Viteazul
Pisania bisericii mănăstirii Cozia conţine următoarele:
„Întru slava sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţe s-au înălţat din temelie această sfântă biserică, de creştinul Domn al Ţării Româneşti Io Mircea Voievod, la leat 6809 şi lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulţimea anilor, am luat iară această înfrumuseţare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Ţării Româneşti chir Teodosie şi ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.
Prezentul se oglindeşte de fapt în trecut iar puterea cuvintelor sunt înălţătoare la fel ca şi rugăciunile făcute de călugări. Sacrificiul suprem făcut de strămoşii nostrii încalzesc sufletul şi imblânzesc spiritele, sunt eroii noştrii pe care îi slăvim, sunt de fapt îngeri care au avut în trecut un corp omenesc.
Acea smerenie binecuvântată doar aici la mănăstire se poate întâlnii, aici se curătă sufletul de păcate şi de ce nu, se prinde curaj. Curajul de a merge mai departe. De a nu renunţa, de a lupta, o luptă însă cu totul diferită de ce-a a străbunilor noştrii. Lupta de a reuşii în viaţă, de a avea o familie sănătoasă, fericită şi împlinită… de a fi mai bun, mai iertător.
De-a lupta până la sfârşitul vieţii fără a renunţa la crezul şi dorinţele noastre aşa cum a făcut-o şi mama lui Mihai Viteazul, ajungând chiar să îmbrace haina calugărească şi să devină Maica Teofana.
Nu voi înceta nicodată să mă bucur de frumuseţile cu care tara noastră a fost inzestrată de bunul D-zeu, o simplă călătorie şi un mic popas făcut la Manastirea Cozia mi-au umplut sufletul cu multe binecuvântări.
Binecuvântări pe care pe această cale aş dori să le transmit mai departe. Avem o ţară frumoasă, o ţară binecuvântată.
Luana Alina Dulcev
Vezi pagina de facebook: https://www.facebook.com/Luana-Alina-Dulcev-370443143160120/?fref=ts
