Marleen Goldstein a lucrat într-un spital în care se făceau avorturi. După 30 de ani, ea şi-a spus povestea.
Soţul meu era rezident la un spital, iar eu tocmai primisem ”postul visurilor mele” la un spital din apropierea oraşului Oakland. Credeam cu tărie în dreptul femeii de a avorta, iar atunci am simţit că voi ajunge să fac şi eu parte din asta.
Am fost angajată ca asistentă la această clinică care se ocupa de avorturi pentru sarcini aflate la termene înaintate. Am petrecut cam 30 de zile pe tura de zi pentru a mă familiariza cu procedurile. Am fost martoră şi am asistat doctorul la procedurile efectuate: injectarea medicamentelor fetusului, a laminariei etc. În tura de zi chiar nu am văzut niciodată efectiv începutul contracţiilor în fază terminală. Nu mă simţeam confortabil, dar mi-am spus că acesta era un lucru nou şi aveam nevoie să capăt mai multă experienţă.
La aceste avorturi, femeia era dilatată cu laminaria, batoane din alge marine, care sunt plasate în colul uterin al femeii. Aceste batoane care absorb încet fluidul şi dilată colul uterin; pot fi lăsate să acţioneze peste noapte sau mai mult. Medicamentele erau injectate în bebeluş pentru a-l omorî în prima zi a procedurii. Avorturile la termen întârziat sunt des folosite şi astăzi.
Goldstein a fost înlăturată din unele proceduri de avort mai ”înfricoşătoare”. Ea nu a fost, de fapt, martoră la moartea bebeluşilor sau la durerea femeii ce trece prin contracţii.
Goldstein va fi mai târziu promovată într-o poziţie în care va avea de-a face cu bebeluşii avortaţi. Alţi angajaţi ai clinicii vorbeau despre cum au fost protejaţi de părţile mai dificile ale muncii lor, în condiţii similare. Ei au început cu lucruri puţin mai dificile din punct de vedere emoţional, cum ar fi ţinerea evidenţelor, recepţia sau măsurarea tensiunii arteriale, apoi treptat li s-au atribuit mai multe responsabilităţi, până când au ajuns la manipularea părţilor corpului sau la asistarea avorturilor la termen înaintat. Până la acel punct ei erau foarte implicaţi şi dedicaţi locurilor de muncă. Aceasta este o modalitate de manipulare a lucrătorilor, folosită în unele clinici.
Indiferent dacă acesta a fost sau nu cazul lui Goldstein, ea va avea parte de un moment care îi va schimba viaţa după ce va lucra cu un avort la termen înaintat.
“Într-o zi, o tânără trecea printr-un moment foarte dificil. Eram acolo cu medicul. Ştiam că, deşi medicul a scris că fătul avea 15 săptămâni, el avea, de fapt, aproape 30 de săptămâni, dar nimeni nu a spus nimic.!
Alţi furnizori de avorturi, cum sunt Carol Everett şi Kathy Sparks, au vorbit despre avorturile produse în clinicile lor pentru sarcini aflate la termene mai înaintate decât ar fi fost permis în mod legal, încercând să ascundă acest lucru. Clinica lui Kathy Sparks dispunea de metode ilegale de avort întârziat.
Goldstein a spus:
“Când a adus acest bebeluş mic, era viu şi plângea. Doctorul mi-a spus: Am luat imediat bebeluşul ce plângea şi l-am dus în cameră. Apoi am început imediat să telefonez altor spitale (împotriva indicaţiilor medicului) pentru a găsi pe cineva care îşi doreşte acest copil. Nimeni nu l-a acceptat pentru că spuneau că nu e viabil. Am petrecut multe ore încercând. Voiam să părăsesc locul, dar ştiam că nu pot pleca lăsând pacienţii fără asistentă. Până şi astăzi aud acest plânset de copil în capul meu.”
În ciuda eforturilor ei disperate pentru a găsi ajutor medical copilului, fetiţa a murit. Goldstein şi-a dat demisia nemaifiind o susţinătoare a avorturilor.
Ea a spus:
“Mi-aş dori ca alţii care promovează avortul, în special avortul la termen întârziat, să experimenteze ceea ce am păţit eu. În ziua următoare, am terminat imediat cu locul meu de muncă şi am găsit o slujbă într-o unitate pediatrică la un alt spital.”
Această experienţă îi va schimba viaţa lui Goldstein într-un alt mod, când după câţiva ani mai târziu, ea însăşi a trecut printr-o sarcină dificilă.
“După câţiva ani am rămas însărcinată şi am intrat în travaliu la 20 de săptămâni. Doctorii voiau ca eu să renunţ la copil din cauza stării mele de sănătate. Ei au spus că bebeluşul nu va fi normal şi că ar trebui să încerc din nou. Am refuzat şi am venit în continuare la spital, apoi acasă cu repaus complet la pat. Nu aveam voie să rămân singură. Am făcut până la urmă febră mare şi am ajuns de urgenţă la spital. Era încă foarte devreme. Trebuia să nasc pe 1 noiembrie, dar am născut în iulie un băieţel de o jumătate de kilogram. Asta a fost acum 30 de ani. Mi s-a spus că este foarte mic şi că va trebui să mai treacă timp ca să vedem ce se va întâmpla. Mi-au spus să nu îmi fac prea multe iluzii. A stat la terapie intensivă pentru ceva timp. A luptat până la capăt şi a fost perfect normal. Astăzi este un tânăr sănătos. Lucrează la al doilea master (MBA) şi are un job full-time. E conştient de faptul că este în viaţă datorită experienţei trăite de mine înainte, altfel nu ar mai fi aici astăzi.”
Goldstein a dat dovadă de un mare curaj în urmă cu 30 de ani când a luptat pentru viaţa acelei micuţe. A demonstrat că are mult curaj şi în momentul în care a luptat pentru viaţa propriului ei fiu. Şi, în final, şi-a arătat curajul prin faptul că şi-a făcut publică experienţa. Cu cât angajaţii clinicilor părăsesc sectorul avorturilor şi îndrăznesc să-şi povestească întâmplările, cu atât mai mulţi oameni care nu sunt atât de informaţi despre avort aud adevărul. Putem spera că cei care erau ambivalenţi sau nesiguri cu privire la avort vor fi influenţaţi atunci când vor afla adevărul despre avort, acest adevăr fiind susţinut de cei care au fost implicaţi, cei care au lucrat în acest domeniu în primul rând.
sursa: http://m.doctorulzilei.ro/
