Între Vanessa şi Roberta

În ultima perioadă am fost supuşi unui bombardament informaţional centrat pe acţiunile vrajitoarelor. După sute de ani de gândire carteziană, newtoniană, raţionalistă, deterministă, apare brusc, vrajitoarea Vanessa în prim planul agendei publice. Este adevărat că atâta vreme cât există naivi vor fi şi şarlatani. Până la un anumit nivel de manifestare şarlatania nu se constituie într-un pericol alarmant.


În hora Vanessei au fost angajate persoane publice cu pretenţii de a avea personalităţi conturate după modelul ştiintific şi crestin.


De asemenea în relaţia dintre vrajitoare şi clienţi au fost angajate sume de bani pentru care merită să se dea jos din pat până şi un om din cercul restrâns al puterii politice. Pericolul îl prezintă faptul că în societatea noastră, bolnavă, manifestarea vrăjitoatelor este în creştere şi se amestecă cu puterea statului sau intră în cercul de influenţă a persoanelor din vârful ierarhiei partidelor politice.


Călcând în picioare, legea cauzalităţii universale, vrajitoarele au văzut culoarul liber generat de ignoranţa şi voluntarismul politicienilor şi nu au avut inhibiţii în a exploata condiţiile haosului. După un secol dominat de fizica şi beneficiind din plin de consecinţele dezvoltării acestei ştiinţe suntem în pericol de a fi blocaţi de Vanessa.


Dacă lărgim tabloul analizei şi introducem în ecuaţie manifestările populaţiei la aducerea moaştelor diferiţilor sfinţi, cu ocazia unor sărbători religioase şi bătăliile pentru sarmale sau oferte la mall-uri atunci datele problemei se schimbă.


Nu este lipsit de importanţă să adăugăm faptul că în dezbaterile publice populaţia este absentă şi prezenţa la vot este tot mai scăzută.


Societatea civilă este slab conturată şi nu se concentrează pe problemele fundamentale ale societăţii.


Rata părăsirii timpurie a sistemului de educaţie, criza familiei, plecarea în străinătate a celui mai dinamic segment al populaţiei ar putea completa tabloul deznădejdii.


Minciuna agresivă, adevărul mincinos şi adevarul statistic, administrate zilnic de politicieni au generat o stare de neîncredere în instituţii şi uneori un dispreţ nelegitim faţă de funcţionarii statului.


În aceste situaţii oamenii îşi caută alte repere decât adevărul ştiinţific şi stâlpii moralităţii creştine.


Încrederea în oameni a fost zdruncinată de comportamentul politicienilor şi de tensiunea socială permanentă din societate.


Cum să mai crezi în oameni care te asigură, înainte de alegeri, că România nu va fi lovită de criza economică şi după alegeri îţi vorbesc obsesiv de inevitabilitatea ei.


Şarlatania Vanessei faţă de şarlatania Robertei Anastase în numărarea voturilor din Parlament este minusculă.


Oricum, liderii politici trebuie să înţeleagă că puterea exemplului personal şi fibra morală consistentă a instituţiilor publice ar feri societatea de pericole.


Oamenii trebuie să înţeleagă că într-o societate democratică trebuie să-şi aleagă cu atenţie oamenii care să le gestioneze puterea şi că a nu participa la vot este ca şi cum ţi-ai lăsa puterea abandonată pe jos să fie călcată în picioare de toţi nenorociţii.


Col. (Rez.) Ioan Gaftone