Casa Scriitorilor de la Valea Vinului salvată prin clasare. După mai multe tentative de clasare, în categoria B de monumente istorice de interes regional şi local, complexul de la Valea Vinului, Rodna, BN, cunoscut
drept Casa Scriitorilor a fost clasat (?). Însă cei 8 ani în care autorităţile culturale judeţene şi centrale au lălăit-o, în stil mioritic, au lăsat urme grele atît pe cele două clădiri cît şi pe perimetrul format din curtea generoasă şi gardul de împrejmuire.
Cu stîlpii de susţinere aproape dărîmaţi de taf-uri tăietorilor de lemne rodneni, cu voie de la mai marii comunei şi a judeţului, cu geamurile sparte, instalaţiile electrică şi de apă distruse, sobe de teracotă sparte şi furate,
mobilier devastat, vandalizată şi incendiată, ca şi cum ar fi fost atacată de tătarii din vechime, Staţiunea de la Valea Vinului, parcă înadins a fost lăsată de izbelişte după ce nu a mai fost de furat nimic de valoare, doar doar i-a cădea acoperişul, ca să poată fi ştearsă de pe faţa pămîntului…Doamne fereşte!
A trecut în proprietatea publică a Statului Român
Potrivit secretarului de stat de la Ministerul Culturii Alexandru Pugna, complexul de la Valea Vinului a fost clasat în categoria B de Monumente Istorice de interes regional şi local, apoi prin HG, casele şi terenul de acolo, au trecut în proprietatea publică a Statului Român. Urmează ca, autorităţilejudeţene Bistriţa-Năsăud sau cele locale de la Rodna să ceară promovarea unui al HG prin care Casa Scriitorilor să fie trecută în proprietatea publică a judeţului sau a comunei Rodna. Spunem sau pentru că, se pare că, cei de la
Rodna, deşi CL a aprobat o HCL privind acest lucru, n-ar mai fi interesaţi, acum cînd complexul balnear a devenit monument. De ce? Poate pentru că nu mai pot dărîma construcţiile, ci, dacă vor obţine dreptul de proprietate asupra caselor, vor trebui să facă lucrări de conservare şi reabilitare! Adică nu vor putea dărîma mai nimic! În plus vor trebui să ţină seama şi de perimetrul arondat prin decizia de clasare, şi care urmează să fie bătută în cuie prin Ordin de Ministru, ce urmează să fie publicat în zilele următoare în MOF.
Istoria pe scurt a brandului Casa Scriitorilor
Avînd în vedere faptul că, în media au apărut informaţii incorecte privind povestea reală, bazată pe documente istorice a complexului balnear de la Valea Vinului, ne vedem obligaţi să facem cîteva precizări, pentru
informarea corectă a publicului cititor. Nota noastră
Legenda continuă
-în loc de prefaţă-
Text apărut în prefaţa volumului ”Cartea de la Valea Vinului”, editura Junimea, Iaşi, 2016, coordonator Florica Dura
Povestea pavilioanelor de la Valea Vinului, cunoscute drept Casa Scriitorilor, ca urmare a administrării şi folosirii acestora pentru odihnă şi creaţie de către scriitorii români – cu precădere în perioada fostului regim comunist – este deja una legendară, dat fiind faptul că, locul acesta, binecuvîntat de Dumnezeu, a
inspirat creaţia unor scriitori şi poeţi remarcabili, care, atinşi de magia manifestă a locului, au fantazat şi creat poveşti ce transced realitatea, plutind undeva la limita lumii fantastice a ideilor şi a visului. Aici s-a trăit şi s-a iubit la cote înalte, romantic şi total, aici au înflorit prietenii sublime şi tot aici au avut loc revelaţii. Cărţi de referinţă din literatura română contemporană au fost scrise sau finalizate aici, unde, autori precum Lucian Blaga, Cezar Ivănescu, Mihai Ursachi, Lucian Valea, Laurenţiu Ulici, Iustin Panţa, Emil Iordache şi
alţii care au trecut deja Styxul, au fost „atinşi” într-un fel special de inspiraţie şi s-au „ ridicat” pînă în spaţiul rarefiat al ideilor, iar la întoarcere, ne-au făcut şi nouă parte, prin cărţile lor, de magia unică a Creaţiei. Prezenţa la Valea Vinului a acestor monştri sacri ai literaturii române a completat şi completează legenda,
încă vie a Staţiunii Scriitorilor din Munţii Rodnei, legendă care încă influenţeză
opera a destui condeieri mai tineri.
