Bistriţenii tocmai au primit un nou motiv de a ieşi în stradă pentru proteste: Ministerul Sănătăţii a sistat fondurile alocate iniţial acordării de tablete compensate pentru cei care depindeau de ele, astfel că omul de rând va fi nevoit să scoată bani din propriul buzunar sau după caz, din buzunarul altuia.
Nu mai puţin de 40.000 de bistriţeni se aflau în baza de date a Ministerului Sănătăţii şi ar fi trebuit să primească tablete compensate sau gratuite. Discutăm despre modelul de tablete iPad sau Samsung, două dintre cele mai căutate de pe piaţa mondială şi românească.
Cu o nesimţire crasă şi mai rar văzută, iOnel iOrdache, secretar al Ministerului Sănătăţii, a declarat următoarele pentru publicaţia online Bistriţa 24: „Ne aflăm într-o situaţie limită. Am luat la cunoştinţă că un număr foarte mare de bistriţeni nu îşi permit să achite sumele pentru tablete iPad şi Samsung, dar noi efectiv nu avem ce să facem. Trecem prin vremuri grele. Trebuie să ne înjosim cât de mult putem şi în final să revenim la banalele iPhone 4 sau chiar iPhone 3G S. Dacă nu facem asta cu toţii, vom suporta grave consecinţe, iar în viitor, copiii noştri nu îşi vor permite nici măcar strictul necesar traiului decent, ca de exemplu un Jaguar XT sau o vilă la Snagov.”
Pacienţii care consumă de ani buni astfel de tablete sunt total nemulţumiţi, acuză şi ei în termeni duri sistemul sanitar românesc şi fac ameninţări despre care ne place să spunem că sunt făcute la supărare şi nu sunt nicidecum serioase: „Dacă nu se remediează situaţia îmi închid contul de Facebook, să vă văd eu atunci ce mai faceţi. O să fac două luni grevă Messianică şi promit că ucid toate animalele din ferma de pe hi5! Eu nu accept să fiu călcat aşa în picioare şi să mi se ia tableta de la gură!”
foto:realitatea.net