Home Alegeri locale LikeZone prinde viaţă. Societatea civilă se implică. Implică-te şi tu! (Foto)

LikeZone prinde viaţă. Societatea civilă se implică. Implică-te şi tu! (Foto)

by B24
231 views


Proiectul LikeZone începe să se contureze pe Valea Budacului. De curând, reprezentanţi ai sporturilor urbane din Asociaţia Urban Bistriţa şi ai societăţii civile din Bistriţa s-au întâlnit cu iniţiatorul proiectului, Vasile Borş – viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean, şi primarul comunei Budacu de Jos, Florin Simionca, răspunzând astfel invitaţiei lansate de a lucra împreună la acest proiect ambiţios. 

       S-au purtat discuţii privind zona care urmează a fi alocată acestui proiect şi, sfidând ploaia măruntă de afară, s-a făcut o vizită în teren pentru o identificare a spaţiului de agrement care va purta numele LikeZone. Avantajele zonei alese sunt drumul de acces proaspăt asfaltat înspre Budacu de Jos, la care se adaugă toată reţeaua de utilităţi şi, nu în ultimul rând, imediata vecinatate a municipiului Bistriţa. 

Reprezentanţii sporturilor urbane au descris amenajările pe care ar dori să le facă şi s-au arătat încântaţi de ideea de a avea în sfârşit un spaţiu numai al lor unde să se poată construi un complex unic în Transilvania, care să reunească sporturile urbane şi nu numai.

Simionca a promis că se va decolmata pârâiaşul care străbate zona şi se va face o minimă amenajare cu pietriş, astfel încât copiii să se poată juca şi umbla desculţi prin apă.

Vasile Borş a declarat că, într-un răgaz de timp foarte scurt după ce va fi instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, va da în folosinţă primele amenajări în LikeZone şi a declarat că, la fel cum a făcut la Maieru, va atrage investiţii pentru amenajarea unor terenuri de sport în aer liber, inclusiv a unui teren de baschet, având în vedere că acest sport nu se mai poate practica aproape niciunde în Bistriţa.

       După prima zi de dezbatere pe tema proiectului LikeZone s-au creionat şi câteva din amenajările care vor fi realizate pe cele aproape 10 hectare pe care se va întinde parcul de agrement LikeZone:

– skate park

– circuit de 1 km pentru practicarea parkour

– circuit de downhill

– circuit de BMX

– circuit four-cross

– circuit de trial

– zid de căţărare

– tiroliană

– parc de aventură

– poligon de paintball

– scenă pentru concerte în aer liber (zona aleasă având o expunere tip amfiteatru)

– pistă de role

– pistă de biciclete

– 2 piste de zorbing

– ziduri grafitti

– spaţiu camping (cu amenajări pentru picnic)

– pistă de alergare de 1,5 – 2 m lăţime

– zonă de joacă în aer liber pentru copiii mici 

Succesul acestui proiect este garantat de faptul că terenul este disponibil prin susţinerea primită din partea comunei Budacu de Jos, care astfel dă plus valoare terenurilor din zonă, dar şi deschizând calea unor investiţii. În plus, amenajările descrise presupun costuri minime şi aduc satisfacţii maxime tuturor bistriţenilor care doresc un spaţiu liber, plăcut şi iubit de toată lumea, numit LikeZone, unde copiii lor şi ei alături de copii să se poată bucura de natură aproape de Bistriţa.

publicitate electorală

You may also like