Home Cultură „Luna ianuarie, Luna Eminescu”. Peste 50 de poeţi vor lua cu asalt evenimentele din ţară. De la CJC B-N participa poetul Dan Coman şi Gavril Ţărmure .

„Luna ianuarie, Luna Eminescu”. Peste 50 de poeţi vor lua cu asalt evenimentele din ţară. De la CJC B-N participa poetul Dan Coman şi Gavril Ţărmure .

by B24
363 views

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, sub genericul „Luna ianuarie, Luna Eminescu” participă în calitate de partener la următoarele evenimente: 15 ianuarie 2014 – Ziua Culturii Naţionale – Botoşani şi Ipoteşti.

       La evenimentele organizate, ca în fiecare an, la Botoşani şi Ipoteşti participă  peste 50 de poeţi, cei mai importanţi din România în frunte cu Nicolae Manolescu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. Din partea CJC BN participă poetul Dan Coman, consilier editoral CJC BN, laureat al Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu ”Opus Primum” 2004 şi Gavril Ţărmure, managerul instituţiei. Dan Coman, la 10 ani de la succecsul personal, va înmâna astăzi, la Sala Teatrului Naţional Mihai Eminescu, Premiul „Opus Primum”, laureatului din acest an, Ştefan Baghiu.

            Gavril Ţărmure participă şi în calitate de editor al laureatului Marelui Premiu Naţional de Poezie Mihai Eminescu „Opera Omnia”, Ion Muresan. Gavril Ţărmure este, de asemenea, şi editorul  altor poeţi nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu „Opera Omnia” si „Opus Primum” cât şi a unor autori nominalizaţi la Premiul Gala Tânărului Scriitor a anului 2013, ce se va înmâna Bucuresti.

15 ianuarie 2014 – Institutul Cultural Român – Budapesta. Mircea Oliv, critic de artă, consilier artistic CJC BN deschide expoziţia de artă românească ce conţine lucrări de pictură ale unor artişti români contemporani reprezentativi.

17 ianuarie ora 19 :00 – Sinagoga Bistriţa –  premieră de film : Câinele japonez. Distributie: Victor Rebengiuc, Şerban Pavlu. Film regizat de Tudor Cristian Jurgiu;

18 ianuarie ora 17 :30 – Galeria Lina – deschiderea expoziţiei documentare Mihai Eminescu. Prezintă Vasile Gogea şi Dan Coman.

 18 ianuarie ora 18 :00 – Concert extraordinar „Artişti mici, talente mari” – 6 dintre cei mai străluciţi tineri muzicieni din România, în recital.

Concertul marchează şi împlinirea a 69 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului.

24 ianuarie ora 19:00 – Sinagoga Bistriţa – Spectacol extraordinar de poezie şi muzică „Eminescu şi noi” realizat şi susţinut de marele actor Ion Caramitru şi legendarul muzician Aurelian Octav Popa -clarinet

28 ianuarie ora 19:00 – Sinagoga Bistriţa – Spectacol de teatru „Lecţia de iluzionism” de Matei Vişniec, în distribuţia Teatrului Naţional Iaşi.

You may also like