În fiecare an, în data de 2 aprilie, se marchează la nivel mondial ZIUA INTERNAŢIONALĂ DE CONŞTIENTIZARE A AUTISMULUI. De ce?
Dacă estimarea curentă a Center for Disease Control – potrivit căreia 1 copil din 68 este în spectru – e corectă, persoanele din spectrul autist constituie una dintre cele mai mari minorităţi din lume. Chiar dacă rata ar fi mai mică, pentru că din unele ţări lipseşte statistica relevată, tot ar fi important să vorbim despre neurodiversitate şi acceptarea diferenţelor dinte oameni.
Ştim cu toţii că suntem diferiţi, există între noi diferenţe de gen, de rasă, de vârstă, de gusturi. Toate aceste diferenţe aduc un plus de frumuseţe şi diversitate lumii, la fel cum şi diferenţele de abilităţi ne ajută să ne completăm, să fim mai buni, mai înţelegători, mai creativi. Totuşi, realitatea ne arată că România are de parcurs un drum lung până la a face copiii cu dizabilităţi în general şi persoanele cu autism în special să se simtă acceptate şi sprijinite.
Asociaţia Autism Europa lansează în acest an concursul “NEUROLIMPICS”, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, concurs dedicat elevilor din şcolile din judeţ. Invităm educatorii, învăţătorii, diriginţii şi profesorii să ni se alăture pe parcursul unii martie, susţinând la clasă minim o oră de educaţie pe tema neurodiversităţii.
Noi punem la dispoziţia cadrelor didactice interesate materiale special concepute pe cicluri de şcolarizare: poveşti şi prezentări pe tema neurodiversităţii în general şi a tulburărilor din spectrul autist în special.
REGULAMENT CONCURS
Dumneavoastră le prezentaţi preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud materialele special concepute şi iniţiaţi dezbateri despre neurodiversitate. Apoi îi îndemnaţi să reflecteze creativ la această temă, la diferenţele dintre oameni şi la cum pot ele să ne aducă un plus de umanitate.
Pe baza lecţiilor susţinute, grupele şi clasele interesate se vor putea înscrie la CONCURSUL NEUROLIMPICS. Anunţul de participare poate fi făcut până în data 18 martie 2016, la adresa de email .
Grupele/clasele vor concepe proiecte cu următoarele teme:
- Categoria PREŞCOLARI – concurs de proiecte de grup constând în conceperea unui afiş cu titlul “Diferiţi împreună!”
- Categoria CICLUL PRIMAR – concurs de proiecte de grup constând în conceperea unui afiş cu titlul “Prietenul meu special”
- Categoria GIMNAZIU – afiş sau eseu cu tema: “Cum să îmi ajut colegii cu nevoi speciale”
- Categoria LICEENI – poster ştiinţific sau eseu cu tema: “Tulburările din spectrul autist în şcoală”
Proiectele realizate în grup vor fi aduse la sediul CENTRULUI DE RESURSE SI REFERINŢĂ ÎN AUTISM “MICUL PRINŢ” BISTRIŢA până la data de 23 martie 2016, sau transmise pe mail pe adresa . Câştigătorii vor fi desemnaţi de un juriu din care fac parte scriitorul Dan Coman şi artistul plastic Georgiana Vrânceanu Cotuţiu.
Primele trei grupe/clase câştigătoare pe fiecare ciclu şcolar vor fi premiate în bani, cărţi, obiecte de papetărie, diplome şi alte surprize.
Festivitatea de premiere va avea loc în data de 2 aprilie 2016 de Ziua Internaţională a Autismului. Materialele realizate de elevi şi preşcolari, precum şi alte anunţuri relevant pentru proiect vor fi postate pe pagina de FB a concursului – NEUROLIMPICS – şi în presa locală, precum şi pe pagina CENTRULUI DE RESURSE ŞI REFERINŢĂ ÎN AUTISM MICUL PRINŢ BISTRIŢA.
preşedinte AAE Ana Dragu