Home Naţional Litoralul românesc, pe harta mondială a ciclismului olimpic (foto)

Litoralul românesc, pe harta mondială a ciclismului olimpic (foto)

by B24
223 views

Peste 400 de ciclişti naţionali şi internaţionali au pedalat la Beach Race XCO

Plaja sălbatică din Corbu a adunat, sâmbătă, 25 aprilie 2015, peste 400 de ciclişti din România şi din străinătate şi alte câteva zeci de susţinători la BEACH RACE XCO, singurul concurs de ciclism MTB din Europa care se desfăşoară pe nisip. La evenimentul internaţional de la malul Mării, supervizat de Comisarul Internaţional al Uniunii Cicliste Internaţionale, Birkeland Bjorn, au participat şi două echipe naţionale: Republica Moldova şi Bulgaria.

Evenimentul Beach Race XCO face parte dintr-o strategie mai amplă de promovare a litoralului românesc la nivel internaţional, prin sport, alături de Maratonul Nisipului, un alt eveniment sportiv de amploare, care a avut loc la sfârşitul lunii trecute, în staţiunea Mamaia. Reamintim că plaja din Corbu a fost inclusă în topul celor mai frumoase din lume, ocupând locul al patrulea.

Competiţia sportivă, acreditată de Uniunea Ciclistă Internaţională, s-a adresat, atât liderilor profesionişti, cât şi celor amatori, şi s-a desfăşurat pe o distanţă 20 kilometri, respectiv 40 kilometri. Punctele acumulate de cicliştii profesionişti la acest eveniment contează pentru calificarea la Olimpiada de la Rio de Janeiro 2016.

Beach Race XCO este organizat de AndoVelo şi Asociaţia Sportivă SanaSport, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Constanţa.

Câştigătorii cursei Elite (UCI) – Epic 40 km

Cursa Elite (UCI) la 40 de kilometri a fost câştigată de Marius Petrache, de la Clubul Bikexpert Racing Team. Locul secund a fost ocupat de colegul său de echipă, Alexandru Stancu, iar locul al treilea de Leonard Barbu de la CS Torpedo Zărneşti.

Câştigătorii cursei Juniori (UCI) – Epic 40 km

La categoria Juniori UCI, de 40 de kilometri, cursa a fost câştigată de Pavel Mihai. Pe locul al doilea s-a clasat Munteanu Ion, iar podiumul a fost completat de Sebastian Lăzărică .

Câştigătorii cursei scurte (20 km) amatori

Cursa de 20 kilometri pentru amatori a fost câştigată de Gabriel Bobeică. Locul secund a fost ocupat de Adrian Năsturică, iar locul al treilea a fost obţinut de Bogdan Valeriu Brânză. La feminin, cursa a fost câştigată detaşat de Irina Dumitru, urmată de Anca Uricariu (locul 2) şi Ruxandra Bunea (locul 3).

Câştigătorii cursei lungi (40 km) amatori

La 40 de kilometri amatori, câştigătorul a fost Ştefan Morcov. Locul al doilea a fost obţinut de Răzvan Jugănaru, iar locul al treilea, de Filip-Ilie Grigorescu.

“Le multumim tuturor participanţilor, partenerilor şi sponsorilor pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în realizarea acestui eveniment  Suntem, totuşi, foarte dezamăgiţi referitor la atitudinea cluburilor de ciclism din România, deoarece acestea au preferat să participe, în aceeaşi zi, la concursuri de amatori, cu toate că Beach Race XCO a fost creat ca eveniment internaţional, acreditat de UCI, special pentru ei. Toate premiile au fost conform regulamentului Uniunii Cicliste Internaţionale. Toţi cicliştii amatori care au venit, au fost foarte mulţumiţi de organizarea evenimentului. Dacă la acest XCO au participat peste 400 de ciclişti, cu 300 mai mulţi faţă de 2014, la anul ne dorim să dublăm numărul participanţilor, mai ales a celor internaţionali”, declară Sabin Ioan Andoniu, organizatorul Beach Race XCO.

You may also like