Iulia Salanki are 25 de ani şi chiar dacă s-a născut cu parapareză spastică şi cifoscolioză este un exemplu de voinţă şi optimism demn de invidiat. S-a născut în Bistriţa şi vine dintr-o familie obişnuită cu care destinul nu a fost prea generos. Cu toate că viaţa i-a spulberat dreptul de a avea vise măreţe aşa cum au domnişoarele de vârsta ei, din cauza handicapului pe care îl are, Iulia a fost înzestrată cu foarte multe calităţi şi abilităţi pe care oricine şi le doreşte.
Mama Iuliei, Eniko, ne povesteşte despre greutăţile prin care a fost nevoită să treacă. Soarta nu i-a surâs de prea multe ori, având probleme chiar şi cu primul său copil. Iulia are un frate mai mare, care acum este în Spania… avem mare noroc cu el. Am avut şi cu el câteva probleme, când a fost mic, din cauza unui vaccin, până la urmă totul s-a terminat cu bine, dar avea să se ne lovim de altceva. A venit pe lume Iulia şi nimeni nu ne-a spus nimic. Totul a fost în regulă, până când fata a împlinit 5 luni. Atunci am observat că nu păşeşte bine, călca într-o parte, ne-a povestit Eniko. Când Iulia a ajuns la această fragedă vârstă, a început calvarul. Au urmat luni întregi de plimbări la medici, mama ajungând şi la Cluj, unde specialiştii i-au pus picioruşul cu probleme în gips, timp de 3 luni. A fost bine cât de cât, dar la 2 ani, Iulia a mers iar rău. Atunci am observat că are o malformaţie la spate. Am mers la medic, i s-a făcut o radiografie şi s-a constatat că Iulia are 4 coaste lipite, două câte două. Aceasta era cauza mersului anormal… de la coloană s-a tras la picior, povesteşte mama cu lacrimi în ochi, dar emanând o putere de luptă cu încercările vieţii debordantă.
Tratamentul cu nămol i-a agravat starea
La numai 5 anişori, Iulia a ajuns la Techirghiol, alături de fratele ei mai mare, la un tratament cu nămol, la recomandarea medicului specialist. Până să ajungă aici, fetiţa mergea pe picioarele ei, însă a ajuns acasă în scaun cu rotile. De atunci, timp de 20 de ani, în afară de câteva plimbări de exerciţiu în faţa blocului, scaunul cu rotile îi este indispensabil Iuliei. Nu ştiu cât a contribuit sau nu tratamentul cu nămol, cert este că starea mea s-a agravat acolo şi de atunci nu m-am mai descurcat singură… am fost diagnosticată şi cu cifoscolioză, ne-a povestit Iulia. Cu această afecţiune, Iulia însoţită de mama sa făcea tratament în capitală, din 6 în 6 luni, însă la momentul respectiv medicii îi spuneau că nu se poate face nimic pentru îmbunătăţirea stării sale de sănătate. Tot ce ne spuneau e ca Iulia să doarmă pe burtă, pe un pat tare, spunea mama Iuliei, Eniko. Se pare că aceste probleme nu erau de-ajuns, au apărut şi mari dificultăţi în respiraţie. Iulia a început să leşine, cădea tot mereu, era vânătă la genunchi, pur şi simplu nu putea respira. Stăteam în faţa ei şi respiram simultan, încercam să o fac să respire de-odată cu mine, ne povesteşte femeia.
Suedezii i-au redat speranţa
În 1993, un grup de suedezi a ajuns la Şcoala ”Lacrima” şi, evaluând mai multe cazuri deosebite, au ales să o ajute pe Iulia. Din foarte multe persoane cu probleme, m-au ales pe mine, considerând că eu aş avea o şansă să mă fac mai bine şi să fac ceva în viaţă, pe mine, spune zâmbind Iulia. Şansa s-a invit, însă banii le-au oprit. Cu toate acestea, suedezii şi-au dus promisiunea la bun sfârşit: au dus-o pe Iulia la specialişti din ţara lor. Un an mai târziu, Eniko şi fiica sa au ajuns în Suedia, aici copila fiind consultată de un medic care i-a spus că poate face ceva pentru ea. După încă un an, Iulia a fost operată la coloană, operaţie care i-a luat problemele respiratorii cu mâna. După intervenţia chirugicală am putut respira fără probleme. De atunci, nu am mai avut dificultăţi în respiraţie, boala mea a fost stopată cumva. Mi-au scos 3 vertebre şi mi-au pus metal. Starea mea nu s-a agravat de atunci, ne-a explicat optimistă Iulia.
