Am rămas cu un gust amar după ce aseară pe un post local de televiziune din Bistriţa cineva a spus în direct că Stegaul Secuiesc este „o cârpă ungurească”. Personal mi-ar fi ruşine să numesc sau să jignesc steagul cuiva.
Vrem nu vrem, ţinutul secuiesc face parte din România, exact ca şi Ţara Bârsei, Banatul etc. Steagul secuiesc nu este singurul din România, mai au şi alte ţinuturi sau judeţe propriile steaguri, ex. steagul judeţului Mehedinţi, a cărui culoare este albastru, galben. Iar acest domn a jignit nu numai steagul secuiesc, ci oarecum şi steagul naţional, deoarece simbolurile care sunt pe steagul secuiesc se află şi pe stema Transilvaniei, care la rândul ei se află şi în stema naţională. Să nu uităm voit sau din greşeală, că după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, regele Ferdinand al României a apelat la serviciile celebrului pictor, genealog şi heraldic maghiar, József Sebestyén de Keöpeczi din Cluj, care a urmat şcoala şi a trăit şi la Bistriţa, pentru un proiect de stemă a României. Proiectul a fost acceptat şi a fost menţinut până în 1947, când a fost abolit de comunişti, însă în 1992, Parlamentul României a adoptat o nou stemă a României, care are la bază tot proiectul de stemă al heraldicului maghiar!
Afirmaţia că în Harghita şi Covasna dacă vrei să cumperi ceva şi nu ştii limba maghiară atunci nu esti servit, poate fi adevărat? Mă intreb oare ce comerciant nu ar vrea să-şi vândă marfa ca să-şi asigure traiul zi de zi. Personal am testat această afirmaţie şi pot să vă spun că NU ESTE ADEVĂRATĂ. Dar din păcate sună bine, e senzaţional, astfel putem creşte audienţa, şi mulţi ştiu lucrul acesta.
În altă ordine de idei, ar trebui să informăm corect oameni de rând, referitor la UMF Târgu-Mureş, linia maghiară a existat şi va exista în continuare. Studenţii, viitori medici care învaţă la secţia maghiară, învaţă teoria în limba maternă iar practica (cel mai important) se face în limba română. Deci este falsă acea afirmaţie ca acei viitori medici nu cunosc termenii ştiinţifici în limba română, învaţă aproape dublu decât cei de la secţia română. S-a pus şi problema drepturilor omului, şi aici vreau să vă precizez, că drepturile românilor din Ungaria sunt la fel ca drepturile maghiarilor din Ungaria, la fel sunt şi acolo instituţii şcolare cu predare în limba română, biserici ortodoxe care au arborate steagul României, doar că în România nu se fac ştiri despre acest subiect.
În continuare trebuie să afirm că mă dezamăgeşte şi generaţia nouă de politicieni din Bistriţa, care cred că pot impresiona sau câştiga electorat pe aceste teme naţionaliste. Am crezut şi cred în continuare că noua generaţie de politicieni vor altceva, că alături de ei putem arăta că noi muncim şi putem duce ţara spre o direcţie mai bună, spre un trai mai bun. Dragi colegi vă invit să punem umăr la umăr, să fim uniţi, să muncim, să arătăm ceva copiilor noştrii, care în momentul de faţă au un viitor nesigur în România. Aceste mesaje negative naţionaliste nu rezolvă nimic. Sunt multe familii mixte, chiar şi la noi în judeţ, copiii învaţă împreună, dar din păcate ei ştiu ce aud de la noi, părinţii, şi cu aceste mesaje vor creşte. Mă întreb, şi vă întreb şi pe dumneavoastră, aşa arată viitorul pe care vrem să îl asigurăm copiilor noştrii? Noi, trebuie să le arătăm altceva, trebuie să fim un idol pentru ei. Noi nu putem uita istoria, dar împreună putem forma viitorul, un viitor mai bun, în care să îi învăţăm ce înseamnă omenirea. Totul începe prin a schimba această mentalitate.
Sunt atâtea lucruri bune care se pot promova, dar negativismul pe care îl auzim zi de zi ne adânceşte şi mai tare, ne împiedică să vedem partea plină a paharului, lucru care nu duce la dezvoltarea ţării. Copii noştrii vor auzii toate aceste mesaje naţionaliste, şi asta ar însemna că vor creşte în condiţiile în care am crescut şi noi. Vă întreb, noi nu putem să le oferim nimic nou? Ei trebuie să audă altceva, lucruri pozitive, nicidecum negative, pentru că ei sunt generaţia următoare, trebuie să le oferim şansa de a face ceva constructiv pentru ţara unde trăim.
Un subiect des întâlnit este dacă este bine sau nu să fie UDMR la guvernare. Dacă întrebăm un membru sau reprezentant al oricărui partid care este în opoziţie sau nu este reprezentant în Parlamentul României, este evident că răspunsul va fi negativ. Dar haideţi să întrebăm acei oameni care lucrează în diferite instituţii publice, care sunt subordonate ministerelor care au fost conduse de miniştrii UDMR.
În final permiteţi-mi să mai fac o precizare, tot timpul să lăsăm loc de bună ziua, şi să ne purtăm ca fiind un exemplu pentru copii noştrii, pentru că ei văd tot ce face tati şi mami la televizor.
Décsei Atilla-Lehel,
preşedinte UDMR BN
Foto: mesagerul.ro