Un împărat era pe un vas împreună cu unul dintre cei mai buni servitori ai săi. Servitorul, care nu mai fusese niciodată pe mare, a stat în burta goală a vasului şi a ţipat, a plâns, a tremurat şi s-a tânguit o bună parte din drum. Toţi erau drăguţi cu el şi încercau să-i calmeze temerile, dar bunătatea lor ajungeau doar la urechile sale, nu şi la mintea sa temătoare.
Unul din sfetnicii împăratului n-a mai putut suporta să audă ţipetele servitorului, iar voiajul pe apele albastre, sub cerul azuriu, nu mai era o plăcere pentru el. Atunci s-a adresat împăratului: “Măria ta, cu permisiunea voastră eu îl pot calma”. Fără a ezita nici un moment, împăratul i-a dat voie să facă ceea ce credea acesta de cuviinţă pentru a rezolva problema. Sfetnicul a ordonat unui marinar să-l arunce pe servitor peste bord; marinarul s-a îndreptat bucuros către plângăcios şi l-a aruncat în apă. Speriat, simţind că se scufundă, acesta a reuşit să se agaţe de vas şi i-a rugat să-l ia din nou la bord. Marinarii l-au tras de păr înapoi.
