Astăzi, în etapa a IV-a a Ligii I, Gloria Bistriţa a încercat să smulgă primele puncte ale victoriei, la Piatra Neamţ, însă lupta a fost în zadar. Ceahlăul s-a impus cu două goluri, alb-albaştrii împotmolindu-se şi în această etapă.
Prima repriză a fost una în care fazele frumoase au aparţinut elevilor lui Nicolae Manea. Minutul 39 a fost însă cu ghinion pentru Gloria, arbitrul acordând penalty pentru echipa gazdă. Stana lansează un balon în dreapta careului, iar Kanon intervine neglijent şi comite henţ involuntar din alunecare. Penalty-ul este transformat în gol, astfel că, după prima repriză, Gloria Bistriţa este condusă în pofida cursului jocului.
În a doua repriză, alb-albaştrii au primit încă un gol în minutul 74, dintr-o greşeală de marcaj la marginea careului, partida încheindu-se 2-0. Ceahlăul a învins în derby-ul luptei incipiente pentru salvarea de la retrogradare, însă viitorul nu sună prea bine. În ceea ce priveşte Bistriţa, soarta echipei pare pecetluită înainte de a se termina primul sfert din acest campionat. Situaţia este gravă, dar sper să-şi revină cine trebuie, să ia măsurile care trebuie astfel ca Gloria să fie salvată. Una peste alta, eu zic că nu am jucat rău deloc, până la un moment dat…, a declarat, după partida de la Piatra Neamţ, preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu.
Fără victorie în primele patru etape, bistriţenii au bifat o singură remiză în acest debut de sezon, 1-1 cu Gaz Metan Mediaş, şi au reuşit doar două goluri, ambele marca Cornel Predescu. Nici Ceahlăul nu a stat mai bine, fiind pe ultimul loc înaintea partidei din această seară. Oamenii lui Costel Enache au avut un singur punct în Liga I, iar etapa trecută au pierdut la Târgu Jiu cu 1-3. Astăzi, nemţenii s-au bucurat de prima victorie, Gloria din păcate întorcându-se ruşinos acasă, sperând într-o minune în meciul de sâmbătă, când va juca acasă cu FC Vaslui.
Ceahlăul: Jovic – Marc, Cazan, Viţelaru, Ţepeş – Constantinescu, Monroy, Onciu, Stana – Golubovic, Lukanovic.
Gloria Bistriţa: Dolha – Peteleu, Kanon, Ionescu, Cafasso – Ayza, Enescu, Romario, Markisio – Laio, Predescu.
foto: Digisport