Home Monden EARTH HOUR 2014 „Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim!”

EARTH HOUR 2014 „Fiecare dintre noi are puterea de a schimba lumea în care trăim!”

by B24
256 views

Municipiul Bistriţa s-a înscris în competiţia „Capitala Earth Hour România – 2014 ”organizată de către Asociaţia WWF – România  şi aflată la a III-a ediţie. În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie–Earth Hour.

            La îndemnul World Wide Fund for Nature, cea mai mare organizaţie internaţională independentă care derulează proiecte pentru conservarea naturii şi care a iniţiat mişcarea Earth Hour în anul 2007, sute de ţări  sunt invitate să stingă lumina de Earth Hour , răspândind astfel un mesaj puternic privind impactul negativ pe care viaţa noastră de zi cu zi îl are asupra planetei şi asupra resurselor naturale. 

          Pentru anul acesta organizatorii au stabilit următorul calendar al competiţiei:                                                                      

  • înscrierea în competiţie: 3 – 12 martie 2014
  • organizare de evenimente locale în cadrul competiţiei: 3 – 29 martie 2014
  • anunţarea oraşului câştigător – „Capitala Earth Hour”: 15 aprilie 2014

Pentru a intra în cursa pentru Capitala Earth Hour România, conform regulamentului s-a constituit o echipă locală coordonată de Primăria municipiului Bistriţa, prin Liliana Coceşiu, tel. 0756222009, email şi din care fac parte reprezentanţi ai asociaţiilor „Ascendent” şi „Cercetaşii bistriţeni”, Liceului de Arte Plastice”Corneliu Baba” Bistriţa, grupării „New School Art Crew”, Centrului de colectare DEEE Bistriţa – Asociaţia Română pentru reciclare RoRec, Centrului de Informare şi Educaţie Ecologică Bistriţa.

Invităm asociaţiile şi instituţiile locale să se alăture echipei de organizare astfel încât prin participarea şi sprijinul cât mai multor cetăţeni ai oraşului să reedităm succesul primei ediţii a acestei competiţii naţionale când municipiul Bistriţa a fost desemnat Capitala Earth Hour România – 2012.

Echipa de coordonare propune pentru Luna Earth Hour un plan de evenimente care cuprinde acţiuni locale educaţionale, de conştientizare  şi cultural-artistice, finalizat cu un spectacol de sunet şi lumină in seara zilei de 29 martie 2014. Astfel, programul debutează la Bistriţa  azi, 14 martie 2014 cu următoarele acţiuni :

  • începând cu ora 10.00 în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Primăria municipiului Bistriţa, Asociaţia Română de Reciclare RoRec promovează proiectul naţional „Patrula de Reciclare” şi prezintă rezultatele remarcabile obţinute la nivel naţional de elevii din patrulele de reciclare de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” şi Centrul de Educaţie Incluzivă nr 1 Bistriţa.
  • de la ora 12.30 elevii de la Liceul Tehnologic Forestier vor fi pentru o oră „Voluntari Earth Hour ” în acţiunea de ecologizare a  tronsonului de calea ferata cuprins între str. I. Slavici şi Drumul Dumitrei Vechi.
  • „Să ne ajutăm seniorii!”, în care voluntarii de la SVSU Bistriţa ajută persoanele vârstnice şi pe cele cu probleme de sănătate la efectuarea curăţeniei de primăvară în propriile gospodării

You may also like