În ultimele 72 de ore, echipajelor S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud le-au fost alocate 64 cazuri privind acordarea asistenţei medicale prespitaliceşti, dintre acestea cele mai
Minoră de 14 ani transportată de urgenţă la Clinica de Pediatrie Cluj – Napoca
Duminică, 9 februarie a.c., la ora 16.27, dispeceratul comun ISU SAJ a fost informat despre faptul că o minoră în vârstă de 14 ani din localitatea Şendroaia, comuna Târlişua, s-a înecat cu un corp străin (bomboană). A fost alertat echipajul de prim ajutor SMURD din cadrul subunităţii din Beclean, iar din municipiul Bistriţa a plecat în întâmpinare echipajul de terapie intensivă mobilă. Pentru a ajunge cât mai rapid la echipajele medicale, fetiţa a fost adusă de către membrii familiei până în localitatea Borleasa de unde a fost preluată de echipajul de prim ajutor. La scurt timp, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat pacienta, iar după stabilizare a fost transportată la o clinică de specialitate de municipiul Cluj – Napoca.
Incendiu în oraşul Sîngeorz Băi
Pompierii militari din cadrul subunităţii din Sîngeorz Băi au fost informaţi, 8 februarie, la ora 04.56, despre faptul că pe strada Brânduşei din localitate, acoperişul unei case de locuit este cuprins de flăcări. Militarii s-au deplasat la locul solicitării cu trei echipaje, două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor SMURD.
După recunoaştere, comandantul intervenţiei a constatat că incendiul se manifesta generalizat, atât la nivelul acoperişului din lemn al locuinţei cât şi la grajdul din imediata apropiere, cu posibilitate de propagare la casele de locuit învecinate. În sprijinul pompierilor militari au intervenit voluntari localitate cu ajutorul unei autospeciale de intervenţie.
Ambele imobile erau construite din material combustibil (lemn), iar flăcările s-au propagat rapid, ajungând în interiorul locuinţei. Din fericire nu au fost înregistrate victime, persoanele care locuiau în imobil s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă. Intervenţia a durat aproximativ 2 ore, perioadă în care s-a împiedicat extinderea incendiului la casele de locuit învecinate şi s-a acţionat pentru limitarea pagubelor materiale şi salvarea cât mai multor bunuri din zonele în care se manifestau flăcările.
În urma incendiului au ars: acoperişul casei pe o suprafaţa de 50 mp, cca. 60 % din exteriorul casei, respectiv peste 80 % din interiorul locuinţei. Grajdul a fost afectat pe o suprafaţă de cca. 12 mp.
Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de efectul termic al unui coş de fum neprotejat faţă de materialele combustibile.