E dependentă de ajutorul mamei
După operaţia din Suedia, Iulia a mers la şcoală, în clasa I, ea ştiind deja să scrie, să citească şi să socotească, mama având grijă ca boala să nu-i curme dorinţa de a face carte. Iulia a fost mai mare decât colegii ei şi a fost mereu în prima linie la învăţătură. Mi-a plăcut şi îmi place mult să învăţ… am avut colegi şi profesori deosebiţi, m-au ajutat, m-au încurajat şi niciodată nu m-au batjocorit, dimpotrivă, ne-a povestit Iulia care până acum, când a terminat facultatea, mergea şi venea de la şcoală în cărucior, ajutată de mama sa. Iulia Salanki a făcut ciclul primar şi gimnazial la Şcoala Generală Nr. 4, liceul la actualul Colegiu Tehnic Infoel, iar facultatea la UBB, extensia Bistriţa, specializarea: management. E dependentă de mine şi eu de ea. Peste tot sunt cu ea, nu poate fără mine, dar nici eu fără ea, spune mama fetei. În 2009 şi 2010, Iulia a suferit încă două intervenţii chirurgicale, la Chişinău, pentru întinderea muşchilor. De atunci, de 3 ori pe săptămână face recuperare, kinetoterapie. Le este greu financiar, dar nu se plâng. Pentru a face recuperare, suntem ajutate de o fundaţie din Mureş, ne descurcăm aşa şi aşa, dar ne descurcăm, mărturiseşte mama.
În primii 3 la şcoală
Iulia Salanki a fost un elev eminent, în ciuda handicapului său. Anul trecut a absolvit, a doua din grupă, Facultatea de Studii Europene, UBB, extensia Bistriţa, iar din acest an vrea să se înscrie la master, în contabilitate. Iulia a fost un exemplu pentru ceilalţi copii de vârsta ei, încă din liceu, când în vacanţe nu stătea degeaba, muncea. Două veri la rând, Iulia a muncit la Fabrica de Încălţăminte. Asamblam bucăţi, vopseam, lipeam, tot ce se putea… cu mâinile pot face orice, doar picioarele nu mă ajută. Pot munci. Experienţa de la fabrică mi-a prins extrem de bine. De atunci mi-am tot depus CV-uri online, însă nu primesc niciun răspuns. Am participat şi la burse ale locurilor de muncă, chiar la cea mai recentă organizată de Camera de Comerţ am aplicat pentru două posturi, asistent manager, respectiv gestionar depozit… decamdată niciun răspuns, ne-a mărturisit Iulia, care şi-a pus în gând să înveţe contabilitate, domeniu care ar ajuta-o, poate, mai mult. E ceva exact, concert, sunt mai multe şanse pentru mine, spune Iulia.
Chiar dacă se deplasează dificil, pe distanţe mai mari doar în scaun cu rotile, Iulia Salanki nu se lasă copleşită, parcă îi face în ciudă handicapului său. Când nu studiază pentru şcoală, citeşte foarte mult, croşetează şi cântă la orgă. Pentru a-şi cultiva pasiunea, Iulia a absolvit şi Şcoala Populară de Arte, unde a studiat orga. Am făcut-o pentru mine, în paralel cu facultatea… am primit şi o orgă, exersez în fiecare zi. Îmi place mult să călătoresc, prin ţară. Am mers până la Sibiu, de exemplu, pentru o piesă de teatru sau, îmi place mult, să merg la Cluj, la evenimente artistice, cu mama, bineînţeles. Picioarele nu mă ajută, dar mâinile şi mintea mă bucură, ne-a spus încrezătoare Iulia Salanki.
