Cu siguranţă ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni…” a devenit în ultimele luni cea mai comentată carte din România. În ciuda popularităţii sale, aceasta este contestată şi criticată de nenumărate nume cu greutate din România. De ce? Cui îi este frică de Larry Watts?
Sunt suficient de mulţi istorici români care au scris, folosindu-se de interpretări dirijate ale evenimentelor din anii ”Războiului rece” impus României de aliaţii din Tratatul de la Varşovia, şi care sunt puşi acum în posturi delicate de documentele şi de comentariile aduse de Larry Watts. Poziţiile lor morale, dar şi ştiinţifice sunt serios zdruncinate.
Cei care au câştigat poziţii şi mulţi bani din postura de demolatori ai istoriei recente sunt în pericolul de a cădea de pe soclu. Alţii, în schimb, au motive personale de a minimaliza şi persifla ”Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”. Unul din ei este Vladimir Tismăneanu, care a fost cu siguranţă surprins să afle că tatăl său primea cea mai mare soldă înainte de 1944, când se afla la Moscova.
Cartea este cu greutate înghiţită şi de spionii români care şi-au trădat ţara, trecând fără să ezite în tabăra spionajului Occidental. Supăraţi sunt şi cei care au reprezentat agentura ruşilor în România pe care Ceauşescu doar a izolat-o nu a şi anihilat-o. Cel mai greu însă cade lucrarea serviciilor de informaţii româneşti, ale căror decizii au fost captate de spioni URSS, ai Ungariei şi RDG.
”Tactica” criticilor din România este clară: nu interesează fondul lucrării ci aspecte care încearcă să vulnerabilizeze autorul şi pe cei care sprijină difuzarea şi comutarea ei. Cei care doresc să pătrundă în detaliile unei epoci care a avut şi lumini şi umbre şi nu se feresc de adevărurile ei, multe surprinzătoare, nu au a se teme de Larry Watts.
Sursa: ziaristionline.ro
