De Alin Uhlmann Uşeriu a auzit toată ţara. Chiar şi prin Europa este cunoscut numele său. Este exemplul pe care cu toţii ar trebui să-l urmăm, este cel care, prin acţiunile sale, a atras în voluntariat personalităţi precum preşedintele Traian Băsescu, campionul Ivan Patzaichin, actorul Marcel Iureş, violonistul Alexandru Tomescu sau cunoscuţi oameni de televiziune – Cătălin Ştefănescu, Radu Naum sau Amalia Enache. La capitolul voluntariat, Alin Uşeriu este dascălul tuturor, de aceea ne mândrim că este una dintre personalităţile Bistriţei, dovedit şi de rezultatul sondajului Bistrita24, fiind votat de sute de bistriţeni la categoria Social-turism. L-am întâlnit aşa cum era de aşteptat, pe teren, în toiul acţiunii „Camionul de Crăciun”. Am profitat de ocazie şi i-am înmânat diploma.
Rep: Cu siguranţă, zâmbetul copiilor primează acum, dar îţi cerem o clipă pentru a accepta felicitările noastre.
A.U.: Vă mulţumesc… vă mărturisesc că este prima distincţie de acest gen, în oraşul meu din România. Sunt uluit că am fost votat de atâţia oameni.
Rep: Cum ai ajuns să faci voluntariat?
A.U.: Nici nu am visat vreodată că o să ajung să fac ce fac acum, chit că îmi plăcea să văd că societatea este respectată. M-am apucat de voluntariat prin 1993, când am am întâlnit un american şi o canadiancă. Eu eram venit dintr-o lungă călătorie din Germania şi alte câteva ţări din Europa, făceam pe barmanul într-un bar cunoscut din zona Ştefan cel Mare, ce poartă numele bătrânului continent. Pe vremea aceea nu ştiam nici măcar că există o casă de copii la Bistriţa. Cu aceşti oameni am ajuns la şcoala de copii şi atunci mi-am dat seama cât de mult contează pentru cei singuri o mână de ajutor. De atunci, am început să ma implic în forma aceasta, prin voluntariat. Apoi, prin 1998, când am revenit definitiv în Germania unde mi-am întemeiat familia, i-am cunoscut pe cavalerii ioaniţi. M-am înscris în organizaţia Die Johanniter, am fost voluntar activ, apoi am fost întrebat de conducere dacă nu vreau să vin şi în România. Iniţial am fost reticent, eram în perioada mea de acomodare în Germania. Am acceptat totuşi să vin, dar nu-mi plăcea cum funcţiona, ajutoare…credeam că este o risipă mare de energie din partea germană. Am spus da şi am preferat să zic că mă ocup eu de treaba aceasta… încercăm să vedem cum funcţionează în România, ceea ce fac voluntarii din Germania, care tot ce făceau făceau cu sufletul.
Rep: În Germania îţi este familia, în România asociaţia, a doua familie. E dificil să le împaci?
A.U.: Reuşesc… am o soţie şi un fiu înţelegători care mă susţin şi se implică. De câţiva ani, fiul meu îmi este alături peste tot, acum este cu „Furnicuţele” (unul dintre camioanele Die Johanniter). Înainte veneam în România şi de 15 ori pe an, acum stau cam jumătate de an în Germania, jumătate aici, pentru că Tăşuleasa a crescut atât de mult, încăt nu am cum să nu fiu aici.
Rep: Cum a luat naştere Tăşuleasa Social?
A.U.: Nu am crezut niciodată că voi ajunge să înfiinţez o asociaţie în România… a venit necesitatea de a avea o formă juridică, am mers să o înregistrăm şi toate denumirile la care noi ne-am fi gândit erau uzate. În 2001, în Bistriţa-Năsăud erau înregistrate 2.200 de organizaţii dacă vă vine să credeţi… aşa că mi-a venit idea cu Tăşuleasa, denumirea dealului bunicii mele, din Piatra Fântânele, loc de unde nu lipseam în fiecare vacanţă. Tăşu, cum ne place nouă celor de acolo să spunem, şi-a propus să schimbe mentalităţile tinerilor şi să arate că aceştia doresc să se implice în probleme de mediu. Tinerii care au participat la acţiunile asociaţiei au fost pregătiţi ca, la rândul lor, să desfăşoare pe cont propriu activităţi similare. Una dintre cele mai cunoscute campanii Tăşuleasa Social a fost Verde 003, proiect la care au participat peste 2.200 de adolescenţi şi o serie de personalităţi precum Ada Milea, Marcel Iureş, Radu Naum, Amalia Enache, Cătălin Ştefănescu sau Ivan Patzaichin. Aşadar, am creat un munte social. Între timp, am construit un campus în vârful muntelui Bârgăului, lângă Pasul Tihuţa, şi am creat un loc în care să aducem tineri pe care să îi pregatim, să îi învăţăm ce înseamnă să fii voluntar şi de ce e important să îţi pese.
Rep: În 10 ani ai reuşit să creezi o şcoală de voluntariat, unică în ţară. Cum ai făcut?
