Home Diverse Iepuraşul te invită la o minivacanţă la Sibiu.(foto)

Iepuraşul te invită la o minivacanţă la Sibiu.(foto)

by B24
164 views

Cea de-a patra ediţie a Târgului de Paşti din Sibiu se va desfăşura anul acesta în Piaţa Mare, în perioada 26 aprilie – 7 mai. 45 de producători locali şi din ţară, reprezentanţi ai diverselor categorii de cadouri şi obiecte de artizanat, vor veni la Sibiu cu o ofertă adaptată specificului acestei perioade.

          Programul cultural-artistic al evenimentului va cuprinde expoziţii de icoane, ateliere de creaţie susţinute de meşteri populari şi multe acţiuni dedicate în special copiilor: “Vânătoarea Ouălor de Paşti”, ateliere de creativitate în “Căsuţa Iepuraşului”, acţiuni educative pe tema Sărbătorilor Pascale şi “Olimpiada de Paşti”.

Minivacanţă la Sibiu

          Întrucât perioada de desfăşurare a evenimentului coincide cu minivacanţa de 1 mai, la Sibiu sunt aşteptaţi un număr foarte mare de turişti. Operatorii locali şi-au conturat deja oferta de Paşti în jurul evenimentului, oferind celor interesaţi un pachet complet care include participarea la activităţile din cadrul Târgului, oferte de cazare pentru 2 sau 3 nopţi, un tur al centrului istoric al oraşului, gustări tradiţionale şi alte servicii specifice.

           Târgul de Paşti din Sibiu confirmă astfel aşteptările organizatorilor, contribuind activ la promovarea turistică a zonei. Totodată, evenimentul îşi asumă rolul de păstrător al tradiţiilor şi obiceiurilor pascale şi dificila misiune de le prezenta tinerelor generaţii într-o forma adusă în prezent.

           Târgul de Paşti din Sibiu este organizat de Fundaţia AU-RO Austria Pro România în parteneriat cu A1 Events. 

          Din targ puteti cumpara lumânări decorative sculptate manual, ouă încondeiate după tehnici tradiţionale, decoraţiuni de ciocolată şi alte delicatese derivate, jucării de colecţie din porţelan, flori decorative şi decoraţiuni din plante uscate, obiecte artizanale din lemn şi din sticlă gravată şi multe alte produse artizanale vor fi expuse timp de 12 zile în centrul Sibiului.

          Evenimentul este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu. Mai multe informaţii pe site-ul www.targuldepasti.ro sau pe pagina de Facebook: targuldepasti. 

You may also like