La început au fost grănicerii, un conte ungur şi natura magnifică
În fapt, legenda a început undeva la finalul secolului al XVIII-lea, cînd românii din ţinuturile Rodnei şi Năsăudului, deveniţi grănicerii Imperiului Austriac, veneau în grupuri tot mai mari în acest ţinut bogat în izvoare minerale, ape limpezi vindecătoare şi peisaje de basm, pentru a se bucura de viaţă şi de zilele senine cînd nu luptau şi nu mureau în campaniile militare. Ulterior, pe vremea dualismului austro-ungar, în anul 1849, contele Laszlo Bethlen a început efectiv construcţia pavilioanelor de la Valea Vinului, de tihna şi simplitatea cărora s-au putut bucura mulţi scriitori, pînă la începutul secolului XXI. Chiar dacă imaginea de ansamblu a acestora devenise uşor prăfuită şi bătrînească, mesajul ideatic era încă foarte viu şi pregnant, iar vraja locului, de care vorbeau
toţi, cei care au fost măcar o dată aici, era activă încă. Grănicerii năsăudeni au fost cei care au cumpărat staţiunea de la Valea Vinului şi au plătit cheltuielile de finalizare a construcţiei, atunci cînd contele ungur nu
a mai avut fonduri pentru a-şi finaliza proiectul. Tot grănicerii, prin intelectualii lor de frunte, ca biologul academician Florian Porcius, au donat 6 iugăre de pădure şi teren montan, pentru a mări spaţiul dedicat odihnei turiştilor, au alocat fondurile necesare extinderii băilor cu ape minerale şi au dat în administrare competentă în 1885 SKV–ului din Cluj (S.K.V – Siebenburgischer Karpathen Verein, în traducere Asociaţia Ardeleană aIubitorilor Munţilor Carpaţi) facilitatea turistică. Ulterior, după o inaugurare fastuoasă, cele două pavilioane cu specific elveţian au întrat în circuitul turistic, astfel că, spre finalul secolului XIX, ghidurile de profil din Germania şi Imperiul Austriac recomandau turiştilor locaţia Valea Vinului sau Radna
Borberek, în limba maghiară, ca destinaţie de vilegiatură. Confiscate de statul maghiar în contul unei datorii pe care fosta administraţie a averilor grănicereşti ar fi adunat-o către Erariu (administraţia financiară a statului austro-ungar), casele de la Valea Vinului, trec, imediat după Marea Unire, în proprietatea Fundaţiei Culturale Regale “ Principele Carol” şi, mai tîrziu, sînt utilizate ca locaţii pentru stagii de pregătire a tinerilor aflaţi înServiciul Social înfiinţat de Regele Carol al II-lea, pentru propăşirea satelor româneşti. De altfel, o mare parte din numărul 4 din publicaţia “Căminul Cultural” din aprilie 1939, are în sumar activităţi desfăşurate la Valea Vinului. Chiar şi Dimitrie Gusti, cu a sa caravană de sociologi cercetători ai satelor româneşti, a poposit aici pentru 2 luni, în vara lui 1937.
