Doua accidente rutiere si doua incendii au mobilizat pompierii bistriteni de Halloween.
Accident rutier
În data de 31.10.2013, la ora 17.58, Garda de Intervenţie Beclean a fost anunţată cu privire la producerea unui accident rutier pe raza localităţii Cristeştii Ciceului, pe DN 17. Modulul SMURD, compus dintr-o autospecială de descarcerare şi echipajul de terapie intensivă mobilă, împreună cu un echipaj aparţinând SAJ Bistriţa – Năsăud s-au deplasat de urgenţă la locul solicitării, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, pasagerul din dreapta, o persoana de sex feminin, în vârstă de 56 ani, era ieşit din autoturism. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 61 de ani, a rămas încarcerat. Salvatorii au executat mai multe manevre pentru a-l extrage rapid şi preda echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. În momentul preluării, bărbatul era inconştient, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa. Cealaltă victimă, politraumatizată, a fost preluată de echipajul aparţinând SAJ Bistriţa – Năsăud şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean.
Incendiu în localitatea Bistriţa – Bîrgăului
Garda de Intervenţie Prundu Bîrgăului a fost solicitată joi, 31 octombrie a.c., la ora 17.58 pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Bistriţa – Bîrgăului. Două echipaje ale pompierilor militari, cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au îndreptat spre locul indicat. Incendiul, care se manifesta la nivelul unui coş de fum şi în apropierea acestuia, a fost lichidat rapid înainte ca alte pagube materiale să fie înregistrate.
Incendiu în municipiul Bistriţa
Joi, 31 octombrie a.c., la ora 20.20, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat, prin numărul de urgenţă unic 112, despre producerea unui incendiu pe raza municipiul Bistriţa, strada Codrului. Două echipaje ale pompierilor militari, cu autospeciale de lucru cu apă şi spumă s-au îndreptat spre locul solicitării. Incendiul, care se manifesta la nivelul acoperişului, pe o suprafaţă de cca. 2 mp şi a izolaţiei din polistiren a fost lichidat rapid, înainte ca flăcările să se propage la întreg imobilul construit din lemn.
Accident rutier pe DN 17
Vineri, 1 noiembrie 2013, la ora 00.20, dispeceratul integrat ISU SAJ a fost informat, prin intermediul numărului de urgenţă unic 112, despre producerea unui accident rutier la ieşire din oraşul Beclean, spre municipiul Bistriţa, pe DN17.
În timpul deplasării spre municipiul Bistriţa, un autocamion a intrat în coliziune cu un autotren care staţiona pe marginea părţii carosabile. În urma impactului extrem de violent, cabina autocamionului în care se aflau două persoane a fost puternic avariată, mai ales în partea dreaptă, zonă în care se afla un bărbat în vârstă de 35 de ani. În momentul în care salvatorii au ajuns la locul solicitării, conducătorul auto era ieşit din autocamion, neprezentând leziuni, iar pasagerul din dreapta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Pentru a putea permite accesul echipajelor medicale către acesta, pompierii militari au fost nevoiţi să tracteze autocamionul 5 m în spate şi să îndepărteze mai multe elemente de caroserie.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. „Bistriţa”