CADRU LEGAL
Codul civil, Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificările ulterioare, Metodologia pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011.
PROCEDURA:
Declaratia de casatoriei se face personal, de către viitorii soti, in scris, la Serviciul Stare Civilă.
ACTE NECESARE:
– certificatele de nastere in original si copii xerox;
– cărţile de identitate in original si copii xerox;
– acte din care sa rezulte încetarea, anularea sau desfacerea casatoriei anterioare, daca este cazul ( ex: certificatul de deces al fostului sot, sentinta de divort ramasa definitiva si irevocabila, certificatul de divorţ, etc.)
– certificatele medicale prenupţiale , eliberate de către medicul de la Cabinetul de planificare familială, valabile 14 zile de la data emiterii. ( la data încheierii căsătoriei aceste certificate trebuie să fie în termen de valabilitate. Vă recomandăm să ridicaţi aceste certificate de la medic, numai în preziua sau în ziua depunerii declaraţiei de căsătorie la Serviciul Stare civilă).
TERMEN:
Casatoria se poate incheia la expirarea termenului de 10 zile, in care se cuprind atat ziua cand a fost facuta declaratia de casatorie, cat si ziua in care se oficiaza casatoria. Primarul poate incuviinta pentru motive temeinice incheierea casatoriei inainte de implinirea termenului de 10 zile. (ex.de motive temeinice: sarcina în luna IX-a).
Precizăm că, termenul de 10 zile este prevăzut de legiuitor pentru efectuarea publicităţii căsătoriei, depunerea şi soluţionarea eventualelor opoziţii la încheierea căsătoriei, pentru verificările de specialitate, de aceea reducerea acestui termen se poate face numai pentru motive întemeiate.
Căsătoria unui cetăţean străin în România
Actele pot fi prezentate, în vederea supralegalizării, personal şi prin mandatar, după cum urmează:
- prin procură notarială, întocmită în faţa unui notar public român;
- procură întocmită la o misiune diplomatică sau oficiu consular al României în străinătate;
- procură întocmită la un notar public străin, cu condiţia ca aceasta să fie, ulterior, apostilată sau supralegalizată;
- împuternicire avocaţială;
- contract prestări servicii, dacă se apelează la o persoană juridică ce are ca obiect de activitate prestări servicii.
În cazul persoanelor juridice, societăti comerciale, persoana care se va prezenta pentru supralegalizarea documentelor va trebui să prezinte delegatie din partea firmei, respectiv, contract de prestări servicii.
ACTELE NECESARE ÎN VEDEREA SUPRALEGALIZĂRII
- cerere tip;
- actele care urmează a fi legalizate/supralegalizate însoţite de copii xerox;
- carte de identitate/paşaport/carte rezidenţă pentru membrii familiei/permis de şedere, în original şi copie xerox;
- contravaloarea taxei consulare, în original, achitată, dupa caz, la CEC-ul sau trezoreria din raza de domiciliu a solicitantului, în cazul persoanelor fizice, şi, respectiv, numai la trezoreria unde firma are domiciliu fiscal.
DATE DE CONTACT:
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE
DEPARTAMENTUL CONSULAR
BIROUL LEGALIZĂRI DOCUMENTE
Adresa: Aleea Alexandru nr.24, sector 1, Bucureşti
Telefon 021.319.68.75
E-mail: legalizari@mae.ro
PROGRAM DE LUCRU CU PUBLICUL
De luni până vineri, inclusiv
orele: 09:00 – 12:00; 13:00 – 16:00
Supralegalizarea se efectuează în ziua depunerii cererii.
SURSA: PRIMARIA BISTRITA