Mihail Sadoveanu îi dă rolul creativ
După naţionalizarea din 1948, staţiunea de la Valea Vinului s-a transformat în Staţiunea Scriitorilor, datorită scriitorului Mihail Sadoveanu, aflat în acele vremuri la conducerea Societăţii Scriitorilor. Cu siguranţă nu a fost o întîmplare, Sadoveanu cunoscînd staţiunea şi calităţile ei binefăcătoare, şi probabil, credem noi, a încercat să continue sub regimul comunist, abia instalat, o idee a generalului Condiescu, cel care, pe durata dictaturii carliste, s-a ocupat de bunăstarea scriitorilor români şi asigurarea condiţiilor pentru ca aceştia să îşi poată desăvîrşi operele: Blaga, Arghezi, Mircea Eliade sau Mihail Sebastian şi mulţi, mulţi alţii beneficiind direct de sprijinul dat de Carol al II-lea, prin intermediul aghiotantului său, N.M. Condiescu. De la Mihail Sadoveanu pînă la Nicolae Manolescu, mulţi dintre preşedinţii scriitorilor români s-au îngrijit de staţiunea din Munţii Rodnei, locaţia devenind sinonimă cu libertatea, creaţia şi evadarea, mai ales în perioada regimului concentraţionar, în timpul căruia devenise, alături de vila de la Neptun, unul dintre magneţii care atrăgeau irezistibil scriitorii români de toare calibrele. După decembrie 2011, cînd Uniunea Scriitorilor din România a renunţat la concesiunea Casei Scriitorilor de la Valea Vinului, comuna Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud, motivînd lipsa banilor, staţiunea abandonată s-a degradat rapid sub atacul hoţilor de fier vechi, a celor de lemne, care au tranformat curtea în platformă primară de depozitare a buştenilor şi a răuvoitorilor de tot felul, care au încercat din răsputeri să o radă de pe faţa pămîntului, pentru a face loc, probabil, unui proiect imobiliar grobian, aşa cum sînt multe în zona Munţilor Rodnei. De la demontarea sobelor, la furtul mobilierului, smulgerea cablurilor electrice, a becurilor, a prizelor şi a chiuvetelor, spargerea ferestrelor, pînă la punerea unui foc, care să o mistuie, într-o noapte de sîmbătă spre duminică, din iulie 2014, nu a fost decît un pas… Dar, Spiritus Locus sau poate îngerul păzitor al acelui ansamblu, în care şi casele şi terenul au făcut un tot şi încă mai fac, a mobilizat forţe umane care au salvat-o! Şi, chiar dacă vandalizarea a spart în ţăndări imaginile din momentele de prosperitate materială şi ideatică, imagini pe care unii dintre noi le-au văzut refugiindu-se printre molizi, translucide ca nişte fuioare de ceaţă în care sclipeau personajele altor vremi, cu siguranţă aceste apariţii mai adastă în arealul de acolo şi veghează asupra caselor pustiite.
Salvarea vine tot prin cultură
Acum, în anul 2016, a doua tentativă de salvare a Casei Scriitorilor de la Valea Vinului, prin clasarea acesteia în grupa B de Monumente Culturale de Interes Regional, patronat de Ministerul Culturii, ar putea avea succes, şi, la Valea Vinului, după ce în vara lui 2014, cu ajutorul sătenilor, am eliberat localitatea montană de microhidrocentrale, efectul fiind salvarea Izvorului Băilor, staţiunea şi satul ar putea renaşte prin turism cultural, prin reabilitarea pavilioanelor cu bani europeni, disponibili prin măsura 7.6, asta dacă şi politrucii judeţeni, treziţi în al 12-lea ceas, ar înţelege că doar ideile, cultura şi arhitectura trec în posteritate şi pot continua legendele.
Florica Dura
Surse documentare: Colecţia de documente şi fotografii a Complexului Muzeal
Judeţean Bistriţa-Năsăud;
-Arhiva Someşană aflată în păstrarea Serviciului Judeţean al Arhivelor Bistriţa Năsăud;
Bibliografie: Monografia Comunei Rodna Veche, Editura George Coşbuc, Bistriţa 2003, autor profesorul Liviu Păiuş;
– Capcanele istoriei – Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950
– ediţia a II-a, Editura Humanitas, autor Lucian Boia;
– Petiţii din graniţa năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX lea, contribuţii documentare, Editura Eikon, 2012, autori Adrian Onofreiu şi Mircea Gelu Buta;
