Prima şedinţă a Consiliului Judeţean din acest an a debutat cu stângul. Deşi erau proiecte importante pentru judeţ pe ordinea de zi, consilierii din partea Partidului Democrat Liberal au ales să nu se prezinte la şedinţă.
Proiecte importate pentru judeţ nu au putut fi supuse votării în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean de astăzi. Consilierii PDL au decis să nu se prezinte chiar la prima şedinţă din acest an.
Drept urmare, judeţul nu va mai mai putea fi inclus în cadrul unui proiect internaţional de promovare a turismului pentru că termenul de depunere a cererii de finanţare era joi, după cum a declarat Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean. Acesta a apreciat că gestul consilierilor PDL “costă destul de mult”.
De asemenea, astăzi mai trebuiau stabilite şi taxele care se decid la nivel de CJ, precum taxa de intrare în muzeu ori cea pentru amplasarea panourilor publicitare în judeţ.