Claudiu Ciprian Tănăsescu, eurodeputat PSD, a lansat astăzi 15 aprilie, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, o declaraţie scrisă privind ameninţarea pe care o constituie tuberculoza rezistentă la medicamente pentru regiunea europeană. Această declaraţie scrisă este sprijinită de alţi 13 europarlamentar din diferite grupuri politice.
Tuberculoza (TB) costă Uniunea Europeană 750 de milioane de euro pe an, iar în regiunea europeană se înregistrează ratele cele mai ridicate de TB multirezistentă (MDR-TB) din lume, reprezentând aproape 20 % din bilanţul mondial. Claudiu Ciprian Tănăsescu doreşte ca prin intermediul acestei declaraţii scrise să tragă un semnal de alarmă şi să crească gardul de conştientizare în instituţiile europene cu privire la situaţia tuberculozei în Europa şi nu numai.
După cum a mai menţionat şi în articolul său din revista Parlamentului Eurpean, Claudiu Ciprian Tănăsescu, membru al Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară a PE, consideră că este „esenţială sprijinirea, atât politică, cât şi financiară a Foii de parcurs a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind MDR TB”. Această foaie de parcurs a fost lansată „în regiunea europeană a OMS pentru perioada 2011-2015 şi estimează că, în cazul în care aceasta nu va fi implementată complet, pierderile economice suferite în regiune se vor ridica la 12 miliarde de USD într-un interval de cinci ani”.
Eurodeputatul, subliniază prin această declaraţie scrisă şi importanţa Fondului global de luptă împotriva HIV/SIDA, tuberculozei şi malariei. „Încă de la începutul său, Fondul Global a contribuit la tratarea a 23 000 de persoane, în Europa de Est şi în Asia Centrală, neavând niciun înlocuitor viabil până în prezent”. „Fondul global singur acoperă 80% din finanţarea internaţională în programatica tuberculozei”.
În acest context, Claudiu Ciprian Tănăsescu solicită Comisiei Europene şi Consiliului „susţinerea politică şi financiară a Fondului Global, în special în perspectiva refinanţării sale în 2013”. Mai mult, „Comisia este invitată să sprijine revizuirea criteriilor de eligibilitate pentru Fondul global în vederea reducerii restricţiilor la care sunt supuse ţările cu venit mediu”.