A.U.: Tăşuleasa Social a fost ca o organizaţie non-guvernamentală cu scop filantropic. Lucruşoare adunate în Germania erau donate în ţară. Gândul meu era să avem un nucleu de societate civilă, între timp a devenit o şcoală, nerecunoscută oficial, dar este o şcoală. Suntem mulţi voluntari, foarte multe organizaţii româneşti, dar şi din străinătate apreciază ce fac voluntarii noştri. La noi, bunul-simţ este regula de bază. Dar, în acelaşi timp, credem în voluntariat, spirit de echipă, responsabilitate şi solidaritate. Ne place să credem că plantăm mai mult decât copaci, plantăm idei. Vrem ca într-o bună zi, toţi cei care au trecut măcar o dată pe la Tăşu să schimbe România într-o ţară în care regulile nu sunt făcute pentru a fi încălcate. Aşa cum am spus şi pe pagina noastră web, unii spun că oamenii de la Tăşuleasa pot muta munţii din loc. Tot ceea ce am realizat este rodul încăpăţânării cu care ne urmărim visul şi al lucrurilor mărunte de care nu încetăm să ne bucuram în fiecare zi.
Rep: Cu câţi voluntari a început Tăşuleasa?
A.U.: Am fost vreo 5 voluntari, eu şi câţiva tineri pe care îi cunoşteam din clubul de care vă povesteam, acum lucrăm cu vreo 10.000. Au trecut pe la Tăşuleasa, au stat mai mult de o săptămână, vreo 2.500 de tineri… avem voluntari în aproape toată Europa, cel mai nou fiind din Peru, care acum studiază medicina. Suntem ceva la număr şi oricine este binevenit. Suntem o familie numeroasă, suntem simpli, dar avem pretenţii. Pentru noi un răsărit de soare pe muntele Tăşuleasa, un borcan cu dulceaţă la care am muncit cu toţii sau o poveste la lumina unei torţe suedeze cu un prieten drag sunt ingredientele unei vieţi perfecte.
Rep: În 2012, Tăşu are peste un deceniu de existenţă. Cum ar arăta un bilanţ?
A.U.: În cei 10 ani de activitate, asociaţia a plantat aproape 150.000 de puieţi, a curăţat 200 de tone de gunoi din păduri şi de pe albiile râurilor, a intervenit în marile inundaţii din România şi a vaccinat 650 de copii împotriva hepatitei, a participat la renovarea şi dotarea a 10 şcoli rurale şi a mai multor grădiniţe, a adus din Germania medicamente în valoare de peste 1.000.000 de euro pentru spitale, centre sociale şi azile de bătrâni. Împreună cu organizaţia germană Die Johanniter Unfall-Hilfe, a oferit aproape 80.000 de cadouri de Crăciun copiilor din sate izolate din Bistriţa-Năsăud. Toate aceste lucruri au fost făcute împreună cu cei peste 10.000 de voluntari care au participat la proiectele asociaţiei. Împreună cu voluntarii noştri, am derulat mai multe proiecte de împăduriri şi de educaţie ecologică în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava. În cadrul campaniei Verde 003, am adunat 70 de tone de gunoi şi am curăţat 450 de kilometri de maluri de apă. În 2010, am depăşit cifra de 100.000 de puieţi plantaţi. Fiecare puiet este legat de destinul unuia dintre voluntarii noştri. Asociaţia a ajuns în mod direct la aproape 200.000 de oameni în cadrul proiectelor pe care le-a desfăşurat până în prezent.
Rep: Cum reuşim să scăpăm de frica de a avea o iniţiativă, de a avea curaj civic?
A.U.: În România, tinerii în general, se izbesc de teama celorlalţi de a avea o iniţiativă şi de convingerea că nu se poate face nimic, pentru că nimeni nu te ascultă. Curajul civic înseamnă să te implici în problemele pe care le vezi în jurul tău, să încerci să schimbi lucrurile şi să găseşti calea dialogului. La Tăşu există o singură teorie – voluntariatul. Este o teorie care se învaţă prin nenumărate exemple practice. Voluntariatul este donaţia pe care fiecare cetăţean trebuie să o facă pentru societate, inclusiv pentru viitorul său. Trebuie să credem, să primim ceva de făcut, să avem ceva de pierdut şi să devenim mai responsabili. Asta învaţă tinerii noştri voluntari. Ei sunt cei care vor schimba mai târziu sisteme.
Rep: Este greu să fii preşedintele Tăşuleasa Social. Ai avut momente când ai cedat?
A.U.: Nu este uşor deloc, dar este ceva cu ce nu te poţi întâlni de două ori în viaţă. Este responsabilitate multă pentru că lucrez cu tineri. Ne confruntăm cu o mentalitate foarte proastă în România pentru că mulţi dintre adulţii noştri au rămas cu sechele din perioada comunistă, din păcate, manifestările unor organizaţii non-guvernamentale sunt foarte democratice şi uneori, greu de acceptat, chiar şi de părinţii voluntarilor. Să faci 2 milioane de kilometri între Germania şi România, să te împarţi între familie şi voluntariat, nu este tocmai uşor. Să începi proiecte, să ai de le dus la bun sfârşit şi să dai peste unii care nu te înţeleg sau nu vor, este iarăşi greu. Dar ne-a prins microbul, avem susţinere, înţelegere şi acest microb s-a transformat într-un fel de practică. Am trecut şi prin ceasuri negre, de fiecare dată când am avut momente de declin au fost din cauze materiale, însă de fiecare dată, a apărut spijin de unde nu ne-am aşteptat. Milităm pentru voluntariat pentru că voluntariatul este puntea către o societate normală.
