Să facem lucruri bune, pe urmă să le povestim, să inspirăm, să acţionăm. Cei buni sunt majoritatea dar nu îşi dau seama încă, pentru că cei răi sunt întotdeauna mai vizibili. Răul e în noi înşine. Schimbăm optica, ne schimbăm pe noi. Pozitivi până la capăt. Viaţa este un şir de paradoxuri.
Parcă niciodată diferenţa între România de la televizor şi România mea nu e mai mare, mai sinistră, mai îngrozitoare decât de sărbători. Dacă tot nu se întâmplă nimic notabil în ţară, de ce nu ne anunţă ceva de genul: dragi români, oricât ne-am chinui nu avem ştiri interne vreo două zile, aşa că decât să vânăm ambulanţe şi să inventăm subiecte morbide de talk-show, mai bine vă dăm un documentar bun. Sau poate ştiri mai multe din lumea largă, că om fi noi paşnici de Paşte, dar uite că în Siria dictatorul ăla mic care părea reformist tocmai a pus tancurile pe populaţie. Sau, acum chiar că sunt visător, în loc să tragem concluzii tâmpite cum că „aşa e în România” din orice banalitate, mai bine arătăm măcar de sărbători şi chestiile bune care se întâmplă în România.
Cinci minute mi-au trebuit la o televiziune de ştiri în a doua zi de Paşte pentru a afla că numărul celor internaţi la urgenţe e îngrozitor de mare (deşi nu e limpede cât ar trebui să fie un număr normal de internări într-o perioadă în care oamenii stau acasă şi se îndoapă). Apoi am aflat că nişte inşi au mers în pădure cu un lăutar după ei. Acolo s-au distrat ce s-au distrat şi au vrut să plece. Cu tot cu lăutar. Dar alţi inşi au sărit să-i bată că de ce le pleacă lăutarul, că ei rămân fără muzică. Şi aşa dragostea unanimă pentru unicul lăutar scos la iarbă verde s-a lăsat cu sânge şi alte internări la urgenţă. Schimb canalul şi dincolo aflu că era „zi neagră pe şosele”. Un invitat (serios, şi de Paşte!?) spunea ceva despre cum se dau şi se iau carnetele de şofer, la care moderatoarea a tras concluzia bună de tras în orice împrejurare: „Aşa e la noi, în România”. Aşa să fie oare?
În general, dacă nu mai puteţi suporta figurile acre de la televizor, care ne îndoapă cu cinism, daţi o raită pe www.romaniapozitiva.ro. E un site făcut de oameni inimoşi, care şi ei cred că se întâmplă lucruri bune în România, insuficient cunoscute. Şi nu e singurul, sunt chiar mai multe, www.lumebuna.ro sau www.stiridebine.ro par a fi pornite din aceeaşi exasperare că suntem invadaţi permanent, mai ales prin televizore, de mesaje catastrofale şi cinice. Motivaţia e mereu aceeaşi: asta vinde, asta urmăresc oamenii. Nu sunt convins că e aşa. Adică mi-e greu să cred că românii stau de Paşte acasă şi se holbează la TV cum sunt căraţi oameni în ambulanţă sau cum se taie unii prin pădure pentru un lăutar. E mai degrabă un cerc vicios creat de ziarişti: ei cred că asta aşteaptă publicul de la ei şi doar asta livrează, iar publicul nu are de fapt alternative la TV. Şi migrează spre media de nişă.
România de la TV seamănă tot mai puţin cu Româniile celor care ar trebui să fie publicul televiziunilor. Doar că noile generaţii nu mai sunt public captiv, pentru că tehnologia oferă alternative. Un talk-show de Paşte despre „zi neagră pe şosele” spune tot mai puţin unui număr tot mai mic de oameni. Televiziunile îşi sapă propria groapă crezând că urmăresc o logică comercială. Pentru că pur şi simplu sunt pline de oameni care gândesc învechit.
Închei cu un comentariu făcut de o amică la obiect – în timpul recesiunii din 2008-2009 am auzit în fiecare dimineaţă la 680 News din Toronto scurte reportaje grupate sub titlul „Good News Report”. Asta mai ridica moralul oamenilor care nu auzeau decât ştiri depre creşterea şomajului, prăbuşirea bursei, accidente, etc. Sunt convinsă că se întâmplă lucruri bune şi în România dar ….unde sunt? sau nu sunt ?…
Sursa – Cristian Ghinea director al Centrului Român de Politici Europene
